Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism

A fost sau n-a fost Poliţist, Adjectiv? - Cum funcţionează Metabolism-ul lui Corneliu Porumboiu


Comunicat de presă

septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, cel mai recent film al regizorului Corneliu Porumboiu, după Poliţist, adjectiv şi A fost sau n-a fost?, a participat recent la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

Festivalul s-a desfăşurat în perioada 5 - 15 septembrie 2013, iar pelicula lui Porumboiu a fost selectată în competiţia oficială, secţiunea Contemporary World Cinema, alături de alte 64 de filme.

În 2013, filmul lui Corneliu Porumboiu a participat la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno (7 - 17 august 2013) şi la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo (16 - 24 august 2013). Spre sfârşitul lui octombrie, filmul va merge la New York, fiind selecţionat în competiţia oficială a celei de-a 51-a ediţii a Festivalului de Film de la New York (27 septembrie - 13 octombrie 2013).

Corneliu Porumboiu se regăseşte pe lista celor 20 Directors to Watch / 20 de tineri regizori care merită să fie urmăriţi în viitor, alcătuită de The New York Times şi publicată în 5 septembrie 2013 (vezi aici).

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism (When Evening Falls on Bucharest or Metabolism) va avea premiera în România în data de 20 septembrie 2013, fiind distribuit de Independenţa Film şi internaţional de Wild Bunch. Din distribuţie fac parte Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuţ, Mihaela Sîrbu şi Alexandru Papadopol.


Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism

Întrebat despre importanţa îndoielii şi dacă tema centrală în Metabolism ar fi nehotărârea, Corneliu Porumboiu spune: "Da, e situaţia în care se află acest regizor: nu poate lua o hotărâre. Îmi place să lucrez cu acest interval de timp, cu acest gol temporal... Filmele mele nu presupun revelaţii spectaculoase, îmi place în schimb să descriu aceste mici clipe din viaţă care în cele din urmă se schimbă puţin. Aici am decis să plonjez direct în mijlocul unor filmări, ca într-un microorganism. Filmul înaintează prin detalii, prin reflecţii... Regizorul o ia razna, dar acţiunile şi îndoielile sale ne dau o idee despre întreg: despre corpul său, viaţa sa şi oraşul său, inseparabile."

Porumboiu a decis să spună o poveste mai degrabă abstractă, în acelaşi timp plăcîndu-i şi aspectul său tragicomic. Poveste care cumva arată nonsensul profesiei de regizor.

Când aşteptările care te antrenează sunt mari este important ca, în cele din urmă, să înţelegi latura absurdă a realizării unui film, spune regizorul.

"Cinema-ul (...) este un mod de a privi lucrurile. Mi s-a părut mai important să arunc o privire în culise şi să arăt pauzele lungi, momentele petrecute în aşteptare, decât să spun o poveste propriu-zis. Cred că toate filmele mele se preocupă de această stare intermediară. În A fost sau n-a fost?, personajele sunt suspendate între trecut şi prezent. În Poliţist, adjectiv, personajul pendulează între carieră, legea pe care ar trebui s-o aplice şi propriile credinţe şi dorinţe."


Despre personajul principal, Paul, jucat de Bogdan Dumitrache:

"Urmărim personajul observându-i limbajul trupului. De asemenea, am ţinut ca el să fie exclusiv ancorat în prezent. Nu este descris prin acţiunile sale, ci prin situaţii şi dialoguri. Apoi înţelegem că în sinea lui se dă o luptă permanentă: este sfâşiat între filmul său şi relaţia sa cu actriţa, între ambiţiile sale profesionale şi viaţa sa reală, între bucătăria orientală şi cea occidentală. Filmul meu reflectă schizofrenia regizorului: trupul său bolnav care face parte dintr-un organism şi mai mare, lumea înconjurătoare. Acest personaj nu tinde spre eroism.

În filmele mele, dialogurile lungi generează o anume tensiune. Dar un film bazat pe personaje excepţionale aflate într-o situaţie excepţională nu e pe gustul meu. Toate filmele mele spun poveştile unor oameni aflaţi în stări tranzitorii. Filmele mele jonglează cu această frustrare. În filmul meu anterior, Poliţist, adjectiv, un anume tip de deznodământ se lasă aşteptat, ca într-un thriller, pentru ca finalul să survină apoi printr-o discuţie, în loc de o scenă de acţiune."

Despre titlul Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism:

"Propoziţia când se lasă seara peste Bucureşti denotă pentru mine acest sentiment de existenţă mereu liminală, într-o stare intermediară, în căutarea a ceva. În acelaşi timp, cuvântul metabolism evocă trupul, fizicalitatea existenţei. Niciodată nu vedem vreo imagine care să ilustreze acest titlu. Această dublă referinţă îmi face filmul mai abstract, şi totodată mai absurd."



Despre Bogdan Dumitrache, actorul din rolul principal:

"Îl cunosc pe Bogdan Dumitrache (Paul, regizorul) de 10 ani, a lucrat la multe din filmele mele ca director de casting. Ştiam că e un tip cerebral. Iniţial, am scris scenariul pentru cineva care semăna prea mult cu mine. Din fericire, Bogdan a venit şi cu alte aspecte: mobilitate, fragilitate şi acea dezintegrare a limitei dintre minte şi trup care îl caracterizează atât de bine pe personaj."

Despre Diana Avrămuţ, actriţa din rolul principal:

"Diana Avrămuţ (Alina) este actriţă de teatru. După o lungă perioadă de casting-uri, ea m-a convins printr-o înţelegere profundă a textului şi un limbaj al trupului foarte corect. Filmul marchează debutul ei într-un lungmetraj, cum e şi cazul personajului întruchipat de ea - aşa că felul în care căuta mereu să-i facă pe plac lui Paul, regizorul ei în film, a rezonat la fix."

Porumboiu, cadrele lungi şi publicul său

Porumboiu mărturiseşte că intenţia sa e ca, prin "cadrele-secvenţă", să obţină un fel de obiectivitate, o energie anume între actori. Vrea să arate relaţiile dintre trupuri fără a se concentra exclusiv pe dialog. Nu vrea să dea prea multă mână liberă montajului în ghidarea spectatorului, ci doar ca tăietura să indice trecerea timpului, să ajungă mai aproape de ritmul real al timpului. În cadrele lungi se poate detaşa şi lucra cu materialul brut.

La întrebarea Te-ai temut că spectatorii cărora le-a plăcut A fost sau n-a fost? - şi au acceptat convenţia aceea de burlesc, vor respinge Poliţist, adjectiv şi Când se lasă seara peste oraş sau Metabolism, în care elementele de comedie sunt mai puţine?, Corneliu Porumboiu răspunde:

"Sincer, nu mă interesează aspectul acesta. Nici când am făcut A fost sau n-a fost? nu am flirtat cu publicul. Era o preocupare de-a mea, o poveste care venea din mine şi pe care o ştiam din '99, când am văzut emisiunea respectivă, şi care a lucrat în capul meu. Chiar când am făcut filmul, mulţi actori m-au întrebat: Cum poţi să vorbeşti aşa despre Revoluţie?! În anii ăia nu prea se mai vorbea de subiectul ăsta, iar Revoluţia rămăsese ceva sacru. Am auzit reproşul ăsta şi de la unii spectatori cu care am discutat, mai ales de la cei mai în vârstă, care îşi motivau existenţa în jurul acelui eveniment istoric. Niciodată nu am avut în vedere reacţia publicului când am lucrat la filmul acela, cum nu m-a interesat nici la Poliţist, adjectiv şi nici la Metabolism. E un tip de demers pentru care ai un public, mai mare sau mai mic. Unora nu le-a plăcut A fost sau n-a fost? şi poate le-a plăcut Poliţist, adjectiv.

Nu-mi pun problema în termenii ăştia. Dacă o să-mi pun problema vreodată aşa, o să fac un film de gen, cu termeni precişi, respectând regulile, în care totul e distanţat. Eu mă gândesc la un spectator al filmelor mele care îmi e asemănător, filmul meu e ca o discuţie, sau intermediază un anumit tip de comunicare. Asta înseamnă că eu îmi respect spectatorul şi consider că poate să vadă fără probleme un cadru cu durata de zece minute. Şi oricum nu înţeleg ce înseamnă cinema de public în România, unde totul e derizoriu la acest nivel. Dacă vreau să fac asta, mă duc în Statele Unite ale Americii sau în Franţa, şi joc după regulile dictate de industriile respective." (Interviu din revista Film Menu, ianuarie 2013, autori: Andrei Rus şi Gabriela Filippi)


Corneliu Porumboiu despre Corneliu Porumboiu

"Până la 18 ani am locuit în Vaslui. Am dat după aceea la ASE, în Bucureşti, unde am şi intrat. Pe atunci eram un consumator oarecare de cinema - vedeam multe filme pe casete video, din zona Bruce Lee, filme de acţiune etc. În liceu citeam literatură clasică (Cehov, Dostoievski), dar nu scriam beletristică, nu eram implicat în nimic creativ. Nu mă gândeam că o să ajung să fac cinema. În perioada petrecută în Vaslui aveam acces exclusiv la cinema popular. Aveam un aparat video şi mai veneau prietenii cu filme pe la mine. Apoi, mai ţin minte că toate chefurile din liceu începeau doar după ce se termina episodul din Twin Peaks, serial difuzat o dată pe săptămână, în weekend-uri. Eu nu eram fan, dar ceilalţi insistau să ne uităm la serial şi abia apoi să petrecem. Cam astea sunt în mare amintirile mele legate de cinema.

Aveam un verişor în Bucureşti, care urma să plece chiar atunci în Canada, şi cu el mai petreceam câtva timp prin capitală. El m-a dus la un moment dat pentru prima oară la Cinematecă şi am văzut La dolce vita (n.r.: 1960), al lui Fellini. Nu îmi plăcea ASE-ul, era prin 1994-95, aşa că am ajuns să mă duc regulat la Cinematecă (o dată, sau de două ori pe zi). La început nu am structurat nicicum ce vedeam, nu îmi făcusem un plan în legătură cu asta, dar îmi plăcea să văd filme, îmi plăcea ca experienţă în sine. (...)

Era, altfel, o perioadă în care nu prea aveam acces la filmele momentului şi singurul spaţiu cinefil era Cinemateca. În cinematografe veneau aproape numai filme americane, nu erau festivaluri aproape deloc, nu exista internetul. Nu am intrat la ATF (n.r.: astăzi se numeşte UNATC) de la prima, ci de la a doua încercare. Am vrut în anul de pauză dintre terminarea ASE-ului şi intrarea la Film să mă angajez la Media Pro, dar nu a mers; aşa că am stat şi am mai scris scenarii, am văzut filme." (Interviu realizat de Andrei Rus şi Gabriela Filippi pentru revista Film Menu, ianuarie 2013)

------------------------------------

A fost sau n-a fost? (2006)

Într-un interviu din revista Film Menu publicat în ianuarie 2013, Corneliu Porumboiu ne dă câteva detalii din culisele lui A fost sau n-a fost?:
"În A fost sau n-a fost?, personajele şi construcţia erau gândite foarte diferit de scurtmetraje (scurtmetrajele regizorului din anii de facultate - n.red.). Prima parte a filmului era gândită iniţial ca o reconstituire a operatorului care filmează emisiunea. Planul din final în care se schimbă culoarea cadrului brusc, în timp ce acesta vorbeşte cu felinarul din afara câmpului vizual, deschidea un soi de arc în prima parte a filmului. Schimbarea impunea că prima parte a zilei - în care îi vedem pe protagonişti separat, în mediul lor cotidian - era de fapt o reconstituire a operatorului. Prin poziţionarea camerei - uşor exagerată - am încercat cumva să am o poziţie teatrală, personajele fiind cam tot timpul filmate cu obiective grandangulare; de multe ori, camera e perpendiculară pe planul doi şi mă interesa să captez un soi de răceală a naratorului în raport cu personajele. Toate aceste elemente ar fi trebuit, la modul ideal, să dea senzaţia că operatorul recompune ziua aceea din viaţa personajelor. Ar fi trebuit să se asemene, practic, cu ceea ce am simţit eu când am văzut emisiunea care stă la baza poveştii din A fost sau n-a fost?.

La momentul realizării lui A fost sau n-a fost? aveam pregătit un alt scenariu, cu care câştigasem de altfel finanţare de la CNC, şi pe care mă pregăteam să-l realizez. Lucram la el de doi ani, dar ajunsesem într-un punct în care nu mă mai satisfăcea. Personajele erau şi acolo modelate după o poveste reală, a unui om din Vaslui care îşi făcuse singur un deltaplan şi zbura din când în când cu el. Scenariul la A fost sau n-a fost? l-am scris în câteva săptămâni, în cadrul unei rezidenţe de şase luni câştigate la Cannes, în timpul căreia ar fi trebuit, de fapt, să finalizez celălalt scenariu - ceea ce am şi făcut, doar că în luna şi jumătate de stat la Paris care îmi mai rămăsese după încheierea scenariului filmului iniţial, am scris A fost sau n-a fost? ca un fel de joacă, încercând să ies din celălalt, pentru că nu îl mai simţeam. După ce am hotărât că acesta va fi primul meu lungmetraj, iar nu scenariul la care lucrasem în ultimii ani, am căutat emisiunea care stă la baza lui, dar patronul televiziunii nu a mai găsit-o în arhivă; mi-a spus că o ştersese între timp. Aşa că a trebuit să îmi bazez scenariul pe amintirea vizionării emisiunii."

------------------------------------

Poliţist, adjectiv (2009)

"Un prieten de-al meu poliţist mi-a mărturisit că a avut o astfel de problemă de conştiinţă la un moment dat. Şi mai ştiam o poveste despre un băiat care şi-a trădat fratele într-o situaţie asemănătoare celei din film. Era ceva ce nu vedeai în filme, o chestiune minoră şi importantă în acelaşi timp, consumată în orice film în cinci minute. M-a atras mărturisirea prietenului, împreună cu toată explicaţia adiacentă, că el crede că o să se schimbe legile. De aici, am intrat într-o zonă documentaristă, m-am interesat de toate etapele anchetei şi asta m-a dus apoi într-o zonă mai tehnică.

În cazul lui Poliţist, adjectiv (...) protagonistul e un tip care încearcă să dea un sens lucrurilor (şi, în felul lui, reuşeşte până la urmă); urmăreşti la un moment dat toată povestea asta, dar dintr-un unghi foarte coerent, al meu. În Metabolism m-am apropiat poate şi mai mult de lucruri: e ca şi când ai avea o secvenţă şi te apropii atât de mult de ea, încât parcă îşi pierde orice sens univoc (nu mai ai legăturile, trecerile). Iniţial, poate provine dintr-un soi de insatisfacţie, sau dintr-o imposibilitate a comunicării. La Poliţist, adjectiv era oricum destul de evidentă această temă a imposibilităţii comunicării. În Metabolism devine şi mai grea şi mai puţin posibilă comunicarea.

În cazul lui Poliţist, adjectiv, ideile mi-au venit în urma documentării, văzând rapoartele poliţiştilor, înţelegând la ce şi de ce e atent un poliţist în cadrul filajelor - sunt lucruri care te fac să te întrebi dacă nu eşti şi tu formatat de anumite scheme atunci când priveşti lucrurile. De aici, şi dorinţa de a filma rapoartele, care a venit în timpul repetiţiilor. Tot din etapa documentării au decurs şi schema desenată de personajul lui Dragoş Bucur în final, şi cele două scrisori care leagă structura filmului. Am intrat în tipul de coduri ale unui poliţist, care vede într-un anumit fel lucrurile: regulile de filaj foarte precise sunt conţinute în imaginile din Poliţist, adjectiv (niciodată să nu fii direct în spatele urmăritului, trebuie să existe un intermediar, sau să stai pe partea cealaltă a drumului; trebuie să calci tot timpul cu talpa mai întâi, ca să nu se audă - poliţiştii au până şi adidaşi de o anumită factură; niciodată să nu te opreşti în faţa uşii, pentru că cel din interior poate privi întâmplător în afară şi să îşi dea seama că e urmărit; tot timpul trebuie să mai faci un drum ocolitor, şi după aceea să te întorci în locul care te interesează de fapt, etc.). (Interviu din revista Film Menu, ianuarie 2013, autori: Andrei Rus şi Gabriela Filippi)


Sinopsis

Suntem în mijlocul filmărilor. Paul, regizorul (interpretat de Bogdan Dumitrache), are o relaţie amoroasă cu Alina, o actriţă dintr-un rol secundar (jucată de Diana Avrămuţ).

A doua zi se vor filma ultimele scene în care apare Alina. Paul se hotărăşte să filmeze o scenă nud cu ea. Se trezeşte de dimineaţă, plin de îndoieli, şi îşi schimbă planurile: în loc să filmeze scena nud, îi spune producătorului că are o criză de ulcer. Apoi îşi ia o zi liberă pentru a se întâlni cu Alina. Treptat, filmul se întrepătrunde din ce în ce mai mult cu viaţa reală, iar filmarea ia o turnură neaşteptată.

-------------------------

Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism este distribuit în România de Independenţa Film, casa de distribuţie care promovează filme independente de referinţă, de nişă sau câştigătoare ale unor premii internaţionale prestigioase. Independenţa Film a distribuit pelicule ca Poliţist, adjectiv, Jagten / Vânătoarea, Amour, Los amantes pasajeros, Todo sobre mi madre, Trainspotting, Melancholia, Le fabuleux destin d'Amélie Poulain, In the Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.

Resurse online:

Metabolism la Festivalul de la Toronto
Independenţa Film, distribuitorul lui Metabolism
The Hollywood Reporter despre Metabolism (Locarno)
Metabolism la Festivalul de la New York (septembrie 2013)
Metabolism la Festivalul de la Locarno (august 2013) - video
Metabolism la Festivalul de la Sarajevo (august 2013)

anca romanescu | punk pr | 0732 144 570 | 0745 10 20 24 | anca@punkpr.ro




 Toate articolele despre Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism


0 comentarii

Spacer Spacer