Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Ivanca

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fapta blagiană devenită fapt teatral - Ivanca


Adrian Ţion

mai 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru a intra pe făgaşul actualizant al Faptei lui Lucian Blaga, trebuie să consemnăm mai întâi faptul de cultură îmbucurător, demn de atenţie, petrecut în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional "Lucian Blaga", desfăşurat la Cluj între 5 - 7 mai. Spun că este un fapt îmbucurător pentru că e din seria recuperărilor necesare, cele care dau profil unei instituţii culturale şi posibilităţilor ei de a omagia sau de a pune în valoare opera unor personalităţi reprezentative dintr-un areal spiritual şi artistic încărcat de tradiţii.

Fapta, poemul dramatic scris în 1925, an din care datează Înviere şi Daria, a stat la baza ultimei premiere a Naţionalului clujean în spectacolul cu titlul schimbat în Ivanca, fapt oarecum derutant pentru cunoscători, trecut neobservat (probabil) de marele public. Mulţi se vor fi gândit că dă bine să cunoască o piesă din dramaturgia lui Blaga, dat fiind faptul că se joacă atât de rar, fără să fi făcut legăturile. Meritul realizatorilor este salutar, fără îndoială: Blaga trebuie asimilat şi ca dramaturg jucat pe scenă, nu numai ca subiect de eseu. De aceea, este pe deplin îndreptăţită denominaţia aplicată de Doina Modola în caietul de sală dramaturgului născut la Lancrăm: "un contemporan ignorat". Da, din păcate aşa este. Sintagma exprimă o anume iritare şi un regret necenzurat pentru actuala stare de fapt, transmise tranşant de o admirabilă exegetă a universului dramaturgic blagian.

Pentru a ne menţine la nivelul şaradei iniţiale, fapta teatrală construită pe scenă, datorată Ancăi Bradu, oferă o vizualizare corectă a faptelor concrete ce ţin de triunghiul fatidic al intrigii şi o mai timidă aprofundare a faptei misteriale subiacente, extrapolare esenţială (şi de aceea atît de dificil de împlinit) pentru teatrul lui Blaga. De la "vântul de poveste", simţit de Luca, ni se induce senzaţia intrării într-un spaţiu al misterului, al baladescului neostentativ, dar insinuant, în care ziua e "luminată de lună, nu de soare" iar separarea tărâmurilor este făcută tocmai de perdeaua de crochiuri ale pictorului Dinu, realizată de scenografa Adriana Grand din semitransparente fâşii de hârtie de calc. De aceste schiţe şi virtuale tablouri Dinu îşi leagă toată speranţa de izbăvire din planul vulgar al instinctelor şi luptă cu el însuşi punându-şi toată energia şi talentul în zugrăvirea chipurilor de îngeri. Dorinţa de spiritualizare forţată nu-i aduce însă liniştea. Eroul parcă ar descinde din seria posedaţilor dostoievskieni când afirmă:"Trebuie să fiu sfânt, că altfel aş fi ucigaş". Această complexitate psihologică este numai parţial acoperită de jocul lui Ionuţ Caras în ciuda eforturilor vizibile de a stăpâni personajul. Mai convingător în Luca, prietenul lui Dinu, evoluează Cătălin Herlo. Un tată cu picioarele bine înfipte în pământul plăcerilor carnale, venind din spaţiul acela incert, învăluit în tăinuitoare ceţuri atemporale sau latent pasionale, realizează Anton Tauf. Ca preot, el este îmbrăcat când în luminoase odăjdii, (sub care îşi ascunde, viclean, instinctele), când în blănuri ca "pelloti" traci având alura "unui taur aburind". Eva Crişan aduce în rolul Ivancăi nebulozităţile fermecătoare ale tinereţii şi iubirea arzândă, specifice iraţionalului feminin. Cea mai reuşită secvenţă a reprezentaţiei a fost dansul macabru al strămoşilor, al morţilor, excelent realizat scenic şi interpretat de Ruslan Bârlea, Cătălin Codreanu, Adrian Drăguşin, Virgil Muller, Cristian Rigman la care se adaugă un grup de studenţi perfect integraţi în această "garnitură de cocliţi".

Schimbând titlul piesei în Ivanca se transferă şi greutatea dramei din sufletul protagonistului pe buzele sau pe coapsele personajului feminin care vine să "tulbure apele" dintre tată şi fiu. Sub impulsul unei inspiraţii de moment, probabil, se ocultează obsesia paricidului şi teama eroului de a fi în faptă. Întrebarea mea: merită?



 Toate articolele despre Ivanca


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer