Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Gegen die wand / Cu capul înainte

Căi nebănuite - Cu capul înainte / Gegen die Wand


Andrei Gorzo

Dilema Veche, mai 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Gegen die Wand / Cu capul înainte (Ursul de Aur – Berlin, 2004) povesteşte o ieşire din iad. De fapt două ieşiri, din două iaduri care ajung din întîmplare să se învecineze. Extraordinare sînt căile de ieşire: ciudate, întortocheate, care mai de care mai puţin promiţătoare, alese la disperare sau la furie, fără vreo idee clară despre unde duc, ba chiar – în cazul unuia dintre personaje – fără vreo dorinţă conştientă de-a ieşi. Personajul se numeşte Cahit (Birol Ünel), e cetăţean german de origine turcă şi realizarea lui remarcabilă, după vreo 40 de ani petrecuţi pe acest pămînt, este transformarea propriei vieţi într-o prefigurare credibilă a iadului. Dacă i-a mai rămas vreun obiectiv, acesta nu poate fi decît iadul propriu-zis, unde încearcă să ajungă într-o noapte, la volanul unei maşini. În loc de asta ajunge într-un spital din Hamburg, unde atrage privirea unei fete (şi ea turcoaică). Şi imediat după privire urmează o cerere în căsătorie. Deşi Cahit are ochi frumoşi (atît cît se văd sub laţele murdare), cererea poate să pară cam rapidă, dar urmează ceva şi mai şi: Cahit observă tăieturile recente de la încheieturile mîinilor ei, o învaţă cum să se taie dacă vrea o moarte sigură, şi apoi o respinge; la care ea se taie – conform indicaţiilor lui. Lui Cahit nu-i mai rămîne decît să se pregătească (adică să-şi înnoiască stocul de cocaină) pentru tortura rafinată a unei nunţi tradiţionale turceşti. Cu sau fără cocaină, lucrul care i se întîmplă lui Cahit la nuntă – faptul că, la un moment dat, începe să se simtă bine – e mai şocant decît tot ce s-a văzut pînă acum. Îl ţine pînă cînd mireasa, Sibel (Sibel Güner), face greşeala de a-l întreba de răposata lui soţie. Atunci o dă afară.

Încerc să vă dau o idee despre viteza cu care se schimbă tonul acestui film, ca vremea în preziua apocalipsei sau ca aspectul unui cîmp de bătălie dominat, pe rînd, de două forţe mai mult sau mai puţin egale: pe de-o parte, tentaţia de-a te înfige cu maşina în primul zid care-ţi iese în cale, suprema fezabilitate a întîlnirii dintre ciob şi venă, presiunea pandemoniului care vrea să se mute de tot la tine în cap; de cealaltă parte, surpriza unei cereri în căsătorie, comedia antică a întîlnirii cu socrii, şocul de a găsi pînă la urmă ceva distractiv în circul jenant al nunţii – instinctul vital. În orice caz, nu vă puteţi imagina apariţie mai vitală decît mireasa în rochia ei, pe stradă, în dimineaţa de după nuntă: a fost alungată, a trebuit să-şi găsească un pat, judecînd după zîmbetul ei sătul a găsit unul foarte disponibil şi acum se întoarce la Cahit. Nu s-a măritat cu el decît pentru a scăpa de clanul ei de turci care mai de care mai conservatori (crede că a lăsat în urmă iadul) şi n-are de gînd să trateze aranjamentul ăsta ca pe-o căsnicie adevărată. De aici momentul superb în care merg împreună într-un club, ea pune ochii pe un tip, îşi anunţă soţul pe un ton cristalin: "Cahit, mă duc să mă regulez", şi-şi urmează prada spre ieşire, oprindu-se numai ca să-şi scoată verigheta. Cum să ai aşa o soţie şi să n-o iubeşti? Dacă există vreun moment anume în care Cahit ajunge să-şi pună aceeaşi întrebare, regizorul-scenarist Fatih Akin nu-l accentuează. Preferă să înregistreze uşoarele semne de viaţă (plăcute la vedere tocmai pentru că sînt uşoare) pe care începe să le dea sufletul lui – de exemplu, atunci cînd dă muzica tare ca să danseze cu Sibel în bucătărie şi începe să urle: "Punk is not dead!", ca un ecou al adolescentului furios (dar încă întreg, încă neintrat cu maşina în zid) care fusese. De aici nu mai e mult pînă la refuzul sec cu care întîmpină o invitaţie la bordel, venită din partea bărbaţilor din familia ei: o răbufnire de loialitate faţă de soţia care nu s-a culcat niciodată cu el. Asta se completeză frumos cu explozia ei de indignare în faţa unui amant de-o noapte care continuă să o sîcîie: "Sînt o turcoaică măritată. Încearcă ceva şi soţul meu o să te omoare!".

Bezmetica Sibel e, în adîncul inimii ei, o fată aşezată, dintr-o altă lume. Dezgroparea asta răbdătoare a filonului de puritate ce stătea ascuns într-un sol atît de nenorocit pare demersul unui artist tînăr (în sensul cel mai bun al cuvîntului), ca şi ciocnirea permanentă, răsunătoare, dintre instinctul vital şi demonul autodistrugerii (se izbesc şi se încaieră pe ecran ca-n cele mai puternici muzici ale tinerilor). Fatih Akin are 31 de ani. Matură este dorinţa lui de a cuprinde în film cît mai mult din cele două lumi – Turcia şi Occidentul. Iniţial am avut impresia că viteza filmului e dictată de setea infernală cu care Cahit apasă pe accelerator, îndreptîndu-se spre zidul ăla, dar nu e chiar aşa; mai e şi dorinţa aceea de a-ţi arăta cît mai mult din lumea care-i înconjoară pe cei doi disperaţi – o lume plină de camere de tortură de toate felurile, pentru toate gusturile, dar şi de camere normale conţinînd tot felul de lucruri normale, pînă şi motive de a trăi.




 Toate articolele despre Gegen die wand / Cu capul înainte


0 comentarii

Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Gegen die wand / Cu capul înainte - Poveşti de nebunie. Poveşti de dragoste., Giulia Ghica Dobre


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer