Pînă la vizionarea de presă (luni, 16 mai) a filmului lui Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu, România a fost prezentă pe ici pe colo. În market, locul unde se vînd filme, afişul filmului lui Puiu (o targă de spital cu o pătură tipic românească, faianţă verde şi două pisici) era deosebit de vizibil. Pînă la ora transmiterii nu am auzit decît lucruri bune despre filmul lui Puiu - distribuitori entuziasmaţi etc. Oricum, filmul românesc este al doilea cel mai lung film din selecţia oficială - are 2 ore şi 34 de minute. Autorul lui a sosit aseară.
Un scurtmetraj românesc (A Fist Full of Candy) realizat de un tînăr, Gabriel Sandru, care locuieşte de fapt în Elveţia, a fost prezentat tot în market. În revista Screen Internaţional, care are ediţii zilnice despre festival, a apărut un articol mare despre posibilităţile de a face film în România. Pe scurt, acestea există mai mult ca în alte ţări din Est, s-au înfiinţat firme noi (Kentauros, Silver Bullet Film - pe lîngă cele deja cunoscute - Castel şi MediaPro), o nouă lege a cinematografiei care va apărea la toamnă va introduce facilităţi fiscale pentru coproducţii, dar preturile sunt în creştere. Intitulat "Cum s-a cucerit Estul", articolul începe tocmai prin a spune ca România a devenit un favorit al coproducţiile convenabile din Europa de Est. Tot despre România vorbea razant şi un film din competiţie, Quando sei nato non puoi piu nasconderti / O data ce te-ai născut, nu te mai poţi ascund de Marco Tullio Giordana, realizator care a mai fost prezent de două ori la Cannes. Inspirat dintr-un roman, filmul trata iniţial despre prietenia dintre copii aparţinând unor culturi diferite, dar pe parcurs regizorul şi-a dat seama că mai bine ar face un film despre "problema emigraţiei". Iar în timpul castingului n-a găsit doi copii din Republica Moldova, aşa cum cerea scenariul , aşa că a ales un tînăr român (Vlad Alexandru Toma) şi o franţuzoaica să interpreteze rolurile românilor. Cinstit vorbind,filmul nu avea de ce să fie în competiţia celui mai mare festival din lume, nu pentru că romanii fură spre final din casa italienilor care vor să-i adopte, dezamăgindu-l pe copilul Sandro, eroul filmului, ci pentru că este deosebit de tezist, de plat, de stereotip, de lipsit de emoţie.
Pînă acum se pare, judecînd la rece, că în competiţie valorile se află la extrem - filme foarte bune cum e Last Days de Gus Van Sant şi filme "de umplutură", cu mare încărcătură politică. Tot în competiţie, Cache de Michael Haneke, a mai făcut figură frumoasă, în ciuda tuşeului său ideologic, iar Where the Truth Lies de Atom Egoyan înfăţişa profesionist şi nu mai mult de atît o poveste poliţistă cu vagi accente psihologice.
Bătălia de-abia acum începe. Jarmusch, Cronenberg, Rodriguez,Wenders sunt încă la vestiar. Star Wars: Episode III - Revenge of the Sith a avut o aşteptată vizionare de presă cu trei zile înainte de premiera mondială. De altfel, filmul lui Lucas face coperţile tuturor marilor reviste franţuzeşti şi de aiurea. Se spune că însuşi Coppola ar fi intervenit ca filmul să fie luat în competiţie, dar directorul artistic Thierry Fremaux s-ar fi înţeles amiabil cu Lucas să-l păstreze hors-concours. În orice caz, reclama e imensă, afişe cu toţi eroii şi toate săbiile laser împînzesc Croazeta, iar ieri am văzut chiar doi tineri cu mantii de cavaleri Jedi şi săbii "veritabile" plimbîndu-se "cu treabă" pe lîngă Grand Theatre Lumiere, cel cu covorul roşu. Pînă la proiecţia filmului lui Cristi Puiu, "forţa să fie cu voi!"