Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Radu F. Alexandru - luptător anticomunist în cinema


Andrei Gorzo

Dilema Veche, septembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pe vremuri, revista 22 avea o rubrică permanentă de cinema, iar aceasta era ţinută de conştiinciosul Laurenţiu Brătan. Dată fiind starea actuală a presei, e de înţeles că 22 nu mai publică decît sporadic articole pe teme de film - în special cu ocazia cîte unei premiere româneşti. Problematic e faptul că, de la o vreme, aceste articole tind să fie semnate de Radu F. Alexandru. Acuma, activitatea scenaristică post-'89 a lui Alexandru o fi sau n-o fi cunoscută în redacţia 22; Omul zilei (1997), Damen tango (2004) şi Second hand (2005), produse ale colaborării lui cu regizorii Dan Piţa, Dinu Tănase şi iarăşi Dan Piţa, or fi sau n-or fi recunoscute acolo drept submediocre - ceea ce, desigur, nu e neapărat un fapt, ci o chestiune de opinie, de judecată estetică supusă (fatalmente) subiectivităţii.

Mai departe, redacţia 22 poate este sau poate nu este la curent cu activitatea prestată de Alexandru în comisiile diferitor concursuri CNC. Că, la concursul din 2004, Alexandru a notat cu 5 scenariul Moartea domnului Lăzărescu (fiind, ce-i drept, mai generos decît colegul de comisie Ioan Cărmăzan), ţine, iarăşi, de subiectivitatea opiniei critice, deşi, ieşind de pe teritoriul opiniei şi intrînd pe acela al faptului verificabil, se observă că, dacă în 2013 avem (cît de cît) o cinematografie românească, asta se datorează, în mare parte, emulaţiei stîrnite de impactul internaţional al lui... Lăzărescu; altfel spus, dacă ar fi fost după cum voia Radu F. Alexandru în 2004, Radu F. Alexandru nu prea ar mai fi avut despre ce să scrie în 2013.

Mai departe: că, la concursul din iarna 2008-2009, Alexandru i-a favorizat pe ex-colaboratorii săi Piţa şi Tănase (cu proiecte care nu s-au materializat în cinematografe nici pînă azi), este, iarăşi, ceva ce ţine de dreptul lui de a avea în continuare o opinie bună despre capacităţile lor; deşi se poate riposta că, fiind vorba despre regizori alături de care Alexandru se înfruptase, în trecut, din bugetul cinematografic, onorabil din partea lui ar fi fost să se recuze din comisie şi să-şi păstreze opiniile pentru sine; după cum ar fi fost onorabil din partea lui să răspundă invitaţiei mele (lansate la vremea aceea) de a-şi argumenta public încrederea în capacităţile unui alt cineast pe care l-a favorizat la concurs - e vorba despre sordid-obscurul (dar abundent finanţatul) Adrian Popovici. În fine, să zicem că şi astea sînt doar opinii.

Din contră, e un fapt că, în recenta sa cronică laudativă la Sunt o babă comunistă, Alexandru nici măcar nu-şi informează corect cititorii cu privire la acţiunea filmului. Conform cronicii lui Alexandru, filmul lui Gulea are meritul de a radiografia "simptomele unei stagnări într-o realitate din care nu am reuşit să scăpăm" (realitatea comunistă), pentru a ne duce la capăt drumul spre "o lume la care aspirăm" (cea capitalistă). Dar oricine a văzut filmul îşi va aminti că fiica "babei comuniste" se întoarce din centrul lumii "la care aspirăm", ruinată de o criză economică declanşată acolo; după cum îşi va aminti de revolta fetei împotriva soţului ei american, o revoltă cu accente alegorice cît casa - colonizata începînd să-şi chestioneze colonizatorul; după cum îşi va aminti că oalele sparte sînt achitate prin contractarea unui împrumut de la un cămătar chinez şi prin autocondamnarea "babei comuniste" la "austeritate" (i.e., sărăcire). Toate astea sînt fapte; ele se petrec în filmul lui Gulea (nu şi în romanul inspirator, publicat de Dan Lungu înainte de declanşarea Crizei). În tot ce s-a scris serios despre această ecranizare (de la cronica lui Andrei Pleşu din Adevărul la cronica lui Mihai Fulger din Observator cultural), a existat un efort de confruntare (fie ea şi ostilă) cu aceste fapte - cu modificările aduse cărţii. E nevoie de malonestitatea intelectuală a unui Radu F. Alexandru pentru a pretinde că ele nu există, pentru a anexa acest film recalcitrant refrenului propagandistic care, în 2013, continuă să blameze vechea ordine (pre-'89) pentru tot ce nu e în regulă cu ordinea actuală.

În deceniul precedent, niciun alt critic nu a comentat cinematografia noastră cu asiduitatea cu care a făcut-o Valerian Sava, săptămînă de săptămînă, în Observator cultural. Niciun matrapazlîc de culise - ocazionat de cine ştie ce şedinţă sau gală de premiere - n-a fost prea neînsemnat pentru el. Adunate pînă acum în două volume (urmează un al treilea), articolele lui Sava îi înarmează pe viitorii istorici de film cu o documentaţie extrem de utilă. Că Radu F. Alexandru se distinge acolo ca unul dintre villain-ii de talie medie ai perioadei, asta nu e o surpriză. Bizar e faptul că Vladimir Tismăneanu e în stare să prefaţeze elogios primul volum al lui Sava (menţionînd inclusiv nedreptăţile făcute lui Cristi Puiu) şi, în acelaşi timp, să includă numele lui Alexandru pe o recentă listă de "valori autentice" din cultura română. Evident că a plasa destinul unui scenariu de Răzvan Rădulescu (absent de pe lista lui Tismăneanu) la cheremul lui Radu F. Alexandru ţine de o aşezare complet horror a valorilor, dar e la fel de adevărat că Rădulescu, spre deosebire de Alexandru, nu s-a distins în ultimii ani în "lupta" anticomunistă. În ceea ce mă priveşte, ţin să mai precizez că raportarea mea la Alexandru nu are nicio legătură cu funcţia lui actuală în PDL; îl atac încă din 2004, cînd era în PNL.



 Toate articolele despre Articole diverse


2 comentarii

  • de la violul de vineri seara la cel din 22
    ninat [membru], 03.10.2013, 15:54

    Deprimant este că la această aşezare complet horror a valorilor, care aruncă artişti autentici la cheremul politrucilor după chipul şi asemănarea lui Radu F. Alexandru, s-a ajuns cu excepţionala contribuţie a victimelor. E limpede că prezentul dvs gest de protest nu are legătură cu poziţia politică a subiectului, dar ce fascinantă nebuloasă este tăcerea oamenilor valoroşi din cinematografia ro, de la producători la actori şi regizori. Şi nu doar tăcerea din breasla asta. E suficient să vă întreb, din 2004, de cînd tot vă războiţi cu acest nociv personaj, care dintre intelectualii apărători ai valorilor din cultura ro v-au susţinut punctul de vedere, completîndu-l cu propria opinie? Că spaţiul nostru public e plin de ticăloşi (termenul francez sună prea frumos pt specimenele din fauna noastră) e una, dar că unii dintre ei sunt legitimaţi ca ‘valori autentice’ fie prin laude ipocrite, ca aceea a dlui Tismăneanu, fie prin gesturi sau tăceri chibzuite la umbra propriile interese (în sensul că impostorul e de-al nostru, îl putem folosi la nevoie), treaba asta e altă poveste şi e o tragicomedie care te poate duce în pragul nebuniei. La o firească aşezare a valorilor nu vom ajunge niciodată, dacă vedem doar impostorii din ograda altora, sau la cît mai mulţi kilometri distanţă, în timp ce la un milimetru de nasul nostru politruci semianalfabeţi duhnesc ca o hazna, iar noi ne facem că respirăm la înălţimea unor idealuri europene. Mult timp, a existat pe trvrcultural o emisiune, întîlnirea de vineri seara, emisiune e aiurea spus, pt că de fapt era programat un film care, înainte de a începe, era supus unui viol, iar autorul lui, al violului, era RF Alexandru. A prefaţa un film/operă de artă înseamnă a pretinde că opera aia are musai nevoie de apropierea ta, înseamnă a avea graţia unui îndrăgostit care numa şi numa el ştie vorba şi gestul de pătrundere în intimitatea cea mai profundă a persoanei iubite. RF Alexandru pretindea că iubeşte filmele de vineri seara de pe defunctul tvrcultural, că filmele alea aveau musai nevoie de apropierea lui, dar nu făcea decît să le violeze cu limba lui de lemn. Asta face RFAlexandru acum şi în 22, cu nemuritoarea lui limbă de lemn.

  • si inca unul la TVR
    a.b., 14.10.2013, 20:35

    Pentru ca tot ati mentionat contributiile d-lui RFA la finantarile partinice ale CNC-ului, sa notam, in aceeasi categorie a noii vizibilitati a fostilor, si emisiunea "Academicienii", realizata de regizorul Ioan Carmazan - asa cum domnia-sa precizeaza in deschidere - "din nevoia de a reveni la normalitate".
    A cui normalitate, as intreba? A 'normalizat' suficient structura si deciziile CNC, iar acum a venit vremea TVR? Chiar nu a citit nimeni de la TVR, daca nu textele d-lui Valerian Sava, atunci macar recentele investigatii ale Florentinei Ciuverca cu privire la concursurile CNC in care dl. Carmazan este o prezenta recurenta?
    http://www.tvrplus.ro/editie-academicienii-134362

Spacer Spacer