Pentru (500) Days of Summer şi 50/50 a fost nominalizat la Globul de Aur. A jucat în filmul momentului, Inception, şi s-a scufundat în rol de compoziţie în Hesher. Alegerile lui au fost bune mereu, nu a dat greş.
Şi iată-l aici în calitate de regizor-scenarist. Iar după ce veţi vedea povestea aceasta mică, nostimă şi sinceră, veţi înţelege că şi în spatele camerei este la fel de convingător ca în faţa ei.
Cu trup lucrat şi accesorizat cu tot ce trebuie, personajul său este prototipul oricărui tânăr pornit la vânătoare de fuste. Aşa cum şi ea, iubita găsită, "femeia viselor", este copia tuturor fetelor de mall. Varianta lui Tony Manero din Saturday Night Fever sau Julian Kaye din American Gigolo pentru tinerele generaţii.
Scenele curg unele după celălalte cu lejeritate şi fără poticneli sau timpi morţi, umorul şi repetiţiile te ţin atent şi mereu amuzat. Portretizând o familie de italieni, regizorul-actor reuşeşte să nu o transforme în clişeu sau caricatură. Detaliile, ca şi replicile, sunt potrivite mereu. Realiste, cu francheţe, cu o privire înţelegătoare şi în surdină ironică.
Sigur că este o şmecherie isteaţă să îşi aleagă un personaj dependent de site-urile porno. În felul acesta, în montaj alert, cu flash-uri de posturi şi cadre erotice, defilează pe ecran multe imagini care altfel nu ar fi trecut de rating. Comedia de data aceasta iartă şi ajută. Este un film cu pornografie, dar nu despre pornografie şi, în mod fericit, nicio secundă excesiv sau vulgar. Mai ales că regizorul-actor protagonist are foarte clară în minte morala poveştii pe care o oferă. Şi care vine în final cu adevărat ca o recompensă, nu numai pentru erou.
Actorii frumoşi, distribuţia bună ajută din plin ca această peliculă să fie acceptată şi ca lecţie pozitivă de viaţă pentru toţi.
Fiind catolic practicant, dar şi atent cu trupul său, canoanele şi penitenţele le face la sala de forţă. Şi asta este original, amuzant, neruşinat, politically incorrect. Rreflectoarele adevărului sunt puse pe religie, pe mass-media cu bombardamentul ei hipererotizat în toate ştirile, pe falsele modele după care trăiesc marea majoritate.
Şi, încet, dintr-o glumă de film, o propunere zglobie, povestea merge ca unsă înspre finalul cald, devine romantică şi apoi foarte umană. Manipularea în cuplu, încercările de a-l "dresa", cu jocuri de dorinţă şi posesie care se schimbă ca într-un meci de tenis, măştile sociale impuse de falşi guru sunt probleme atinse pe rând în mici scene de intimidate, cu mare atenţie şi fler pentru detalii pe care să le recunoască şi să le accepte - râzând sau nu - toată lumea.
Şi Levitt ne arată fericirea începutului de relaţie (întâlnirea lor ca de basm), etapele până te saturi şi înţelegi mult mai mult, vindecarea şi regăsirea bucuriei de a trăi (delicios el cântând în maşină) şi şansa întâlnirii fără pretenţii şi reguli pe cineva generos cu care să te înţelegi, să te ajute să creşti. Finalul e la fel de frumos şi exploziv ca în The 40 Year Old Virgin.
Daţi o şansă filmului, are umor, o idee, emoţie, are inimă.