M-am bucurat enorm când am văzut primul film din această seară (8 octombrie 2013) pentru că l-am recunoscut. Este vorba despre I am Tom Moody, scurtmetrajul care m-a emoţionat, azi, pentru a doua oară. Felicitări, Ainslie Henderson şi multă, multă baftă!
A urmat My Strange Grandfather, în care un bunic trăznit se bucură de viaţă. Se pare că a făcut schimb cu nepoata lui, ea fiind cea care are grijă ca bunicul să nu se ude atunci cînd plouă, ea fiind cea supărăcioasă şi responsabilă. Abia când bunicul este purtat de o morişcă în suflarea vântului de pe fereastra casei, fetiţa iese la joacă împreună cu ceilalţi copii, pe plaja plină de gunoaie. Bunicul îi face cadou fetiţei un robot-instrument muzical din materiale reciclabile de pe plajă şi petrec o noapte minunată. A doua zi, în urma unei furtuni, robotul este dezasamblat, dar relaţia bunic-nepoată este consolidată. Animaţia pare fi în totalitate una ecologică. Atât la nivelul decorului şi al personajelor, care sunt confecţionate din deşeuri, cît şi la nivelul unuia dintre mesajele din substrat: reciclează.
Life and Death of the Illustrious Rasputin are un scenariu foarte, foarte bun. Este o animaţie poetică, despre călugărul Rasputin care ajunge la St. Petersburg şi reuşeşte să salveze viaţa urmaşului la tronul Rusiei. După această reuşită, Rasputin avansează pe scara socială. Călugăr fiind, se foloseşte de funcţia sa şi reuşeşte prin şiretlicuri să aibă relaţii intime cu un număr necuviincios de femei. O parte din aristocraţii Petersburgului, invidioşi pe succesul lui Rasputin, decid să îl asasineze. Maleficul plan începe printr-o invitaţie prietenească, "Raspu, hai la cină!". Anticipându-şi moartea, călugărul se bucură de ultimul său ospăţ şi moare purtând în inimă femeile pe care, spune câinele narator, le-a iubit.
Vezi trailer aici.
În competiţie a urmat The Voice of the Other End, o esenţă tare, care cam doare. Un băiat a obosit de beton, fier, poluare, praf, maşini, roboţi, oameni, societate. Nici cu răţuşca de cauciuc nu mai vrea să vorbească, pentru că nici măcar asta nu mai are rost. El are o singură dorinţă, să zacă în cadă şi să moară. Cum dorinţele sunt rareori împlinite, voinţa băiatului va fi strivită, la propriu, de un nou bloc, construit peste casa sa. Roboţii ce populează planeta poartă măşti albe pe faţă şi ţiglă de aur, deh, să se vadă bunăstarea. Tânărul nu vrea să fie puternic sau slab, nu vrea să aleagă. Vrea să stea toată ziua în aburi. Atât. După această viziune apocaliptică a lumii şi totodată, a unui destin, la capătul tunel(film)ului se zăreşte o luminiţă. Nu e mică sau mare, e doar lumină!
Sonic Fauna şi Kicking Rocks, mi-au părut două scurtmetraje făcute din amuzament, pentru amuzament. Primul dintre cele două este un musical 3D a cărui orchestră este alcătuită din tot felul de creaturi-corcituri între animale şi imaginaţie. Aici toată lumea cântă cu tot corpul, armonia fiind starea normală a acestei lumi. În Kicking Rocks, un băiat dă cu piciorul într-o piatră. Începând jocul din plictiseală, băiatul se distrează autoimpunându-şi reguli şi îndeplinindu-şi cu succes misiunile. Regizorul Yutaro Kubo ilustrază lumea din perspectiva unui copil care se joacă. El nu vede nimic altceva decât piatra şi obstacolul. Ah, şi camionul de îngheţată care îl face să uite de... care piatră?
Pe listă a fost înscris şi In Sight, a lui Alexandru Nechifor. Întreaga peliculă este o pictură ce (se) mişcă. Din cauza vârtejului urban personajele trec cu rapiditate unele pe lângă celelalte. Nu se privesc şi chiar dacă ar face-o, privirile ar fi goale. Probabil de aceea personajul principal opreşte, în imaginaţia sa, timpul şi priveşte oamenii din jurul său. Într-o lume de gheaţă, o îmbrăţişare suspendată în timp şi în imaginaţie pare a fi singura posibilă. Apoi protagonistul se opreşte. Închide ochii şi stă. Înţelege că nu poate controla timpul şi ceilalţi oameni, aşa că stă în mijlocul mulţimii grăbite cu ochii închişi. Concomitent cu îmbrăţişarea imaginară sau nu, în peisajul citadin are loc o mică / mare minune.
În urma unei furtuni pe mare echipajul unei ambarcaţiuni moare, singurul supravieţuitor fiind doar pescarul conducător al expediţiei. Satul îl acuză pentru faptul că nu s-a scufundat împreună cu barca sa, lăsând ceilalţi oameni să moară. Altfel spus, îl dispreţuiesc pentru că trăieşte. El crede din toate cotloanele sufletului că motivul pentru care a scăpat tocmai el este posesia statuilor de porţelan construite de nevasta decedată. Fiind luat în râs de bărbaţii satului, pescarul se răzbună şi îi determină pe toţi locatarii să ia o bucată din sufletul răposatei - sub forma unei statuete de porţelan - în casa lor, pentru a-i proteja de necazuri. Prin gestul său, soţul fără de soţie, încearcă perpetuarea iubitei sale. Porcelain, de Christoffer Andersen.
Ultimele două animaţii au fost tare simpatice. Hart's Desire e despre dorinţa unui bătrân capturat în singurătatea unui oraş. El doreşte doar să bea o ceaşcă de cafea împreună cu cineva. Hart îşi încearcă norocul în pădure, deghizat în cerb, însă cerbii îl resping. Mai apoi veveriţele... Până când întâlneşte în mijlocul pădurii un cerb la fel ca el (de data aceasta, bătrânul nu este costumat). Amândoi într-o singură coarnă şi cu "blana" haşurată identic, cei doi se bucură de o frumoasă întâlnire.
Vezi trailer aici.
Cel din urmă film, Oru Burus, ne spune despre regele unui imperiu de jucărie care se ia la harţă cu Soarele. Certa se amplifică în scurt timp, iar lupta devine iminentă. În acelaşi timp, după trimiterea de la final la Le voyage dans la lune, Oru Burus poate fi o paralelă la celebrul film din 1902.
Vezi trailer aici.
În mare, cam acestea au fost filmele de astăzi. Ferea, ei sunt tinerii! Bucuraţi-vă de inspiraţia şi originalitatea lor, dar şi cea a mai marilor lor colegi la Anim'est 2013! Join the miracle of animation!