Revenind la credinţa lui Péter Kárpáti despre momentele cînd se nasc cele mai adevărate lucruri în teatru, de reţinut că pentru Radu Afrim contează ce se întîmplă cu personajele sale şi cînd spectatorii pleacă acasă. Pentru că la sfîrşitul spectacolului este momentul cînd, vorba lui Kárpáti, "atracţia devine realitate", atunci se poate întîmpla cel mai spectaculos lucru pe care şi-l poate dori un regizor, un moment spectaculos care ţine, culmea, de un gest discret: gestul discret al spectatorului de a se lipi de personaje şi de a pleca cu ele acasă, datorită unei "nesfîrşite simpatii faţă de oamenii din scenă", vorba lui Afrim. O nesfîrşită simpatie care în cazul lui Akárki / Oricine se concentrează asupra eroinei piesei, Emma, aşa că am ţinut să vă avertizez din prima: Oricine vine la ultima premieră a lui Afrim va pleca acasă cu Emma lui Péter Kárpáti, dar pe urmele ei vin toate celelalte personaje, cu lumea lor cu tot, pentru că este lumea noastră cea de toate zilele, o lume în care, chiar în această clipă, unii pleacă şi alţii rămîn. Iar cel ce pleacă poate fi ORICINE, la fel şi cel ce rămîne.
Piesa Akárki / Oricine are aceeaşi sursă de inspiraţie ca şi celebrul roman al scriitorului american Philip Roth, Povestea lui Orişicine. Este vorba de Everyman, un text anonim din literatura engleză a secolului XV, care descrie alegoric drumul oricărui om în încercarea de a-şi salva sufletul.
Spre deosebire de textul medieval englez şi de romanul lui Philip Roth, în piesa lui Péter Kárpáti, eroul nu este un bărbat, ci o femeie, Emma, care se pregăteşte să plece şi care este chinuită nu de frica de moarte, ci de întunericul în care a bîjbîit cît a trăit. Şi mai este chinuită de întrebarea: cum o să trăiască fiinţa pe care o iubeşte cel mai mult, cea care rămîne, după plecarea sa?
Radu Afrim a desfăcut şi a tăinuit sensurile piesei lui Péter Kárpáti într-o staţie de metrou, spaţiu refăcut de scenograful Bartha József de parcă ar fi decupat o ciudată zonă, de declin şi dezmăţ, dintr-un celebru film clasic, pe care te străduieşti să ţi-l aminteşti, dar îţi dai seama că de fapt este vorba doar de senzaţia ta că joci în acelaşi film cu personajele din scenă: filmul cu ultima staţie în care oricine îşi va găsi sau îşi va grăbi sfirşitul. Emma / Pál-Ferenczi Gyöngyi şi-l grăbeşte, pentru că oricum moartea este deja pe urmele sale. Mai cere totuşi puţin timp, mai are o grămadă de lucruri de rezolvat şi le rezolvă, apoi ajunge la capăt de drum, în staţia Emma. Între timp, moartea stă la pîndă şi mai înhaţă cîte un căzut, aşa cum se întîmplă în tragi-comica scenă a morţii instalatorului Tót Gyula / Diószegi Attila, o moarte în vecinătatea ultimului său orgasm.
Textul lui Péter Kárpáti este extrem de riscant, din cauza substanţei sale moralizatoare şi a stranietăţii cu care autorul amestecă visul cu realitatea, lumea de aici cu cea de Dincolo. Dar imaginaţia lui Afrim a făcut faţă dezmăţului suprarealist al dramaturgului maghiar, ajutat şi de talentata echipă de la Tamási Áron. În primul rînd, Afrim a avut noroc cu actriţa Pál-Ferenczi Gyöngyi, care îi dă Emmei chipul răvăşitor al melancoliei fără leac, iremediabila melancolie a celui ajuns în vecinătatea morţii, cînd nu-i rămîne decît ironia de a recunoaşte: "Totuşi, să trăiesc, să trăiesc - cred că asta o să-mi lipsească cel mai mult. Viaţa este ca nicotina, ţi se obişnuieşte trupul cu ea". Iar Emma se obişnuise să trăiască, la fel ca oricine dintre cei deja plecaţi sau din cei rămaşi. La fel ca toate celelalte personaje ale lui Kárpáti - fostul soţ al Emmei, fiica şi mama sa, doctorul, prietenii şi alţi ciudaţi din apropierea ultimei sale staţii. Ca de obicei, Afrim construieşte o relaţie de complicitate cu spectatorii, prin discrete trimiteri la universal său, de pildă, fanii Omului Pernă vor tresări la auzul primului motiv muzical al lui Akárki / Oricine.
Teatrul Tamási Áron din Sfîntu Gheorghe
Akárki / Oricine de Péter Kárpáti
Regia: Radu Afrim
Muzica & SFX: Kónya-Ütő Bence / Scenografia: Bartha József / Costumele: Giliga Ilka / Lumini: Horváth Csaba / Asistent regie: Nagy Botond / Dramaturgia: Nagy B. Sándor / Regia tehnică: Csomós Tünde Tímea / Sufleur: Dobra Mária Magdolna
Distribuţia: Pál-Ferenczi Gyöngyi, Pálffy Tibor, Szakács László, Erdei Gábor, Gajzágó Zsuzsa, Benedek Ágnes, Kovács Kati, Fekete Mária, Nagy Eszter, D. Albu Annamária, Diószegi Attila, Derzsi Dezső, Molnár Gizella, Krizsovánszky Szidónia, Debreczi Kálmán şi Kónya-Ütő Bence.
Data premierei: 11 octombrie 2013.