Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Anatomia plecării, Losing Sonia, Gangster of Love la Astra Film, 2013


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când am auzit că sesiunea de Q&A de după filmul Drill Baby Drill a durat trei ore (!) şi că, astfel, vorbim poate de un record în istoria festivalurilor de film din România, aş fi vrut să fiu acolo. Asta se întâmpla în a doua zi de Astra Film, seara târziu. Apoi, în a treia zi, proiecţia s-a reluat, dar într-o sală mai mare decât cea în care trebuia să aibă loc, ca să încapă multă lume. Nici de data asta n-am fost acolo, deşi mi se spusese să merg. Morala: uneori, filmul e ca teatrul. Irepetabil. Ceea ce face ca şi unele recomandări la film să conteze atât de mult, încât nu-ţi dai seama pe moment. Filmele de mai jos, de exemplu, n-au produs încă recorduri la Astra Film. Dar, pentru că vor mai fi proiectate din nou, recomandarea mea e simplă: you never know.


Anatomy of a Departure / Anatomia plecării (r. Şerban Oliver Tătaru, Germania, 2012). Un tată pleacă definitiv în Germania, lăsând acasă un copil şi o soţie care trebuie să facă faţă sistemului. Sunt anii '80, când plecările, avortul şi chiar o simplă prietenie cu cineva din străinătate se lăsau cu dosare la Secu'. Într-un fel, e filmul de care aveam nevoie fără s-o conştientizez neapărat. Vârsta autorului care spune povestea este, oarecum, vârsta mea iar povestea (mai bine zis contextul) e una trăită, mai mult sau mai puţin, de tinerii născuţi în anii '80.

Filmul e întoarcerea acasă, în România, a regizorului, după plecarea lui în străinătate, în 1989. Întoarcerea, însă, trece imediat în planul doi, urmând să deschidă ceea ce se înţelege încă din titlu: procesul de disecţie psihologică a ceea ce a fost desprinderea de ţară. O desprindere complicată şi un proces încâlcit, prin care regizorul îşi interoghează părinţii pentru a reface "filmul" plecării şi pentru a afla răspunsuri despre trecut. Răspunsurile mamei şi tatălui sunt, însă, epuizant de nuanţate şi de interiorizate, parcă în genul teatrului psihologic de secol XIX, în care orice detaliu din trecutul nevindecat se inflamează revelator. Filmul, deci, nu e chiar uşor de urmărit, mai ales că relatările părinţilor sunt din loc în loc "atinse" de amintiri dureroase, sau şocante, sau pur şi simplu incredibile.

Totuşi, un contrapunct bun, în film, e dat de monologul autorului. El întrerupe "ancheta" cu infuzii de literaturitate, prin care îmbracă descrierile lui idilice despre ceea ce era România copilăriei sale, în contrast cu România definitiv gri a părinţilor. Descrierile au loc pe un ton egal, calm, clarificator, care duc nederanjant într-o zonă de pagină proustiană. În sfârşit, nu ştiu cât foloseşte acest film intens personal generaţiei iPhone; e interesant cel puţin ca portret al unei epoci şi ca mod de relaţionare (uneori chiar amuzant) a copilului cu părinţii.


Losing Sonia / Unde e Sonia? (r. Radka Franczak, Polonia, 2012). Viaţa în mănăstire, ca subiect de film, face întotdeauna săli pline. La fel şi Losing Sonia, în a treia zi de Astra Film, doar că viaţa de mănăstire de care se vorbea în sinopsis are, în film, rol secundar. Ba chiar terţ. În primul plan e discursul călugăriţei Sonia despre sine, în dubla ipostază de trup şi duh. În timp ce duhul pretinde că exultă şi e aproape de cer, carnea se răzvrăteşte şi o ia pe căile ei. E un conflict chinuitor pe care Sonia vrea să-l explice, deşi nu poate, iar în neputinţa ei stă ascunsă o retorică din care nu înţelegi mai nimic. Exprimarea e prolixă, ideile metafizice ale fetei zboară într-o veselie în discursul ei şi tot ce se poate spune, la final, este că fata se zbate, cu zâmbetul pe buze, într-o neîmpăcare constantă.

În al doilea plan al poveştii e familia. Ea confirmă, prin neliniştile mamei, aceeaşi pierdere dramatică a fetei, pe care o resimţi şi tu în scenele când Sonia vorbeşte în faţa camerei de filmat. Abia în al treilea plan, ca simplu decor, se află mănăstirea, pe care Sonia o tratează ca pe un fel de playground duhovnicesc. Pictează icoane noaptea, doarme dimineaţa până târziu, cântă la clopote şi dansează pe muzica lor, în totală incompatibilitate cu rigoarea mănăstirească şi cu contextul ex-sovietic, lipsit de Dumnezeu al ţării.

Din păcate, aceste semnificaţii se dovedesc a fi prea multe şi prea grele pentru cât poate documentarul "să ducă", în sensul că durata lui e prea scurtă pentru a capta adevărata temperatură a confesiunilor. Ar fi fost nevoie de mult mai multă imagine (pe linia unui eseu vizual) care să susţină cuvântul. De aceea, filmul nu e decât un stop-cadru nu foarte studiat, la întâmplare, al unei vieţi de călugăriţe. Vrea să fie profund şi sec, în stilul lui Kieslowski, dar nu e decât confuz şi incomplet, ca un început de frază care ştii că sună bine dar care e rostită (şi încă bâlbâit) doar pe jumătate.


Gangster of Love / Gangsterul iubirii (r. Nebojsa Slijepcevic, Croaţia - Germania - România, 2013). Titlul sună cam îngrijorător, fiindcă te trimite cu gândul fie la o parodie care nu pare a fi documentar, fie la cele mai ieftine filme cu şmecheri de cartier. Nu e însă nici una, nici alta, deşi se râde ca la parodie. Nedo Babic e un agent matrimonial de succes din Croaţia. Se laudă cu un palmares de 280 de căsătorii, dar lucrurile se împotmolesc în clipa în care caută soţ pentru o tânără mamă din Bulgaria, din simplul motiv că nici unul dintre burlacii croaţi nu vrea decât... femeie croată. Şi în nici un caz cu copil "la pachet". Şi uite aşa aflăm cu stupoare, cu ocazia documentarului, că Croaţia e una din ţările cu cei mai bătrâni burlaci, dintre care cei mai norocoşi se însoară pe la 60-70 de ani.

Mândria bolnăvicioasă a bărbaţilor, venită dintr-un patriotism prost înţeles, e prilej pentru regizorul Slijepcevic de a face din acest documentar unul de tip caracterial, care loveşte fără milă în prejudecăţile satului croat. Filmul e o succesiune de portrete masculine, pe care regizorul le duce intenţionat în grotesc, prin grosplanuri cu unghii murdare, burţi asudate, pălării jerpelite şi râsete grobiene. De fapt, imaginea e atât de bine studiată iar pitorescul concepţiilor rurale e atât de bogat, încât ai impresia că vezi ficţiune, nu viaţă. De altfel, intenţia regizorală (prin romanţele bătrânicioase care umplu filmul) este de evidentă comedie. Râzi în continuu în faţa acestui spectacol de "feţi-frumoşi" rataţi şi nu-ţi vine să crezi că poate exista pe Pământ atâta frică de căsătorie. În fine, filmul merită văzut nu neapărat ca distracţie, ci ca meditaţie veselă cu privire la filosofiile simple de viaţă, rurale, care dau bine în cărţile de antropologie dar care sunt cele mai sucite de pe lume.


Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..





 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Rocambolisme din Războiul Rece - The Bucureşti Experiment şi Afacerea Tănase, Andrei Gorzo
 Astra Film Festival 2013, a fost desemnat Festivalul Anului în România la Gala Premiilor Radio România Cultural, Comunicat de presă
 Documentare de la Astra Film Festival proiectate la Cluj, Comunicat de presă
 Astra Film on Tour ajunge la Târgu Mureş, Comunicat de presă
 Best of Astra Film Festival 2013, la Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer