Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Act of Killing, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

The Act of Killing la Astra Film, 2013


Florian-Rareş Tileagă

octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru că n-am putut vedea nici un film în ultima zi de Astra Film 2013 şi pentru că The Act of Killing, din penultima zi, a pus capac peste tot (voi spune mai jos de ce, deşi abia mă abţin să nu scriu acum motivele...) aceasta va fi ultima mea cronică despre Astra Film Fest 2013. Un festival cu absolut de toate, în care cel mai mult a contat faptul că am avut acces la realităţi care ne vor rămâne în minte. N-o să pomenesc nimic de minusurile organizatorice ale festivalului, fiindcă nu asta contează când vorbeşti de cinema. Întâlnirea cu filmul e mai mult decât nu ştiu ce sală improprie, un sound nasol, o locaţie fără specific etc. Cinema-ul este - şi o spun nu ca definiţie, ci ca o concluzie personală după atâtea zile de vizionări - întâlnirea cu poveşti bine spuse, pe care îţi vine sau nu să le spui mai departe.

The Act of Killing (r. Joshua Oppenheimer, Christine Cynn, Anonim, Danemarca, 2012). Nu i se potriveşte nici un sinopsis. Oricât ai încerca să-i cuprinzi esenţa în cuvinte, n-o să poţi. Eventual poţi face un alt documentar despre felul în care e văzut, din sală, acest documentar, pentru că esenţa lui stă în felul în care e spusă povestea pe ecran de-a lungul a 159 de minute, în care totul gravitează în jurul a trei asasini faimoşi din Indonezia. Fiecare are circa 1.000 de crime la activ, comise în anii 1965-1966 la ordinul direct al guvernului condus de Suhartu, ca persecuţie împotriva comuniştilor pe care tocmai îi alungase de la putere. "Persecuţie", însă, e puţin spus. Vorbim de peste două milioane de oameni masacraţi în câteva luni, în toată Indonezia, unde aceşti trei ucigaşi (tineri pe vremea aia) erau vârful de lance al acţiunii de exterminare. Pe lângă ei, alte câteva sute omorau în acelaşi ritm, dar se pare că ăştia trei o făceau cu talent. După 40 de ani, cei trei sunt bine-merci; protejaţi de stat, temuţi de popor, consideraţi eroi de către paramilitarii din Indonezia, asasinii fac ce-i taie capul în această parte a Asiei, unde crima este o frăţie care îi uneşte pe toţi.

Oppenheimer, ca regizor al documentarului, îi invită pe cei trei să vorbească despre crime. Şi acum ţine-te bine. Nu doar că vorbesc cu o seninătate care îţi ridică sângele în cap, dar vor să-şi ilustreze crimele. Fiecare în felul lui. Unuia îi place western-urile şi filmele poliţiste, altuia musical-urile şi, uite-aşa, fac adevărate scene de reenactment în care ei înşişi joacă rolul. Aparent, este o distracţie pentru ei, dar faptul că au atâta creativitate în reprezentarea crimelor arată fără dubiu că şi acum au rezerve uriaşe de ură. Cu fiecare reprezentare, ei se "răcoresc" din nou şi, jucând rolul celor ucişi (dar fără durere, fireşte), se îmbată cu gândul că victimelor le-a fost la fel. Adică uşor. Prin ilustrări, ei de fapt îşi înăbuşe remuşcările, sperând că tonele de crime au fost, totuşi, mai uşoare decât ceea ce au fost cu adevărat.

Dacă i-ai vedea pe stradă pe cei trei asasini, ai zice că-s oameni normali. Poate cam şmecheri şi unsuroşi, cam gălăgioşi, dar inofensivi. Abia când deschid gura şi îţi spun despre capete tăiate şi gâturi strangulate rămâi mut. Încearcă, acum, să corelezi şocul ăsta cu imaginea reprezentărilor lor, care sunt de un prost gust şi de o incultură de-a dreptul greţoase şi nu vei obţine nici 10% din efectul devastator al acestui eseu despre sânge, pe nume The Act of Killing. Nici un alt film nu cred că a articulat atât de precis plăcerea de a ucide, care, prin reprezentările celor trei, emană acea urâţenie umană şi acea atmosferă a limitelor pe care o vezi în cele mai apăsătoare piese din teatrul lui Ionescu şi Beckett. Ieşind de la film, ai impresia că ieşi din iad; repulsia ta, ca spectator, este absolută şi, culmea, e generată nu de imagini cu crime, ci de ceea se povesteşte despre crime. Imaginarul este, aici, colosal iar cu slabi de îngeri ar trebui să stea deoparte. Pe scurt, film nerecomandabil aproape nimănui, de fapt.

The Act of Killing e un film pe care şi TIFF 2013 l-a avut pe conştiinţă. Nu l-am văzut atunci şi bine am făcut, fiindcă e genul de documentar care, într-un festival de documentare precum Astra Film, pur şi simplu trage cortina. Nimic, după el, nu mai poate prezenta realitatea mai bântuitor, oricât de rafinat ar fi discursul. De aceea, cred, a fost proiectat la final, ca un fel de lovitură de la capătul tunelului.




 Toate articolele despre Act of Killing, The
 Toate articolele despre Festivalul de film documentar Astra Film Fest, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Florian-Rareş Tileagă


Alte articole

 Acting is doing - The Act of Killing, Andrei Şendrea
 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF 2013 - Filmele primelor zile, Sebastian M. Ceolca
 IP-ing the Killing - The Act of Killing la One World România, 2013, Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer