Având experienţa West of the Tracks, care abordează declinul fabricilor din China şi, în final, desfiinţarea acestora privite din perspectiva angajaţilor ce se confruntă cu adevărate probleme de supravieţuire, mă aşteptam să întâlnesc într-o oarecare măsură aceeaşi voce auctorială puternică şi în The Three Sisters. În general, documentarele chinezeşti se axează pe probleme cu care China se confruntă în prezent şi oferă o privire destul de amplă asupra ţării. Filme ca Last Train Home sau Up the Yangtze ale lui Lixin Fan prezintă un spaţiu al contrastelor, unde vedem oameni trăind în condiţii deplorabile, de pe o zi pe alta, iar la polul opus suntem fascinaţi de grandoarea şi modernitatea oraşelor mari.
Această antiteză puternică nu e valabilă şi în filmul lui Wang Bing, unde ne este prezentată sărăcia unei comunităţi restrânse dintr-un sat de munte din Hong Kong. Aici avem de-a face cu un portret de familie a cărui personaj central este o fetiţă în vârsta de zece ani, cea mai mare dintre surori. Pătrundem în viaţa satului ghidaţi de Yingying, ale cărei responsabilităţi le egalează, poate chiar le depăşesc, pe cele ale unei femei mature. Părăsite de mama lor, cu un tată improbabil, care lucrează în oraş şi îşi vizitează copiii destul de rar, cele trei surori locuiesc împreună cu bunicul într-o cocioabă la peste 1.000 de metri altitudine. Fiind un documentar observaţional, povestea propriu-zisă nu evoluează în mod spectaculos, cu răsturnări de situaţie sau lucruri ieşite din comun. Totul se rezumă la observarea modului de viaţă în acele condiţii, unde copiii devin maturi la o vârstă foarte fragedă. The Three Sisters e construit în planuri lungi, specifice observaţionalului, în care sunt surprinse rutina şi relaţiile interpersonale ce devin o obişnuinţă după primele 40 de minute. Schimbările se produc de la jumate încolo, din clipa în care Wang Bing adaugă - prin câteva scene - ingrediente ce stârnesc curiozitatea şi dorinţa de a vedea mai mult. Pe de altă parte, nu sunt sigură dacă filmul nu e prea lung, dacă nu cumva încearcă să spună prea multe şi, astfel, dacă nu cumva diluează povestea.
Neajunsul documentarului este lipsa acelei prezenţe puternice a autorului, pe care în West of the Tracks o poţi identifica din primele cadre. Aici am impresia că Wang Bing a încercat să pedaleze prea mult pe ideea de observaţional fără să aibă neapărat o marcă subiectivă şi o greutate conceptuală decisive. După vizionare mi-am pus întrebarea ce anume mi-a transmis filmul şi încă încerc să găsesc un răspuns. În afară de întâlnirea cu un mod de viaţă total diferit şi destul de crunt, documentarul nu incită la mai mult şi asta nu pentru că ar lipsi acţiunea sau spectaculosul, ci pentru că nu se întâmplă lucruri (nu mă refer la gesturi ample) şi nu se simte acea voce regizorală. Aspectul acesta e vizibil şi în ceea ce priveşte titlul, care nu spune mai nimic în raport cu filmul; probabil că un titlu mai reprezentativ ar fi fost chiar numele personajului principal, Yingying, în contextul în care celelalte două surori sunt absente aproape jumătate din durata documentarului. Poate că sunt eu cea care a ratat filmul din pricina unor aşteptări şi a unor prejudecăţi legate de ceea ce înseamnă genul observaţional, care, pentru mine, funcţionează ca o modalitate de a face filosofie vorbind despre lucruri simple. În fond, simplitatea e, poate, greu de obţinut. Dar odată atinsă aduce cu sine în mod inevitabil şi firesc, o profunzime ce îţi permite să te identifici cu personajele din prima, să trăieşti efectiv ceea ce vezi pe ecran (vorba lui Bazin). Nu am simţit niciun moment că despre asta ar fi vorba în filmul lui Wang Bing şi am trăit experienţa The Three Sisters ca pe o căutare destul de eşuată. Încă încerc să îmi limpezesc mintea şi să caut, la rându-mi, posibile mărci de care să mă agăţ pentru un final fericit.
Descarcă broşura Astra Film Festival, 2013, aici..