Am intrat în altarul lui Andrei Şerban - Tineri la repetiţii la Troienele în FNT, 2013

Unul dintre cele mai de preţ daruri ale Bucureştiului, pentru mine, este Festivalul Naţional de Teatru, care în 2013 împlineşte 23 de ediţii. Deşi oraşul nu este împopoţonat ca de Crăciun, nici părul pe moaţe nu şi-l pune ca la o onomastică şi nici nu îmbracă straiele de duminică, se simte o vibraţie ciudată. Jur. E şi mai frumos pentru că vine dinăuntru. Blocurile, autobuzele, băncile, Dâmboviţa, oamenii miros cu toţii a teatru. Dar cum miroase teatrul? Habar nu am, dar îl simt. Şi te asigur că nici ţie nu îţi va fi greu, ci bine, să miroşi teatru, să mergi la teatru, să simţi teatru. Acum, mai mult decât de obicei, se poate merge la spectacole selectate, la lansări de carte, proiecţii şi întâlniri, toate de suflet. Iar vineri, 25 octombrie 2013, de la ora 10 până spre ora 17, tineri între 16 şi 30 de ani au avut prilejul (în cadrul proiectului Tineri la repetiţii, iniţiat de LiterNet) de a fi martorii unui proces sacru: repetiţia. Repetiţia spectacolul din cadrul Festivalului, Troienele, după Euripide, a lui Andrei Şerban. Da, acel Andrei Şerban.

Am venit cu multă, multă emoţie să îl văd pe marele regizor lucrând. Citisem şi auzisem multe despre persoana sa, despre munca sa şi despre workshop-urile Academiilor Itinerante Andrei Şerban, iar acum am avut şansa de a fi de faţă la o repetiţie. Am asistat la Teatrul Odeon (unde a avut loc evenimentul) cu pioşenie. Voiam, la fel ca şi ceilalţi, să absorb cât mai multă energie de la acest Om. Respectul cu care îşi tratează echipa şi, în fond, creaţia, îl transformă într-un perfecţionist. Toate schimbările aduse spectacolului care se joacă la Iaşi m-au făcut să admir dinamismul şi izvorul de idei ce se află în el. Pe lângă toate calităţile sale, admir, cu sinceritate şi invidie, calmul. M-am întrebat pe parcursul orelor de repetiţie de unde are omul acesta atât de multă răbdare. Concluzia mea a fost simplă. Din pasiune. Odată cu pasiunea sa asumată vine şi calmul. Deşi spectacolul urma să înceapă în scurt timp, iar modificările aduse pe ultima sută de metri au fost numeroase, Andrei Şerban era calm. Avea încredere în echipa sa şi mai mult decât atât, avea încredere în arta sa.

Spectacolul este în greaca veche. Este lucrul acesta un impediment pentru spectator? Cu siguranţă nu. Andrei Şerban a reuşit să exteriorizeze esenţa cuvintelor. Vorbele de neînţeles nu sunt lipsite de sens. Jocul actoricesc, mişcarea scenică, scenografia, luminile şi efectele sonore (live) suplinesc neştiinţa graiului zeilor Olimpului. Regizorul jonglează cu puterea (primordială?) a cuvântului. Cum era de aşteptat, normele convenţionale ale teatrului sunt desfiinţate. Spectatorul este plimbat prin culise şi intră la propriu în realitatea spectacolului. Te simţi claustrat, fără scăpare şi neputincios. Glasurile cântăreţilor te teleportează în urmă cu 2.500 de ani, iar la întoarcerea în 2013 te vor lovi asemănările.

"Stop! Reluăm!", "Stop! Linişte, vă rog! De la capăt" şi "Schimbăm! Hai încă o dată, vă rog" au părut a fi laitmotivele regizorului, complet justificabile. Munca aceasta asiduă mi-au dat poftă şi dor, dar acum intervine nostalgia personală. Îngropasem, undeva în adâncime, frumuseţea repetiţiilor. Să iubeşti şi să te simţi nemuritor, de zeci de ori, pentru a muri de zeci de ori. Iar apoi să învii de zeci de ori şi să o iei de la capăt.

Andrei Şerban a spus că a reluat spectacolul pentru tineri în mod special. Nu pot să mă simt altfel decât flatat. Am fost privilegiat, mulţumesc enorm pentru aceasta şi doresc cititorului ca, atunci când va putea, să asiste la construcţia unui spectacol.

Scriu repede şi aştept ora 21:00 pentru a vedea spectacolul Troienele, închegat. Sunt sigur că dacă ar putea, domnul Andrei Şerban ar mai avea de repetat ani în şir la spectacol, pentru că munca la un spectacol nu se termină niciodată, dar acum acesta ne va fi oferit nouă, spectatorilor. Să îl devorăm şi să ne bucurăm! Poftă bună la teatru, omule, serbarea abia începe!