Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Suflete moarte

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cicikov - o constantă umană - Suflete moarte la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2013


Andrei Vornicu

noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Suflete moarte, în montarea lui Alexandru Dabija, a deschis cea de-a treia ediţie a Festivalului de Teatru Toma Caragiu de la Ploieşti, 2013. O premieră aşteptată şi binevenită. Apreciatul regizor e cunoscut pentru abordarea versatilă, absenţa oricăror manierisme şi natura surprinzătoare a viziunii sale.

Montarea de faţă, adaptată după dramatizarea lui Bulgakov a capodoperei gogoliene, nu se dezice de specificul lui Dabija, însă poate da naştere, în egală măsură la păreri pro şi contra, dincolo de calitatea generală a spectacolului. Suflete moarte se desfăşoară într-o aparentă austeritate scenografică (un dulăpior tip bufet, planşe cu fotografii-portret, câteva fotolii, panouri mobile de tip separeu), bazată preponderent pe funcţionalitate şi mai puţin pe o miză estetizantă şi opulentă. Accentul e mutat însă pe ritm şi dinamică, fiindcă acţiunea e cinematografică, alertă, alipind o succesiune de secvenţe care conduc la punctul culminant şi, apoi, la deznodământ, în conformitate cu forma tradiţională. În momentul în care intriga se cristalizează, încă din primele momente ale spectacolului, iar eroul principal, Cicikov, porneşte în aventura achiziţionării de suflete moarte, cavalcada de scene şi secvenţe se derulează în forţă, fără pauze şi fără atenuări de viteză.

Surpriza regizorală e vizibilă încă de când îşi face apariţia Cicikov, care e interpretat de o actriţă îmbrăcată hibrid, atât în haine de damă, cât şi bărbăteşti, şi purtând mustaţă. Ideea rolurilor masculine interpretate de femei nu e nouă. Ofelia Popii a făcut un rol colosal ca Mefisto, în Faustul lui Purcărete, iar Andrei Şerban a montat Lear(a) la Teatrul Bulandra cu toate rolurile jucate de femei. Dabija a mers, însă, ceva mai departe: rolul lui Cicikov este interpretat, succesiv, de şapte actori. Bineînţeles, verosimilul dispare, iar personajul devine un epicentru proteic, care îşi schimbă forma de-a lungul reprezentaţiei, dar îşi păstrează esenţa şi povestea. Cicikov devine polimorf, o fiinţă care îşi disimulează aparenţele, conservându-şi scopurile.

În acord cu estetica lui Gogol, spectacolul scoate la suprafaţă grotescul şi caricaturalul. La nivel de acţiune, succesiunea evenimentelor acumulează întreaga stranietate a conflictelor, în deplin acord cu publicul, iar efectul este cu atât mai puternic cu cât evoluţia pare ineluctabilă şi nu se prevăd rezerve sau retractări din partea personajului-motor Cicikov. Gândurile acestuia sunt frecvent exprimate de personaje secundare care îşi asumă vocea eroului şi anulează orice urmă de ambiguitate de intenţie sau de reacţie. Întregul spectacol este perfect transparent, epurat de simboluri şi echivocitate. Alexandru Dabija a încurajat demersul actoricesc de explorare a personajului şi de exteriorizare a celor mai sensibile trăsături interioare (intenţie care nu s-a concretizat, însă, pe deplin, după cum voi explica mai jos). În acelaşi timp, a conjugat interpretarea cu expresia narativă pentru a reda în primul rând povestea, cu atmosfera şi adâncimile sale comic-amare, şi nu de a face paradă regizorală. Fiecare personaj în parte este un individ situat într-o categorie proprie, un prototip particularizat al fiinţei umane derizorii, ahtiate după prestigiu, putere, bani şi stimă frizând invidia, exemple care anulează până şi cele mai reprobabile trăsături ale lui Cicikov. Aproape toate personajele se bârfesc, se sabotează, afişează interes şi camaraderie ca apanaj al interesului personal şi al unei curiozităţi morbide. De la avariţie, debilitate, decrepitudine, lăcomie, alcoolism, cartoforie, până la violenţă şi oportunism, Suflete moarte înglobează şi refractă toată paleta de vicii şi slăbiciuni omeneşti, sublimate prin mesaj şi îndulcite prin râs.

Spectacolul are multe atuuri însă, momentan, şi câteva carenţe de profunzime. Linia generală este comică, iar rezultatul e satisfăcător. Ceea ce lipseşte, însă, e îngroşarea caricaturii până la monstruos, aşa cum se regăseşte ea în "poemul" lui Gogol. Actorii sunt eficienţi şi naturali, dar încă nu au găsit toate timbrele inerente fiecărui personaj în parte. Explorează mai mult două-trei trăsături definitorii, străbat filoanele tipologiilor, dar nu ating particularităţile pe care Gogol le-a desăvârşit şi care i-au devenit marcă. Fireşte, dramatizarea e o rezumare a lucrării originale şi nu oferă spaţiu pentru prea multe nuanţări, dar aspectul poate fi îmbunătăţit chiar şi în condiţiile de faţă. Gogol a realizat nu atât portrete ale unor tipuri umane, ci studii de caz. Reproducerea cât mai fidelă a acestora nu ar putea decât să aducă beneficii spectacolului, în ansamblul său. Un alt neajuns constă în parţiala omisiune a calităţii profund dramatice pe care Suflete moarte o conţine. Dincolo de tragism, grotesc şi comedie se află drama unui personaj profund marcat de lipsurile financiare care i-au traumatizat tinereţea şi care depune un efort sisific pentru a-şi surmonta complexul. În spectacol, Cicikov e un personaj plasat mai curând în context generic, care pendulează între diverse evenimente şi interacţionează cu diverse specimene, dar drama sa cea mai adâncă şi însuşi dezideratul său rămân neexprimate. Explicaţia o putem obţine, parţial, din viziunea regizorului: după cum se şi afirmă în spectacol, cu toţii conţinem o parte din Cicikov. Acesta e o constantă umană şi capătă nenumărate chipuri. În consonanţă cu această teză se justifică pe deplin şi opţiunea lui Dabija de a lăsa personajul încarnat de mai mulţi actori, pe rând, fie aceştia şi de sex feminin. Pentru că, la un moment dat, dincolo de deruta iniţială, să avem impresia că Cicikov arată altfel decât înainte, semănând izbitor cu copia noastră rătăcind pe scenă în căutarea unei alte realităţi.         
 
Suflete moarte de M. Bulgakov după N.V.Gogol
Traducere: Izolda Vîrsta.
Regie: Alexandru Dabija
Scenografie: Andrada Chiriac.
Distribuţie: Clara Flores, Cristina Moldoveanu, Florentina Năstase, Mihaela Popa, Ada Simionică, Karl Baker, Ioan Coman, Ilie Gâlea, Ionuţ Vişan.



 Toate articolele despre Suflete moarte
 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2013


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Vornicu


Alte articole

 Oaspeţi la Odeon: Leonce şi Lena, Suflete moarte, Omul care a văzut moartea, Liviu Ornea


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer