Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  O scrisoare pierdută

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Forza Caţavencu - O scrisoare pierdută la Festivalul de Teatru Toma Caragiu, Ploieşti, 2013


Andrei Vornicu

noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Spectacolul O scrisoare pierdută, produs de Teatrul Marin Sorescu din Craiova, în montarea lui Mircea Cornişteanu, s-a reprezentat în cea de-a treia zi a Festivalului de Teatru Toma Caragiu, 2013.

Cea mai frecvent pusă în scenă piesă a lui Caragiale s-a rodat atât de mult în subconştientul colectiv, încât prestaţiile scenice ar putea fi urmărite şi dacă personajele ar fi înlocuite cu figuri geometrice. Replici devenite expresii comune, tipologii care au devenit repere şi umorul caragialesc, specific dâmboviţean, care a fost exploatat în nenumărate feluri au făcut din O scrisoare pierdută atât un clasic al literaturii dramatice române, cât şi un artefact cultural abordat fie cu preţiozitate, fie cu lejeritate trivializantă.
 
Montarea lui Mircea Cornişteanu nu aduce nimic inedit şi nu oferă surprize de proporţii, dar reuşeşte să împrospăteze textul şi să îl actualizeze fără ostentaţie. În plus, nivelul actoricesc e bun spre foarte bun, încununat de prestaţia maestrului Ilie Gheorghe în rolul Trahanache.

Spectacolul e realizat în cheie minimalistă, accentul fiind pus pe actorie şi ritm. Decorul nu presupune decât o mochetă verde, parchet, câteva ghivece cu plante în stânga şi în dreapta scenei, un ecran, în fundal, pe care e proiectată intrarea prefecturii şi diverse personaje care intră sau ies din incintă / scenă, un birou, câteva scaune ergonomice, urmând ca spre final să apară în fundal un gard înalt de fier. Personajele sunt îmbrăcate la zi, în costume actuale, şi nu evocă, exceptând limbajul, atmosfera de început de secol XX. Spectacolul nu fixează repere temporale, dar lasă să se înţeleagă că acţiunea are loc în zilele noastre prin interpolări de genul: "În ce an suntem acum? 2013!" (Caţavencu) sau "Vedeţi, că trimit scrisoarea la Antene. Sau la B1." (Dandanache). Viziunea lui Mircea Cornişteanu apropie publicul de conţinut şi îl introduce în probleme actuale ce rezonează cu tematica piesei. Miza este de a-l face pe Caragiale contemporanul nostru, de a ni-l asuma nu atât ca profet al unor stări de fapt care au proliferat de-a lungul timpului, iar acum sunt în plin proces de expandare, ci ca o voce care vorbeşte în permanenţă acum, ni se adresează direct şi trebuie să o receptăm conform relevanţei sale din prezent.

Ilie Gheorghe face un rol delectant şi cu ţinută, ca Trahanache. Repetă aproape obsesiv replica "Să avem puţintică răbdare." fără a o toci şi goli de semnificaţie, aşa cum se intenţiona textual, ci exprimând o stereotipie care stârneşte hazul ori de câte ori este reluată. Personajul său e sigur pe sine, distins, aproape nefiresc de calm (exceptând momentul în care Caţavencu îşi susţine discursul electoral), aproape orb şi nerod faţă de legătura adulteră a soţiei sale, Zoe, cu Tipătescu, pe care îi menajează şi pare chiar a-i încuraja. Deşi prestaţia lui Ilie Gheorghe nu e sclipitoare, are un aport considerabil asupra spectacolului. Zoe (Cerasela Iosifescu) e decisă, puternică şi plină de personalitate, în contrast cu Tipătescu (Marian Politic), un individ nevricos, ezitant şi timorat, care pare mereu depăşit de orice situaţie. Cerasela Iosifescu a scos personajul din zona de feminitate duplicitară, isterică şi stupidă şi i-a dat mobilitate şi fermitate. Deşi are izbucnirile sale, acestea au mai degrabă rol de exteriorizare cu efecte comice şi reprezintă mai puţin o trăsătură distinctivă. Cuplul Farfuridi (Valentin Mihali) şi Brânzovenescu (Adrian Andone) funcţionează foarte bine împreună şi contrastează atât la înfăţişare (Farduridi e cu un cap mai mic decât Brânzovenescu), cât şi ca atitudine (Farfuridi e purtătorul de cuvânt, energic, anxios şi obsedat de conspiraţii, iar Brânzovenescu e cel care aprobă fără rezerve şi fără să facă apel la intelect).

Cu siguranţă, punctul forte, dacă nu revelator al spectacolului, îl reprezintă George Albert Costea care construieşte un Nae Caţavencu foarte bine definit, condamnabil, dar cumva fascinant, plin de energie, determinare şi, fireşte, interese. Abilităţile sale demagogice, discursul patriotard, exagerat, dar nu grotesc şi verosimilul pe care îl transmite stabilesc un punct focal în cadrul spectacolului. Momentul său de graţie îl constituie cel în care îşi susţine candidatura la deputăţie, iar ardoarea şi virulenţa cu care îşi exprimă programul publicului (care devine auditoriu în momentul în care câteva personaje coboară de pe scenă şi iau loc pe scaune, continuându-şi replicile de acolo) infuzează o energie benefică întregului ansamblu.

O scrisoare pierdută realizează exact ce îşi propune: o aducere la zi a piesei lui Caragiale, umor reuşit, abordare ponderată (neprăfuită, dar nici novatoare) şi, eventual, familiarizarea cu textul a unei categorii care o ia la goană când aude de Conu Iancu şi de textele sale din programa şcolară. Din aceste puncte de vedere, e un spectacol bun. Dacă vrem, însă, o perspectivă îndrăzneaţă şi provocatoare a operei lui Caragiale, Capitala ne oferă, momentan, soluţia. De fapt, trei opţiuni: Conul Leonida faţă cu reacţiunea (Silviu Purcărete), Năpasta (Radu Afrim) şi Două loturi (Alexandru Dabija) (Scrisoarea lui Horaţiu Mălăele e o variantă mult simplificată a textului original şi nu iese, nici ea, din zona convenţionalului). Pentru un public cuminte, dornic de divertisment şi actorie bună, spectacolul lui Mircea Cornişteanu e ideal.

O scrisoare pierdută
Regia: Mircea Cornişteanu
Scenografia: Klara Labancz
Versiunea scenică: Mircea Cornişteanu
Distribuţia: Ilie Gheorghe, Cerasela Iosifescu, Marian Politic, Valentin Mihali, Adrian Andone, Constantin Cicort, George Albert Costea, Nicolae Poghirc, Valer Dellakeza, Ştefan Cepoi, Ştefan Mirea, Tudorel Petrescu, Raluca Păun.



 Toate articolele despre O scrisoare pierdută
 Toate articolele despre Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Vornicu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer