James Toback, regizorul, şi Alec Baldwin, actorul, merg la cea de-a 65-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Călătoria în spatele ecranului de cinematograf, sub covorul de gală şi printre şoaptele petrecerilor luxoase are drept scop obţinerea de fonduri pentru un nou proiect al celor doi. Dialogurile amicale purtate între protagonişti şi Martin Scorsese, Roman Polanski, Francis Coppola, Bernando Bertolucci, Jessica Chastain, Diane Kruger, Bérénice Bejo, Ryan Gosling şi alte somităţi cinematografice sunt un privilegiu pentru spectatorul care are astfel acces în culisele unor minţi de geniu.
Este un film despre cum se fac filmele. Pe de o parte avem nobila şi înălţătoare PASIUNE ca mamă a proiectului cinematografic. Căutarea de sine. Găsirea modalităţii de a exprima emoţia în forma cea mai pură şi originală. Spunerea celei mai frumoase poveşti. Transmiterea celui mai folositor / tulburător mesaj publicului. Pe scurt, viziunea romantică şi idealistă asupra artei înălţătoare a visătorilor. Însă din iad se aud strigătele disperate ale BANILOR care îşi revendică locul la baza oricărei producţii. Iar asta duce la o fugă după finanţatori ai proiectului, care se gândesc, evident, la profit. Se cer explozii, sex şi nume care vând. De aici compromisul şi drama artistului care îşi modifică viziunea proprie în favoarea celei a producătorului pragmatic. Altfel spus, moartea pasiunii.
Artiştii sunt permanent "seduced and abandoned" de această amantă, care este lumea filmului, la care se întorc însă mereu. Sunt povestite şi proiectate fragmente din spatele unora dintre punctele de referinţă ale oricărui cinefil (Ultimo tango a Parigi, The Godfather sau The Pianist). Filmul se bazează pe aceste detalii picante care atrag. Tradiţionaliştii consideră că tehnologia desparte publicul, moderniştii ţin morţiş să folosească efecte speciale. Se pune întrebarea dacă este mai bine să faci un film extraordinar pe care sa nu îl vadă aproape nimeni sau să faci un film prost văzut de toată lumea. Nostalgicii suspină după vremurile în care se putea face orice film, această iniţiativă venind din pasiune, componenta bănească neavând rol principal în creaţia propriu-zisă. Se vorbeşte despre relaţiile actor-regizor-producător şi balanţa încăpăţânare-compromis.
În timpul proiecţiei, fascinat de iluzia grandiosului, gândul îmi aluneca înspre găsirea unor modalităţi de a ajunge şi eu la Cannes, Mecca cinematografiei. Această poftă a fost înlocuită foarte repede de o foame de a vedea filme. Am plecat în grabă înspre casă pentru a vedea toate filmele ale căror secvenţe au apărut în filmul-ramă. Pe toate deodată. Timpul va umple şi acest gol, după acest week-end (22-24 noiembrie 2013) în care are loc Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film, 2013, la Cinema Studio. Merită.