Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cornistul Martin Owen interpret al Concertului în mi bemol major de Richard Strauss


Marcel Frandeş

noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Arareori poţi asculta un concert în care este solist un cornist. Iar când acesta este de calitatea lui Martin Owen, bucuria estetică este cu atât mai mare. Pe 7 noiembrie 2013, muzicianul a interpretat alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Christian Badea, Concertul nr. 1 pentru corn şi orchestră în mi bemol major de Richard Strauss. Programul serii muzicale de la sala Ateneului Român a mai cuprins: Uvertura operei Vecerniile siciliene de Giuseppe Verdi şi Simfonia nr. 2 în Re major, op. 43 de Jean Sibelius.

Audierea uverturii operei Vecerniile siciliene (Les Vêpres siciliennes) de Giuseppe Verdi aduce întotdeauna entuziasm. Succesul ei este constant, încă de la premiera operei, care a avut loc la 13 iunie 1855, la Paris, în prezenţa lui Napoleon al III-lea, spectacolul fiind reluat la vremea aceea de 62 de ori. Berlioz avea să evoce maiestuozitatea muzicii verdiene. Subiectul operei se referă la istoria masacrării francezilor de la Palermo, din 30 martie 1282, cunoscută tradiţional sub denumirea de Vecerniile siciliene. Momentul reprezenta drama unor conspiratori şi ucigaşi, un episod din tragedia epică a Siciliei şi a asupritorilor ei. Carol Robert de Anjou, fiul regelui Ludovic al VIII-lea al Franţei cucerise insula şi dorea să o folosească ca bază de operaţii pentru ocuparea Orientului. Însă proasta administraţie şi brutalitatea soldaţilor francezi au născut ură în rândul populaţiei. Furia s-a transformat într-un măcel sângeros, în urma căruia francezii au fost obligaţi să renunţe la Sicilia. Masacrul a constituit unul din acele evenimente istorice care schimbă soarta naţiunilor şi a instituţiilor umane.


Solistul serii, Martin Owen, este un cornist recunoscut pe plan internaţional, actualmente prim-cornist la BBC Symphony Orchestra. A fost prim cornist, timp de zece ani, la Royal Philharmonic Orchestra, iar în stagiunea trecută, 2012-2013, a colaborat de asemenea, ca prim-cornist cu Berliner Philharmoniker. Martin Owen este totodată, profesor de corn la Royal Academy of Music din Londra. Repertoriul său solistic cuprinde concertele pentru corn de Wolfgang Amadeus Mozart, Robert Schumann, Olivier Messiaen, Benjamin Britten, Elliott Carter şi Oliver Knussen. A prezentat în primă audiţie mondială lucrarea Burlesque de Malcolm Arnold.


Cornistul a înregistrat pentru casele de discuri Linn, Trito, Dutton, BBC şi Wigmore Hall Live. De asemenea, el a înregistrat peste 300 de coloane sonore, printre care cele ale unor filme din seriile James Bond, Războiul stelelor, Piraţii din Caraibe, Harry Potter şi a filmului The Gladiator.


Concertul nr. 1 pentru corn şi orchestră în mi bemol major de Richard Strauss a fost compus între anii 1882 şi 1883 şi interpretat în primă audiţie de către cornistul Gustav Leinhos în 1885. În aceşti ani, creaţia lui Richard Strauss era sub influenţa muzicii lui Schumann şi a lui Mendelssohn. Factura concertului său pentru corn prefigurează însă, ceva din poemele sale simfonice.

În sala Ateneului Român din Bucureşti, cornistul englez Martin Owen s-a impus încă din prima parte a lucrării concertante. Allegro-ul s-a deschis cu un semnal în manieră Wagner, pe formule ritmice punctate energic. Am ascultat apoi mai multe idei muzicale romantice, de largă respiraţie, intonate cu un sunet plin, calitativ, susţinut şi cu mare precizie ritmică. Tempo-ul viu şi frazarea elegantă confereau muzicii o atmosferă încărcată de optimism.


În partea a doua, Andante, predomina un sentiment de melancolie, registrul grav fiind utilizat cu precădere pentru desfăşurarea melodică. În secţiunea mediană, caracterul eroic se afirma prin semnalele intonate pe armonicele ascendente ale cornului. Finalul, Rondo - Allegro, a readus atmosfera tonică. Anumite stileme mozartiene se întrezăreau în fluxul dinamizat al solistului.

La cererea publicului, cornistul Martin Owen a interpretat o piesă de Olivier Messiaen, demonstrând o stăpânire excelentă a tehnicii de emisie. O serie de efecte timbrale surprinzătoare precum frulatto, adăugarea cântatului cu vocea în muştiuc, staccatura percutantă, glissando-ul vibrat insinuant, salturi intervalice mari, înşiruiri cromatice dificile, precum şi acele falii de intensitate - subito pianissimo, toate aceste mijloace tehnice şi expresive au pigmentat discursul declamatoriu. Publicul a răsplătit solistul serii cu aplauze îndelungate şi cu ovaţii repetate.

În a doua parte a concertului simfonic de la Ateneu, a răsunat Simfonia nr. 2 în Re major, op. 43, supranumită Simfonia Independenţei, de Jean Sibelius. Lucrare romantică, una dintre cele mai populare opusuri ale compozitorului scandinav, ea se apropie mai mult de muzica lui Brahms decât de cea a lui Ceaikovski, continuând linia simfonismului beethovenian. În întreaga lucrare se face perceput sentimentul patriotic. Fără a fi un opus programatic, se simte în muzica lui Sibelius năzuinţa spre libertate a poporului finlandez, aflat la începutul secolului al XX-lea, sub opresiune străină.

O interpretare este, în general, rezultatul întrepătrunderii ideilor ce emană din sugestia partiturii - în care sunt încifrate sensurile şi afectele gândite şi simţite de compozitor - la care se alătură viziunea dirijorală şi, în fine, dar nu în ultimul rând, aportul emotiv şi voinţa interpretativă a artiştilor. La o cizelare maximă, după opinia mea, se poate ajunge pe mai multe căi. Efortul începe în momentul ascensiunii vertiginoase către acest ideal. Parcursul spre paradisul artei e pavat cu dale de trăiri sincere. Ca artă desfăşurată în timp, muzica are un mare atu: intensitatea covârşitoare a momentului prezent. Acesta este cel care te face să îl uiţi pe cel recent petrecut, uneori mai puţin reuşit. Gândeam toate acestea când, la ieşirea din sala de concert, încercam să-mi explic senzaţia lăsată de audierea Simfoniei nr. 2 de Jean Sibelius. Statistic, câteva imperfecţiuni tehnice - chixuri la instrumentele de suflat , unele ezitări la intrările date de către dirijor (unii interpreţi de la corzi atacau "la mână", alţii cu o voită întârziere) - tindeau să-mi lase impresia de şantier în lucru. Şi totuşi, starea de înavuţire muzicală era predominantă. Acest sentiment provenea din gravarea multor clipe de emoţii estetice create prin participarea dăruită a artiştilor la crearea imaginilor romantice pline de pasiune, precum şi din măiestria contrastelor dinamice realizate de ansamblul simfonic dirijat de Christian Badea.

NOTE
Tabloul Vecerniile Siciliene de Francesco Hayez.
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Francesco_Hayez_023.jpg




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2013


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Liviu Prunaru în Concertul pentru vioară şi orchestră de Benjamin Britten, Marcel Frandeş
 Solitudine şi comunicare - Valentina Lisitsa, Sabina Ulubeanu
 Pianistul Nikolai Demidenko în Concertul nr. 1 de Chopin, Marcel Frandeş
 Recital Gabriel Croitoru şi Horia Mihail - turneul Vioara lui Enescu, 2013, Marcel Frandeş
 Impactul ineditului muzical, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer