Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  O vară foarte instabilă

Bad Old Romanian Cinema - O vară foarte instabilă


Mihai Brezeanu

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Au trecut 12 ani de la Marfa şi banii şi eu continuu să mă minunez de ceea nu mă sfiiesc să numesc miracolul întâmplat în cinematografia română. Saltul de dimensiuni hiperbolice de la halul în care se prezenta filmul mioritic la întretăierea mileniilor la suita de capodopere ce formează curentul artistic pe nume Noul Cinema Românesc nu are, pentru mine, cel puţin, o explicaţie raţională satisfăcătoare. De aceea, mă încăpăţânez să îl numesc miracol.

Parte din fenomenul cu iz supra-natural este, desigur, şi tendinţa larg-răspândită în rândul conaţionalilor mei de a ironiza, bagateliza ori, mai adesea, ignora complet sus-amintittul fenomen. Pe aceşti cetăţeni ai patriei mele care îi aruncă la coş pe Puiu, Porumboiu, Mungiu, Muntean & co, clamând în gura mare nevoia de comedii, de filme lejere şi optimiste care să nu mai strice imaginea ţărişoarei, să nu mai vorbească de comunism, sărăcie, avorturi, exorcisme, sistem medical, dileme morale şi alte alea, pe aceştia îi invit cu drag şi spor la noile filme româneşti de găsit pe ecranele patriei. De exemplu, haideţi, dragilor, la O vară foarte instabilă!

După vasta recoltă de premii a precedentului său film (Crulic - drumul spre dincolo este un foarte bun lungmetraj românesc de animaţie), Anca Damian revine la ficţiune cu adaptarea nuvelei irlandezului bucureştean Philip O'Ceallaigh. Cei doi au colaborat întru scrierea unui scenariu care re-aduce filmul românesc la situaţiunea anilor '90: acţiune confuză, personaje bidimensionale, metaforită cronică, piure de meta-naraţiune şi onirism peste care pluteşte un sos gros de clişee.

Scenariul nătâng (cel puţin!) e potenţat în rău de tragi-comica decizie regizorală de a aseptiza şi instrumentaliza fiecare cadru, fiecare replică, fiecare gest, fiecare culoare. Avem o istorie care cere un buletin meteo de vară cu nebulozitate accentuată? Apăi, dăi şi luptă, furtună după furtună, fulger după fulger, transpiraţie după transpiraţie. Avem o poveste cu un triunghi amoros de anii 2010 într-un mare oraş ce trăieşte în ritmul epocii lui? Apăi, haina de firmă e haină de firmă, moda e modă, mobila de apartament de corporatistă e mobilă de apartament de corporatistă, spuma de baie e spumă de baie, strada e curată, culorile vii şi pure, nu e loc de griuri, nu e loc de nuanţe, nu e loc vreo hârtie aruncată alandala.

Avem scriitor la vedere, pre-anunţându-şi fiecare manipulare a personajelor, după cum scrie la regulile postmodernismului? Apăi, el nu se dezice o câtime, o secundă, un fum de ţigară de la şablon. Avem cetăţean prins între două atracţii feminine, mâncat, carevasăzică, de oarece probleme personale? Păi, atunci, nu e rost decât de dramă, de seriozitate, de consecvenţă în auto-interogaţie, tovarăşi! Nu ne jucăm aici, da? În rolurile celor două cartoane de sex aparent masculin descrise mai sus, îi găsim pe danezul Kim Bodnia şi, respectiv, pe scoţianul Jamie Sives, doi actori a căror prestaţie continuă trist linia confuză şi bleagă a scenariului şi regiei. Replicile rostite în română de Sives n-ar suna credibil nici în urechile statuii unui surd!

Dar parcă nicăieri nu reuşeşte filmul Ancăi Damian să enerveze mai atroce decât în numeroasele secvenţe de sex. E o anti-performanţă remarcabilă să reuşeşti să plictiseşti cumplit publicul atunci când pe scenă defilează, în formule nud sau aproape nud, actriţe precum Ana Ularu şi Diana Cavallioti.

Excepţionalul cine-erotism degajat de Ularu iese, totuşi, la iveală de-a lungul câtorva prim-plan-uri când buzele splendidei actriţe au ceva din tulburătorul tumult al buzelor lui Adèle din Palme d'Or-ul 2013. La fel, talentul Dianei Cavallioti aduce un strop de emoţie în scena despărţirii dintr-unul din multiplele finaluri ale filmului. Câteva clipe reuşite ale celor două actriţe şi animaţia lui Dan Panaitescu sunt singurele (mărunte) plusuri a ceea ce este, pentru mine, cea mai mare decepţie de până acum a anului cinematografic românesc 2013.

Şi a mai fost o secvenţă la care, recunosc, am tresărit. Apariţia pasageră a lui Teo Corban în rolul de şef al personajului principal. O dâră amintind de câteva din marile titluri ale Noului Cinema Românesc a mâzgălit fulgurant ecranul. O clipă, doar atât. Ochii şi rictusul mustind de ironie şi inteligenţă ale lui Corban, erau, se vede treaba, din cu totul alt film.




 Toate articolele despre O vară foarte instabilă


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Figuri impuse - Domnişoara Christina & O vară foarte instabilă, Andrei Gorzo
 Plouă peste dragostea noastră - O vară foarte instabilă, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer