mai 2014
Festivalul de Teatru Toma Caragiu Ploieşti, 2014
În zilele de luni 2 şi marţi 3 iunie 2014 se va desfăşura, în cadrul Festivalului "Toma Caragiu" de la Ploieşti, relansat în acest an sub genericul Întâlniri regizorale, prima ediţie a programului Noul val - chip de regizor, consacrat celor mai tineri profesionişti din ţară. Selecţionerul Festivalului de teatru "Toma Caragiu" şi coordonator al programului Noul val - chip de regizor este critical de teatru Andreea Dumitru.
 
Timp de două zile, şase absolvenţi din ultimii zece ani ai studiilor universitare de specialitate (dar nu numai), artişti debutanţi ori (încă) prea puţin integraţi în mediul teatral profesionist, vor fi prezentaţi publicului, directorilor de teatre, colegilor de breaslă şi jurnaliştilor invitaţi în festival.
 
Programul Noul val - chip de regizor, coordonat de criticul Andreea Dumitru, îşi propune să contribuie la capitalul de experienţă al noilor generaţii, înlesnindu-le tinerilor regizori contactul cu posibili colaboratori, atât din companii de teatru subvenţionate de stat, cât şi din zona producătorilor independenţi.
 
Relaţia tinerilor creatorilor cu un sistem teatral mai degrabă inaccesibil noilor voci va fi doar una dintre temele întâlnirilor moderate de tânărul critic Ionuţ Sociu. Formatul acestora este menit să încurajeze dialogul dintre generaţii, precum şi diversitatea abordărilor, de la necesarele redefiniri ale profesiei de regizor până la analiza contextului instituţional şi social actual.
 
Participanţii la prima ediţie a programului Noul val - chip de regizor sunt: Elena Morar, Alexandra Penciuc, Ioana Petre, Leta Popescu, Mihai Alexandru Ion şi Horia Suru.
 
Ediţia-pilot va fi marcată de premiera teatrului-gazdă, Chip de foc de Marius von Mayenburg, în regia lui Vlad Cristache, absolvent al UNATC "I. L. Caragiale" (2009), artist devenit, în doar câteva stagiuni şi mai multe spectacole semnate pe importante scene, un nume de prim-plan al generaţiei sale. Spectacolul este programat marţi, 3 iunie 2014, la ora 19.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus