Dilema Veche / mai 2012
Shame
Graduală, nu substanţială. Cam aceasta ar fi diferenţa dintre dependenţa de plăcere sexuală de care suferă personajul "Brandon" (Michael Fassbender) din filmul Shame (2011) şi cea a unui număr încă nebănuit de oameni ai lumii noastre. Este o concluzie care ar putea fie să îndulcească "diagnosticul" pus personajului din film (ar fi, nu-i aşa, doar o variantă uşor excentrică a unui comportament calificat ca "normal" de către "sexologi"), fie să arunce un întuneric greu asupra societăţii actuale: personajul ar reprezenta o figură emblematică a unei degradări generalizate.

Aleg a doua variantă. Căci Brandon este, de fapt, moştenitorul anului emblematic 1968. Prin frământările sale, prin zbuciumul interior abia îngropat de propria-i conştiinţă, se aude scâncetul unei întregi civilizaţii distruse de revoluţia sexuală. Eliberarea individului a sfârşit în cea mai cumplită sclavie, elanul prometeic e încheiat în degradarea persoanei umane, iar exaltarea nihilistă a erosului a dus la răcirea iubirii dintre oameni.

Filmul: Brandon este un om cu o carieră de succes şi un apartament într-o zonă selectă a New-York-ului. Nimic neobişnuit; ba chiar totul are o valoare tipologică. Avem şedinţele de la birou, ieşiri cu prietenii de la muncă, mâncare chinezească seara, în faţa laptopului. Nimic neobişnuit: adulterul ocazional al şefului, eternele glume despre femei, discuţii despre "inutilitatea căsătoriei", inima împietrită faţă de suferinţa celor din jur, înstrăinarea faţă de membrii familiei. Iar la adăpostul întunericului, ruşinea: căutarea frenetică a plăcerii sexuale şi găsirea acesteia în mai multe feluri: fie în singurătate, fie după un flirt întâmplător, fie în compania unei prostituate. Cu o singură excepţie notabilă: într-o relaţie ce poate deveni stabilă.

Problema acestui om apare deopotrivă ca efect al golului spiritual dar şi ca factor ce acutizează acest gol. Într-un mediu urban al secolului XXI, oamenii trăiesc cu resturi de valori, reconfigurându-le deja conform capriciilor personale. Viciile se întreţin şi se răspândesc la nivelul întregii societăţi, prin imitaţie sau resemnare ("Dacă toată lumea face aşa, eu de ce să nu..."). Unul, deşi căsătorit, e afemeiat notoriu; altul e prizonier al pornografiei; altul e client fidel al prostituatelor de lux. Se trăieşte mediocru, după un sistem de "supape": bani, sex, putere, carieră. Fiecare încearcă din răsputeri să acopere vidul interior prin agăţarea de plăcerile acestei lumi pentru o penibilă fericire şi auto-confirmare.

Brandon continuă drumul pe spirala descendentă. Deja sclav al plăcerii, el se raportează la oameni ca la nişte obiecte. Deloc surprinzător, el îşi afirmă, la o primă întâlnire mai "serioasă", scepticismul în legătură cu semnificaţia căsătoriei. Opţiunea pe viaţă, dăruirea de sine pentru o persoană reprezintă valori străine pentru el. El nu are cui să se dăruiască pentru că nu vede persoane în jur, ci mijloace către un scop egoist. Prăbuşirea familiei, creşterea ratei divorţurilor şi a procentajului cuplurilor care trăiesc în concubinaj - fenomene dominante ale ultimelor decenii - apar aici ca efecte ale depersonalizării relaţiilor dintre oameni. Apariţia, în istoria Occidentului, a ideii că se poate face sex şi în afara unei iubiri totale, consacrate în căsătorie şi deschise vieţii, a lansat milioane de oameni pe calea nefericirii profunde, a promiscuităţii şi degradării persoanei. Acceptarea pe scară largă a mijloacelor contraceptive şi erodarea bazelor intelectuale şi morale ale căsătoriei sunt principalele cauze. Pornografia şi homosexualitatea apar şi ele în acest film ca fenomene deviante, fiind deopotrivă consecinţe şi factori ce contribuie la căderea spirituală. Într-un asemenea context, avortul devine simplă consecinţă logică.

Iar o cruntă singurătate, printre oameni, se instalează. Concentrarea exclusivă pe propriul eu, întreţinută de o subjugare a sufletului de către corp şi de căutarea plăcerii pentru a ascunde criza interioară, duce la un autism etic. Într-o lume de obiecte vorbitoare nu mai auzim când acestea strigă după ajutor. Uitarea de sine, contemplarea minunii constituite de celălalt, sacrificarea propriilor dorinţe de dragul persoanei de lângă noi sunt valori deja perimate într-o astfel de lume. Moartea spirituală, apoi fizică, a celor din jur nu ne mai mişcă. Take it easy, man! Chill out! O luăm uşurel, nu ne ambalăm, că doar nu schimbăm noi lumea. Eternul calcul: dacă dăruiesc 20% din timpul meu, voi câştiga n zile de "fericire". Pe tine nu te ajut, că nu meriţi. Cu tine nu mă "combin" pentru că nu îmi oferi nimic în schimb, n-am răbdare să aştept şi oricum, iubirea e pasiune, e fericire acum! Pentru ce să mă sacrific, nu am tot ce îmi trebuie? Suntem oricum un accident cosmic şi ne aşteaptă pe toţi neantul, deci pentru ce să vă respect demnitatea?!

Se vorbeşte oare de consecinţele revoluţiei sexuale? Unde sunt studiile sociologice ce pleacă de la această întrebare sau căutarea filosofică a finalităţii corpului şi a naturii? Arta modernă e zbucium interior, orgoliu faustic, reflecţie incoerentă a impasului subiectivist şi idealist al gândirii ultimelor secole. Dar, uneori, ea surprinde şi realul. Îl surprinde în timp ce acesta ne vorbeşte, ne cheamă. Iar Shame este mai mult decât o chemare: e strigăt.


Regia: Steve McQueen Cu: Michael Fassbender, Carey Mulligan, James Badge Dale, Hannah Ware, Nicole Beharie

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus