decembrie 2013
Ministrului Culturii
Directorului Centrului Naţional al Cinematografiei


Prin prezenta, semnatarii de mai jos solicităm anularea imediată a hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC pentru prelungirea termenului de depunere a dosarelor la concursul de selecţie a proiectelor cinematografice sesiunea I/2013 până la data de 14.02.2014.

Considerăm abuzivă, nejustificată şi contrară intereselor cineaştilor decizia de amânare - fără nicio motivaţie publică - a termenului de depunere a dosarelor de concurs cu mai puţin de 24 ore înaintea termenului anunţat iniţial (13.12.2013). Astfel, termenul de prelungire propus (aprox. 2 luni) e mai lung decât termenul de depunere a dosarelor (12.11-13.12. 2013), ceea ce este aberant şi naşte suspiciuni şi temeri referitoare la adevăratele motive pentru care a fost adoptată aceasta decizie.

De asemenea, întârzierea anunţării rezultatelor concursului cu 2 luni va determina imposibilitatea participării cu şanse a producătorilor români la programele de finanţare europeană (CREATIVE EUROPE-MEDIA, EURIMAGES), cu termene de depunere în februarie şi martie 2014, programe care solicită prezentarea unor dovezi de finanţare naţională. Astfel, recenta hotărâre a CNC stopează clar posibilitatea ca producătorii români să obţină finanţări europene, în totală contradicţie cu politica şi strategia pro-europeanăa Guvernului.

Credem că recenta hotărâre de C.A confirmă trista şi lunga experienţă de până acum din cinematografie: lipsă de transparenţă în luarea deciziilor, incompetenţă, clientelism şi manevre politice subterane.

Nu solicităm altceva decât respectarea legii şi ca persoanele care fac parte din C.A al CNC, directorul general al instituţiei să fie răspunzători pentru deciziile lor.

Cerem ca susţinerea cinematografiei româneşti să devină o prioritate reala a politicii culturale a Guvernului, în condiţiile în care, în ultimii 13 ani, filmele româneşti au câştigat cele mai importante premii la festivalurile de primă mărime din lume şi, totodată, au fost distribuite în zeci de ţări. Cinematografia românească are potenţialul de a continua să producă deopotrivă beneficii comerciale şi de imagine. Nu poate însă face acest lucru fără o restructurare profundă şi fără resurse. Şi e de presupus că cei mai competenţi şi potriviţi să genereze această dezvoltare sunt cei care au determinat şi schimbarea la faţă a cinematografiei române din ultimii 12 ani.

Cu ocazia fiecărei schimbări de guvern s-au purtat discuţii despre situaţia din cinematografie - şi nu s-a trecut niciodată de stadiul promisiunilor vagi fără nici un rezultat. Sperăm că nu va fi cazul şi de această dată.

Semnează,
Gabriel Achim - regizor
Ana Agopian - scenarist
Barbu Bălăşoiu - operator
Ileana Bîrsan - critic de film
Mihai Bogos - sound designer
Dorian Boguţă - actor, regizor
Adina Brădeanu - critic de film
Laurenţiu Brătan - critic de film
Daniel Burlac - producător
Ştefan Constantinescu - regizor
Codruţa Creţulescu - critic de film, producător
Cătălin Cristuţiu - monteur
Anca Damian - regizor
Vivi Drăgan Vasile - operator, producător
Adina Dulcu - producător
Bogdan Dumitrache - actor
Radu Gabrea - regizor
Corneliu Gheorghiţă - regizor
Oana Giurgiu - producător
Tudor Giurgiu - regizor, producător
Vlad Ilicevici - director festival
Radu Jude - regizor
Oana Kelemen - producător
Monica Lazurean Gorgan - producător
Anca Miruna Lăzărescu - regizor
Alexandru Maftei - regizor
Cristi Mărculescu - critic de film
Raluca Mănescu - scenarist
Alex Mărgineanu - actor
Claudiu Mitcu - regizor
Catalin Mitulescu - regizor
Daniel Mitulescu - producător
Anamaria Moldovan - actriţă
Bogdan Mustaţă - regizor
Alexander Nanău - regizor
Paul Negoescu - regizor
Călin Netzer - regizor
Mona Nicoară - regizor
Doru Niţescu - regizor
Adina Pintilie - regizor
Corneliu Porumboiu - regizor
Anca Puiu - producător
Cristi Puiu - regizor
Tudor Reu - producător
Iulia Rugină - regizor
Adrian Silişteanu - operator
Adrian Sitaru - regizor
Ada Solomon - producător
Alexandru Solomon - regizor
Corina Stavilă - monteur
Andrei Tănase - regizor
Nicolae Constantin Tănase - regizor
Sorin Ana
Andra Arghir
Andreea Borţun - scenarist
Tudor Botezatu - regizor
Sebastian Condurache
Georgiana Constantin
Denis Dinulescu - scenarist
Anca Drăgoi
Emilian Floares
Roxana Garet - legal consultant
Mihnea Rareş Hantiu
Irina Henegar
Anna Kalimar
Mihai Kolcsar
Irina Malcea
Marta Marinescu
Gimina Maxim - producător
Dan Mironovici
Daria Nistor
Dorina Oarga
Greta Oros
Valentino Rudolf - producător
Liviu Săndulescu - regizor
Ramona Sârbu
Dan Staiculescu - critic de film.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus