Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Romeo şi Julieta

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Shakespeare în dialog cu Shakespeare - Romeo şi Julieta


Anda Ionaş

decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Punerea în scenă a unui text clasic presupune fără îndoială o doză destul de mare de curaj din partea unui regizor. Cu atât mai mult atunci când este vorba despre o poveste aproape devenită mit, ca cea a lui Romeo şi a Julietei. Premiera Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, prezentată pe data de 15 februarie 2013 la Centrul CAVAS a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu este rodul eforturilor unei echipe tinere (distribuţia cuprinde în mare parte studenţi ai Catedrei de Arta Teatrală) de a aduce în faţa spectatorilor o montare originală a piesei "Marelui Will", care dincolo de inovaţiile ce ţin de regie şi pe alocuri de traducere, rămâne în articulaţiile sale principale fidelă atât literei cât şi spiritului textului.


Având în vedere multiplele creaţii artistice pe care le-a inspirat povestea îndrăgostiţilor din Verona de-a lungul timpului (de la adaptări pentru marele ecran încă din epoca cinematografului mut, până la musical-uri, operă, balet), anxietatea influenţei nu are cum să nu fie resimţită de orice regizor. Cu toate acestea, spectacolul gândit de Bogdan Sărătean îşi construieşte o identitate aparte pe eşafodajul ideii de convenţie teatrală, într-un joc de-a teatrul, în care studenţii la actorie îşi joacă propriul rol.

În debutul spectacolului, tinerii aşezaţi în bănci îşi citesc de pe hârtie rolurile sub coordonarea uneia dintre colege (Andrada Grosu), căreia îi revin replicile principelui din textul shakespearian, dar şi ale corului. Duelul dintre slujitorii caselor Montague şi Capulet pare mai degrabă un conflict şcolăresc. Impresia de reprezentaţie improvizată este întărită de lipsa unor decoruri şi costume elaborate, actorii adoptând o ţinută casual, ce nu se deosebeşte cu nimic de vestimentaţia de zi cu zi a tinerilor din vremea noastră. De asemenea, spaţiul de desfăşurare al spectacolului nu încurajează naşterea iluziei dramatice, tocmai ca urmare a faptului că sala CAVAS nu dispune de o scenă propriu-zisă, care să realizeze o demarcaţie netă între actori şi spectatori.


Toate aceste constrângeri de ordin tehnic sunt convertite însă în vehicule ale unei viziuni demistificate asupra teatrului, publicul devenind părtaş la procesul prin care ia naştere spectacolul: actriţa ce interpretează rolul principelui cere explicit regiei tehnice "dă-mi un efect" iar muzica şi sunetul de fundal este asigurată de actorii înşişi prin intermediul basului sau a instrumentelor de suflat.


Spectacolul dialoghează cu adaptările anterioare, influenţa cea mai puternică fiind exercitată de adaptarea modernă pentru marele ecran a lui Buz Luhrmann. Doica are obiceiul de a o chema la fel de isteric pe Julieta iar gestica şi mimica celor doi îndrăgostiţi la momentul primei lor întâlniri ne duce cu gândul la frumoasa scenă a acvariului din ecranizarea mai sus menţionată. Cu toate acestea, influenţa se reduce doar la un dialog fecund prin care regizorul recunoaşte că orice spectacol se plasează în descendenţa unei întregi tradiţii teatrale.


Nu lipsesc scenele comice: la balul mascat, Lady Capulet ridică unul dintre pantofi pentru a-l lovi pe Tybalt, care este pe punctul de a provoca un conflict intre invitaţi. Fără a înţelege motivaţia gestului, oaspeţii se descalţă şi ei fluturând fiecare câte un pantof într-o mână. Atât doica cât şi Lady Capulet sau părintele Lorenzo adoră onomatopeele: chiţăie, miaună, behăie, se prostesc. Paris are aerul unui metrosexual. Benvolio şi Mecuţio de abia se mai ţin pe picioare la finalul petrecerii, după ce goliseră toate sticlele.

Spectacolul evoluează de la un aer comic, parodic, ludic, înspre un tragic evident, odată cu uciderea lui Mercuţio, într-o interpretare la superlativ a lui Alexandru Mălaicu, continuând apoi cu secvenţa de mişcări contorsionate, un dans contemporan ce trimite la zbaterea şi suferinţa provocate de răspândirea ciumei dar şi la soarta nefericită a celor două familii ajunse de blestemul lui Mercuţio.


Unul dintre cele mai pitoreşti personaje ale punerii în scenă este fără îndoială părintele Lorenzo (interpretat excelent de Claudiu Fălămaş), ce se aseamănă mai degrabă unui vraci cu înclinaţii ezoterice decât unui preot creştin. Cununia celor doi tineri, pe care el o oficiază aminteşte de un ritual păgân: îndrăgostiţii ţin în mână o piatră peste care părintele toarnă apă. Caracterul simbolic al pietrei se va evidenţia la finalul spectacolului când resemantizată, aceasta devine arma cu care Julieta îşi ia viaţa.


Romeo şi Julieta de William Shakespeare
Traducere: Anca Tomuş
Dramaturgie: Bogdan Sărătean
Regia: Bogdan Sărătean
Muzica originală: MC Matli şi Claudiu Fălămaş
Light design: Iancu Ungureanu
Manager proiect: Luminiţa Bârsan
Distribuţia: Anton Balint (Romeo), Alexandra Şerban (Julieta), Paul Bondane (Paris), Claudiu Fălămaş (Lorenzo), Andrada Grosu (Cor, şi multe altele: Regina Mab, Principele, Spiţerul, etc...), Alexandru Mălaicu (Mercutio), Iulia Popa (Doica), Andrada Poplăcean (Lady Capulet), Tudor Răileanu (Tybalt), Călin Roajdă (Benvolio), Mihaela Şandru (Lady Montague)
Regia: Bogdan Sărătean
Muzica originală: MC Matli şi Claudiu Fălămaş
Light design: Iancu Ungureanu
Manager proiect: Luminiţa Bârsan.



 Toate articolele despre Romeo şi Julieta


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Anda Ionaş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer