Lasă deoparte toate serialele cu medici pe care le-ai văzut până acum. Goleşte-ţi mintea de toate gândurile şi aşază-te bine în scaun, pentru că urmează o călătorie fascinantă. Şi, nu îl ultimul rând, pregăteşte-te să fii vulnerabil.
Efectul pe care îl are Da Vinci, un scurtmetraj în regia lui Yuri Ancarani, te face să priveşti lucrurile din interior spre exterior. De ce? Pentru că te duce într-o călătorie în lumea modernă a medicinei în cadrul căreia vezi cam cum stau lucrurile (la propriu), în interiorul corpului uman. O echipă de medici realizează o operaţie prin intermediului robotului chirurgical da Vinci, iar toate acţiunile sunt realizate de către nişte mâini robotizate, controlate printr-un joystick de către medicul chirurg. Toate lucrurile pe care obişnuiai să le interiorizezi în mod normal la nivel psihic se transpun fizic, astfel încât îţi simţi fiecare parte a corpului mult mai complexă. Imagini care par fantastice ne arată cum, de fapt, fiecare dintre noi adăpostim un mic univers în interiorul nostru. O experienţă intensă, poate chiar unică, ce nu trebuie ratată. Răbdarea, atenţia şi precizia sunt elementele necesare urmăririi acestei producţii. Da Vinci este un scurtmetraj care te va face să priveşti cu adevărat în interiorul tău.
Următoarea producţie este una germană, în regia lui Ulu Braun şi se intitulează Forst. Timp de 10 minute, aceasta oferă o viziune psihedelică asupra unei realităţi în care totul e posibil. Sau, privind dintr-un alt punct de vedere, imagini fantastice formate din suprapunerea unor elemente reale. Să fie oare o modalitate de a ilustra ideea că imaginaţia şi magia reprezintă, de fapt, o înşiruire de realităţi mai mici? În orice caz, graniţa dintre realitate şi vis este mobilă. Cea mai potrivită metodă pentru a interpreta mesajul scurtmetrajului este cu un dicţionar de simboluri, deoarece acestea se regăsesc din plin în Forst. Începând cu pădurea, ca spaţiu de referinţă şi continuând cu o femeie goală pe o pistă de atletism care trece printr-un cimitir, copii costumaţi în personaje de desene animate care levitează, familii care ies la iarbă verde, parlamentari care asistă la un aşa-zis spectacol, aplaudând frenetic într-un amfiteatru părăsit o fetiţă care doarme pe burtă şi nu numai, toate prezentate succesiv, cu efecte puternice, cu tentă S.F. Forst este o producţie marca Ulu Braun Films.
River Rites este un scurtmetraj britanic în regia lui Ben Russell. Obiectivul lui Russell este simplu: surprinderea activităţilor unui trib din Surinam, pe malul unui râu. Aceasta este imaginea pe care o percepem la prima vedere. Apoi observăm că regizorul transpune toate acţiunile în revers. Pe un mal de râu considerat sacru se desfăşoară înaintea ochilor noştri un ritual animist. În combinaţie cu o coloană sonoră ce pare a fi de domeniul fantasticului, vocile copiilor care se scaldă în râu par a forma o incantaţie. River Rites (aşa cum însuşi titlul indică) transpune în imagini adevărate coregrafii realizate într-un spaţiu sacralizat. Suntem angrenaţi într-o călătorie interesantă în cadrul unei lumi noi, unde acţiuni simple, cum ar fi spălatul rufelor pe pietrele de râu, joaca, scăldatul copiilor şi pescuitul, capătă o valoare aparte. Acţiunile nu sunt complexe, dar sunt intense. Iar reversarea lor are scopul de a atrage atenţia şi mai mult asupra derulării acestora, fapt ce înlesneşte înţelegerea, descoperirea şi deschiderea către această nouă lume.
Ultima proiecţie din prima serie a competiţiei internaţionale a BIEFF 2013 este intitulată Continuity şi poate avea o multitudine de interpretări. Acţiunea se petrece în preajma Crăciunului. Un cuplu de germani aşteaptă cu nerăbdare întoarcerea acasă a fiului lor, un tânăr soldat care luptă pe frontul din Afganistan. Încă de la început ne este prezentată agitaţia părinţilor, justificată de altfel, care au pregătit totul pentru revenirea lui Daniel. Totul pare normal: un tort ornat cu drapelul Germaniei şi un text de "bun venit acasă", curăţenia în detaliu, nerăbdarea, drumul spre gară pentru a-l readuce pe tânăr acasă şi emoţiile care se citesc în privirile celor doi pe parcursul acestuia. Mai apoi, imaginea tânărului soldat în uniforma militară care aşteaptă uşor agitat, fumând o ţigară, sosirea părinţilor. De aici, firul poveştii se derulează de la sine. Urmează întâlnirea emoţionantă dintre cele trei personaje. Atitudinea tânărului este, însă, destul de reţinută, părinţii săi părând prea puţin familiari, deşi aceştia încearcă să îşi expună în mod explicit afecţiunea. Chiar şi atunci când ajunge acasă, lui Daniel i se pare totul bizar şi necunoscut, dar dă vina pe oboseală şi alege să se odihnească.
A doua zi, acţiunea se repetă, cu acelaşi drum, aceleaşi emoţii şi, în mod bizar, aceeaşi întâlnire a părinţilor cu fiul îmbrăcat în uniforma militară. De această dată, însă, personajul lui Daniel este jucat de o figură nouă, mult mai prietenoasă, mai familiară şi mai energică. Elementul ambiguu constă în faptul că întâmplările precedente nu au fost nişte simple planuri ori iluzii, ci prin acela că aceste drumuri repetate sunt veridice, cu atât mai mult evoluţia acţiunilor.
Astfel ni se prezintă o concepţie inedită asupra procesului psihologic al doliului. Regizorul Omer Fast transpune în imagini o soluţie bizară găsită de un cuplu pentru a mai alina din durerea sfâşietoare provocată de moartea fiului lor, un tânăr soldat german pe frontul din Afganistan. Cei doi decid să angajeze escorte masculine pentru a interpreta rolul fiului lor. Relaţiile dintre posibilii fii şi părinţi au adesea o tentă sexuală puternică, cel mai probabil determinată de dorinţa carnală de a-l simţi pe fiul dispărut cât mai aproape şi de a avea cât mai multe contacte fizice, pentru a li se infirma, practic, adevărul crunt: faptul că Daniel nu se va mai întoarce niciodată acasă.
Dacă până la a treia întâlnire firul poveştii a fost "asezonat" cu câteva elemente stranii - pentru fiecare episod câte o scenă (viermi vii în platourile cu mâncare, scena cu final sângeros în care figurau soldaţii germani şi familia de afgani - redată lângă pom, în sufrageria familiei, ochiul din paharul cu vin, sacii negri pe care tatăl îi cară la maşină în miez de noapte - unde, în cea mai sumbră viziune, se află trupurile foştilor interpreţi ai lui Daniel), pe departe cea mai bizară scenă este cea a cămilei pe care cuplul o întâlneşte în mijlocul şoselei, pe drumul către cel de-al patrulea pretendent. Urmând această apariţie de ordin fantastic (în acest context) prin pădurea de pini, cei doi ajung la scena măcelului de pe frontul afgan, unde fiul lor şi-a găsit sfârşitul. Acest ansamblu de scene ireale sunt, de fapt, rupturi din raţiunea rătăcită a cuplului disperat de durere. Tot acest scenariu se dovedeşte a fi un ritual dement, repetat spre alinarea chinului părinţilor, pe care regizorul reuşeşte să îl transpună în 41 de minute, fără a forţa nimic. Firul acţiunii se urmează prin îmbinarea elegantă a elementelor reale şi fantastice, toate episoadele înlănţuindu-se circular.
Finalul este unul deschis şi arată continuarea drumului către gară, pentru a-l aduce (din nou) acasă pe fiul închipuit.
Astfel se încheie prima serie a proiecţiilor înscrise în competiţia internaţională de la BIEFF 2013, următoarele serii (2 şi 3) urmând a fi desfăşurate în acelaşi cinematograf, în data de vineri, 13 decembrie 2013, începând cu ora 18.00 şi respectiv 21:00.