Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ender's Game

Când copiii îşi iau jocul în serios - Ender's Game


Cristina Zaharia

Port.ro, octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Fanii bestseller-ului omonim scris de Orson Scott Card au un motiv de bucurie în plus. Povestea copilului care se luptă cu o strategie ieşită din comun contra extratereştrilor formici este pusă în imagini şi efecte pe gustul tuturor. Tânărul regizor Gavin Hood, cel care atrăsese atenţia publicului şi criticii asupra sa cu dramaticul Tsotsi, Rendition şi X-Men: Wolverine promite fidelitate faţă de pagina cărţii şi interpretări personale nu foarte departe de ce a gândit Card. De văzut, căci filmul are multe de oferit.
 
Uitaţi de Gravity. Acesta de faţă este filmul anului 2013! Are tot ce îi trebuie unui blockbuster de mare calibru ca să devină iubit, clasic, să reziste la revizionări - vedete, efecte, o sursă literară puternică şi de mare impact, muzică reuşită, scene memorabile. Ecranizarea reuşită şi aşteptată după romanul lui Orson Scott Card este una bine făcută, în toate departamentele ei.

Copiii-vedetă au crescut. Hailee Steinfeld, nominalizată la Oscar pentru True Grit, Abigail Breslin (foarte bine cu părul roşcat acum), nominalizată şi ea la Oscar pentru Little Miss Sunshine, Moises Arias, cu rol enervant-negativ aici, Asa Butterfield - protagonistul -, firav, cu ochii lui mari, albaştri, de la Hugo al lui Scorsese sau The Boy in the Striped Pyjamas. Ei trec cu bine într-un SF de amploare, cu solicitante scene fizice şi de gravitaţie zero şi antrenamente de luptă în costume mulate, credibili în prim-planuri şi pe chromă jucând în faţa peretelui gol, verde.

Alături de seniorii Harrison Ford - care îmbătrâneşte frumos, revenit pe ecran cu un rol puternic -, Viola Davis, pe care ne-am obişnuit să o vedem în seriale poliţiste, aici înţelegător psiholog al Şcolii de Lupte şi Ben Kingsley, cu tatuajele lui maori pe chip cu tot. Copiii şi adulţi, într-un tot unitar despre cruzime şi inutilitatea războiului.

Povestea - în film - e simplă, dar densă. Un puşti supradotat este acceptat la Şcoala Militară Spaţială şi promovează (ca Gere în An Officer and a Gentleman, după antrenamente epuizante) până la poziţia care conduce lupta pentru salvarea planetei de atacurile unei rase extraterestre.

Muzica mereu în cadru, cu sunete metalice ca în TRON, nu deranjează, ba, din contră, potenţează acţiunea exact cum şi cât trebuie. Este frumoasă şi muzica de elfi din jocul video şi finalul emoţionant, o găselniţă, un împrumut reuşit.

Staţia, ca roata din 2001: A Space Odyssey este mult îmbunătăţită. Coridoarele în pantă, plus exterioarele cu cercuri triple, cu multe detalii, în imagini şi machete originale. Scena din camera rotundă cu pereţi de sticlă, prin care se vede proiectată albastru Terra, e de mare impact vizual, foarte frumoasă, mult mai bine decât întreg filmul Gravity.

Gruparea tinerilor de la antrenamentele de luptă - coregrafie ingenioasă, reuşită vizuală şi un moment de originalitate într-un gen în care s-a încercat tot. Nu e 3D, însă imaginile şi muzica au forţă şi efect asupra spectatorului. Montajul de sunete, de mare fineţe, aduce amestecul de explozii aşteptat.

În ciuda unui cadru aproape liricoid, dă bine ca povestea să fie spartă când şi când de vocea din off a protagonistului sau de amintirile lui de acasă, cu familia.

Navele extraterestre, cu formele lor organice, scenografia formică, dar, mai ales, dronele care ţâşnesc cu zecile la atacul de supravieţuire din final sunt o încântare. De la Star Wars: Episode II - Attack of the Clones sau I, Robot nu am mai văzut efecte şi machete cu mii de roboţi care să pornească simultan la luptă atât de electric reuşite. Marea scenă de luptă, concepută în detaliu, cu multe amănunte luminoase şi cadrul plin, plin de detalii originale cu navete de luptă, este mai presus de un simplu joc video cu explozii. Reuşită. Mai ales pe ecran mare. 

Cu ceva umor la început, filmul aduce povestea despre eroism şi responsabilitate, bine articulată pe problema morală a folosirii copiilor în război, cu un twist final bun. Cu violenţă şi vorbind despre ea, filmul pune pe tapet exact cât trebuie şi problemele pacifiste şi despre manipulare sau toleranţă interrasială şi / sau religioasă. De altfel, scena cu musulmanul din film este una din cele mai emoţionante. Montajul strâns şi finalul sunt pe gustul tuturor.

Prima parte a trilogiei lui Card te ţine în fiecare secundă atent, iar finalul deschis te face deja nerăbdător să vezi continuarea.




 Toate articolele despre Ender's Game


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer