Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Giver, The

Referenţialitate la puterea n - The Giver


Ion Indolean

FilmSense, septembrie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
O discuţie la care The Giver invită e dacă un film care împrumută idei de la alte pelicule (unele dintre ele culte şi clasice) poate fi plasat lângă acestea.

Phillip Noyce şi echipa lui se inspiră din Fahrenheit 451 (François Truffaut, 1966), THX 1138 (George Lucas, 1971), Logan's Run (Michael Anderson, 1976), Pleasantville, The Hunger Games (1998, respectiv 2012; ironic, nu? - două din toate cele trei filme regizate de Gary Ross, extrem de diferite, ajung să fie inspiraţia aceleiaşi producţii cinematografice) sau Divergent (Neil Burger, 2014). Cu excepţia celui din urmă realizator, toţi cineaştii sunt formatori de stiluri şi tendinţe. Aşa că întrebarea e dacă The Giver nu e un produs gratuit, chiar dacă vandabil prin prisma faptului că majoritatea persoanelor fiecărei generaţii e interesată doar de universul contemporan şi, astfel, ideile mari (cu spirit aforistic) trebuie reciclate / respuse pentru a atrage atenţia acesteia; pentru că aceste persoane nu cunosc operele trecutului şi, prin urmare, receptează astfel de acte artistice ca pe un ceva nou, original, inedit.

Prin urmare, discuţia ajunge să se ramifice. E The Giver un Fahrenheit 451, de pildă, al zilelor noastre? The Giver e (sau poate fi) ca film întreg ceea ce erau filmele din urmă pentru anii '60, '70 sau '90? Chiar şi pentru decada actuală, când The Hunger Games reprezintă un produs care se diferenţiază de pluton atât prin idei cât şi prin stil.

În acelaşi timp (întrebarea următoare se leagă, de fapt, de prima), se poate spune că The Giver e îndeajuns de subtil încât să se ridice la ţinuta celorlalte? Sigur, acceptând faptul că vremurile s-au schimbat şi că maniera filmică diferă: se pune din ce în ce mai mult accent pe partea tehnică (pe efecte speciale, pe o coloană sonoră deseori prea încărcată - faţă de ceea ce era acum 20 de ani sau mai în urmă), astfel că partea afectiv-intelectuală (de contemplare, de dialog între personaje; de linişte, în definitiv) e din ce în ce mai neglijată. În cazul filmului de faţă, discuţiile (cu tâlc) nu lipsesc, dar, în general, producătorii doresc pelicule antrenante, spectaculoase; nu (mai) vor dezbateri interminabile între personaje; substratul trebuie să fie cu trimiteri sociale, dar în acelaşi timp politic-corect şi, cumva, expediat în câteva scene.

Aici, Jonas (Brenton Thwaites) e copilul-Mântuitor căruia îi este desemnat să le readucă locuitorilor comunităţii lui (aparent perfectă), trăirile şi amintirile care îi vor face iarăşi umani. Dar trebuie acest fapt? Bătrânii / Înţelepţii (cei care conduc, portretizaţi prin liderul absolut interpretat de Meryl Streep, într-o alegere de casting neaşteptată) cunosc istoria sângeroasă şi nu mai vor diferenţe culturale, pentru că acestea duc la conflict. Ea spune că atunci "când oamenii au posibilitatea să aleagă, aleg greşit de fiecare dată". În fond, fiecare dintre părţi are dreptate. Transmiţătorul amintirilor (cel numit The Giver, jucat cu ştiinţă de Jeff Bridges) şi Jonas - al său învăţăcel, au o dreptate romantică (bazată pe credinţa-convingere că experimentarea iubirii şi a celorlalte sentimente înalte contrabalansează o lume unde există nenorociri), pe când aceşti conformişti-utopici-până-la-exasperare au o dreptate cinică şi şi-o impun prin metode care, politic, au faţă umană (în spatele căreia e disimulată o agresivitate extremă): medicamentaţie impusă, control audio-video, minciună.

De altfel, ultima şi cea mai importantă regulă pentru un "Giver" e că poate minţi şi aici e cheia pe care filmul o propune: faptul că puterea îşi arogă dreptul de a spune neadevăruri, pentru a menţine stabilitatea şi ierarhia. Sigur că întreg habitatul prezentat e inspirat din cotidian, unde politicieni şi întreprinzători de top încheie pacte numai de ei ştiute şi iau decizii cel puţin îndoielnice, în defavoarea celor mulţi. Legătura SF-realitate e întotdeauna prezentă; uneori mai criptată, alteori (ca în cazul de faţă) la vedere.

Marele minus al lui The Giver e tocmai faptul că devine prea explicit şi explicativ. Filmul spune şi repetă obsesiv că suntem controlaţi. E poate prea direct, propune "corole de minuni ale lumii" pe care apoi le striveşte când nu ar trebui să o facă. Filmul începe alb-negru, dar pe parcurs şi prea repede se colorează. Jonas descoperă după doar câteva minute de peliculă lumea şi natura umană aşa cum sunt cu adevărat. Ajunge să fie privat (într-un mod pozitiv, din moment ce îşi doreşte asta) de societatea perfectă, în care fiecare mănâncă la fel, se îmbracă la fel, primeşte aceleaşi injecţii zilnice, îşi exprimă în cuvinte precise trăirile, învaţă să-şi ceară scuze pentru orice şi să aştepte un fel de absolvire de la corespondenţi, e (bineînţeles) creat genetic şi desigur că îi e desemnată ocupaţia de un program robotizat. E o lume în care "iubirea e un cuvânt atât de vechi încât nu mai are aplicabilitate". Cele patru calităţi pe care le posedă Jonas (inteligenţă, integritate, curaj, viziune) îl fac ideal pentru postul care i s-a ales. În fond, totul e etichetat cu termeni simpli, pentru că sofisticăria a încetat de mult să mai existe. Această stare de fapt rezidă şi în ADN-ul filmului, care e curăţel şi nu-şi asumă riscuri care l-ar putea aduce la nivelul unui Logan's Run, de pildă.

Întrebarea pe care o propune Phillip Noyce e dacă trebuie să tindem spre o societate în care doar simplul fapt că ne conformăm ne asigură supravieţuirea (de unde uniformitate şi dispariţia individualului) sau riscăm şi vrem să rămânem în societatea actuală (plină de conflicte armate, afaceri ilegale şi boli), pentru că doar aici avem şansa unor experienţe vii şi intense - născute tocmai din imperfecţiune.

The Giver ajunge să fie un SF cu toate ingredientele atent alese. Însă, spre neşansa lui, se grăbeşte, pierde pe parcurs din consistenţă şi, astfel, (îşi) ratează şansa de a se alătura înaintaşilor din istoria cinematografiei.




 Toate articolele despre Giver, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Ion Indolean


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer