Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  12 Years a Slave

Opusul lui Django - 12 Years a Slave


Andrei Gorzo

Dilema Veche, ianuarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Regizorul afro-britanic Steve McQueen a început cu instalaţii video expuse în galerii de artă, a trecut apoi la filme narative destinate cinematografelor d'art et d'essai, iar cu 12 Years a Slave - cel de-al treilea lungmetraj al său, după Hunger şi Shame -, el face pasul spre Multiplexuri. Filmul e ecranizarea volumului-mărturie (din 1853) al unui cetăţean afro-american din New York, răpit în 1841 şi vîndut ca sclav la New Orleans. Distribuit de Fox, 12 Years a Slave e un proiect pe care l-ar fi putut iniţia Spielberg şi, într-adevăr, în reprezentarea calvarului lui Solomon (Chiwetel Ejiofor), McQueen aderă, mai mult decît în lungmetrajele sale precedente (tot reprezentări ale unor calvaruri - o grevă a foamei, respectiv o formă terminală de erotomanie), la normele curente, consfinţite de Hollywood, ale unui realism congenial consumului de masă (şi gloriei de tip Oscar). Dar experienţa muzealo-festivalieră a lui McQueen îşi păstrează un cuvînt de spus, în opţiuni regizorale precum aceea pentru cadre cu durée "dure" - cu durată "grea", care chiar se simte. Dintre acestea, a devenit faimoasă o secvenţă cu Solomon zbătîndu-se cu gîtul într-un ştreang şi cu vîrfurile picioarelor abia atingînd pămîntul, în timp ce în jurul lui începe o nouă zi din viaţa plantaţiei, cu du-te-vino-uri furtive în jurul sclavului pedepsit, printre copii care rîd şi insecte de vară care bîzîie tot mai insistent - tortura ca normalitate, ca parte din textura "naturală" a unei dimineţi frumoase. Fără ca estetismul lui McQueen să se interpună obstructiv între publicul larg şi personajele / evenimentele reconstituite, deciziile lui regizorale - referitoare la cînd să lungească o secvenţă sau cînd s-o scurteze abrupt, la cînd să-şi apropie camera de personaje sau cînd să rămînă la distanţă - menţin constant un mic coeficient de idiosincrazie în raport cu uzanţele cinematografului narativ mainstream. În ceea ce priveşte reprezentarea torturilor şi a violurilor îndurate de sclavi, McQueen combină strategic diverse soluţii regizorale - implicînd (pe lîngă alte consideraţii) plasarea actelor respective ba în afara cadrului, ba în centrul său, ba în planul doi - şi astfel se face (pe cît posibil) invulnerabil atît la acuzaţia că ar voyeuriza indecent, cît şi la aceea că şi-ar feri prea tare privirea. Cu un an în urmă, Django Unchained şi-a atras acuzaţii de iresponsabilitate în reprezentarea sclavagismului; fireşte că reprezentarea tarantinească invita făţiş la asemenea acuzaţii - prin ostentarea unor surse de inspiraţie "triviale" (precum mai vechiul film hollywoodian Mandingo) sau prin portretul caricatural pe care i-l făcea unui sclav "colaboraţionist". Din contră, fiecare decizie artistică de aici poartă urmele unor lungi deliberări menite a o face cît mai inatacabilă din asemenea unghiuri. (Chestiunea "colaboraţionismului" e dramatizată cu mult tact, prin personajul unei sclave promovate la rangul de nefericită soţie a unui stăpîn de plantaţie).

Astea fiind zise, nici 12 Years a Slave nu e invulnerabil la atacuri pe fronturile eticului şi politicului. Figurile sale pitoresc-monstruoase de sadici satrapi sudişti fac dificilă contemplarea sclavagismului ca sistem de exploatare economică, transformîndu-l într-o abominaţiune regională (nici măcar naţională, căci nordiştii ies impecabil) dintr-un trecut îndepărtat, fără prelungiri (sub formă de inechităţi rasiale structurale) în prezentul pe care filmul îl flatează - declarîndu-l emancipat - prin raportare la brutele sclavagiste ale secolului XIX. E adevărat că primul stăpîn al lui Solomon e un boier relativ "omenos" (Benedict Cumberbatch), opus cîinelui său de vătaf (Paul Dano), dar la jumătatea filmului e introdus în scenă un al doilea stăpîn (Michael Fassbender), personificare a celor mai purulente bube ale sclavagismului. Pe măsură ce creierul lui e devorat de un amestec de religiozitate şi fixaţie sexuală, acest degenerat îşi chinuie tot mai rău sclava-fetiş, ajutat şi de o nevastă devorată de gelozie. Spectacolul de degenerescenţă sudistă oferit de soţi poate rivaliza cu cel din Mandingo (1975), numai că acela a fost la fel de hulit la vremea lui - pentru că ar fi fost porno-senzaţionalist şi needificator - pe cît de lăudat e acesta. Timpul scurs de la Mandingo a permis constatarea că se exagerase un pic în denunţarea lipsei lui de merite, deci nu-i exclus să se exagereze un pic nici în aprecierea meritelor noului film. Chiar şi fără a-i pune în cîrcă muzica hollywoodiană convenţional-gravă, regia lui McQueen nu e perfect riguroasă în respingerea efectelor de tip deget-în-ochi: un foarte dinamic plan-secvenţă reprezentînd biciuirea unei sclave, pentru vina de a fi împrumutat un săpun, se încheie cu un plan-detaliu pe umilul obiect în cauză, comparat de criticul Adam Nayman cu o înfloritură verbală facil-sentimentală, care, venind în încheierea unei hiperdramatice fraze-fluviu, riscă s-o contamineze pe toată cu suspiciunea de cabotinism. Astea fiind zise, tentaţiile sentimentalismului facil sînt cel mai adesea evitate: deşi muzicantul Solomon e lăsat să ţină asupra lui o vioară, nu reiese că aceasta i-ar aduce prea multă alinare sufletească; iar în momentul în care, după lungi ezitări, el îşi alătură vocea unui cor de sclavi, la înmormîntarea unuia de-al lor (totul într-unul dintre acele cadre lungi şi grele), sentimentul căruia i se abandonează - poate fraternitate sau apartenenţă, poate resemnare, poate combativitate - rămîne ambiguu.




 Toate articolele despre 12 Years a Slave


4 comentarii

  • Overrated
    Andrei Bangu [membru], 14.01.2014, 10:56

    Acest ezitant articol cu 'acestea fiind zise' ar trebui sa fi fost mai ferm: este unul dintre cele mai supralicitate filme americane de anul trecut, iar febra criticilor (97 din 100 pe site-ul Metacritic) nu poate fi explicata decat prin eterna vinovatie a americanilor ce se manifesta printr-o exagerare a meritelor oricarui film despre sclavie. Ori daca nu, prin superficialitatea si ignoranta crescande ale celor citati ca fiind 'critici'.

    Filmul in sine este bun - daca McQueen considera ca trebuie sa denunte ororile sclaviei, latura ei viscerala, atunci e ok, este dreptul lui, despre asta era vorba si in 'Lista lui Schindler'. Insa Spielberg era mai preocupat de solutiile estetice pe care le adopta, constructia cadrelor etc, in timp ce McQueen ramane la stadiul de pictat tablouri cu apus de soare, vegetatie viu colorata sau dimpotriva, spatii obscure, strabatute uneori de lumini de film-noir (precum cadrul in care Solomon se trezeste din betie tinut in lanturi). In rest, de multe ori, el aplica tropi de film de groaza - muzica amenintatoare a lui Hans Zimmer, sau cadre precum cel cu vaslele vasului pe care este transportat Northup, ce il fac sa semene cu o masina de treierat din unghiul in care sunt filmate. Nu prea evoluat pentru un film atat de aclamat...

    • RE: Overrated
      Petrisor, 16.01.2014, 14:56

      + 10. Discriminarea pozitivă încă face ravagii în State. Păcat, pentru că se fac şi filme bune acolo dar sunt lăsate în plan secund când iese câte un film "glorios" ca acesta...

  • încă un regizor care se joacă cu puroiul în nisip
    ninat [membru], 17.01.2014, 10:56

    Cînd un regizor crede că are ceva de spus despre sclavie, în formele sale cele mai dure, primul semn că sclavagismul/sclavia nu este pt artist doar un subiect sigur de şoc şi groază, sau de stors lacrimi şi de forţat uşile marilor festivaluri este muzica, mai precis aruncarea peste bord a muzicii ăleia dureroase, maiestuoase, lăcrămoase, care cutremură ecranele şi fotoliile spectatorilor. Cînd crezi că-i musai să ne confruntăm cu formele cele mai purulente ale sclaviei şi mai crezi că spectatorul are nevoie de cosmeticale muzicale cît mai cremenale şi convenţionale pt a fi atins de ceea ce-i arăţi tu pe ecran, înseamnă că te joci cu puroiul în nisip. Eu aştept regizorul care să rişte a face un film mut despre sclavagism sau formele contemporane ale sclaviei, mut-mut ca un peşte, şi dacă în muţenia lui filmul îi clatină din fotolii pe spectatori, înseamnă că regzorul a făcut filmul ăla pencă că urla cu adevărat ceva în mintea şi sufletul lui de om şi artist.

  • Overrated e putin spus
    adipocea, 27.01.2014, 12:34

    Cine mai are rabdare sa se uite la filmele astea? Ce mai au ele sa ne spuna? Pe cine intereseaza astea din partea asta a noastra de lume? Sa te uiti la asa ceva este doar expresia unui filoamericanism persistent, format prin anii 70-80 in fiecare din noi, dar de care, slava Domnului, unii am reusit sa ne debarasam... Ce treaba avem noi cu istoria aia? ?Daca s-ar spune ceva interesant despre competitia mimetica interumana, despre invidie, lacomie, ceva universal valabil despre natura noastra,m-as uita, dar din simpla prezentare imi dau seama ca este acelasi material ideologic si uman reesapat... Expresia unui narcisism si a unei infatuari americane , comform carora pe toata lumea trebuie sa intereseze ce s-a intamplat in istoria lor, oricand, prezentat in zeci de feluri, cu lux de amanunt... In acest fel, ei fac toate celelalte istorii sa para marginale si provinciale, uitati-va, noi, the greatest nation on earth, ce istorie avem, si invatati din ea... Dupa Lincoln, sclavi, westernuri de toate felurile, avem acum si o adevarata explozie de ani 20-30, sau ,mai rau, 60-70...Who the hell gives a shit? Lumea traieste in cu totul alte coordonate acum, lumea vizibila si descriptibila s-au extins si largit, avem multi poli,multe axe, avem un sat global, cu o tableta te poti lega de oricine, oricand... nu prea mai avem resurse, energie, sexul, iubirea, familia, burlacia, sexualitatea, spionajul, inseamna cu totul altceva decat in vremurile alea...E o lume mai buna, mai rea, nu stim, ideea este ca este foarte usor de acoperit in descrieri, sunt milioane de realitati cotidiene accesibile acum, din satele din Tadjikistan si Asia insulara pana in orasele Siberiei, din stepele Americii de Sud pana in orasele din nordul Africii(de aia mi-a placut mult de tot Babel, spunea ceva) sunt infinit de multe realitati care merita studiate, expuse, descrise, decat filmul o mie unu despre sclavie sau despre Wall Street

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Bine. Rău. - 12 Years a Slave, Lucian Maier
 Sclav la cinema - 12 Years a Slave, Iosif Prodan
 Pentru cât a curs Iordanul, nimic de iertat - 12 Years a Slave, Cristina Zaharia


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer