Ca şi în pelicula pomenită, avem şi aici o protagonistă ochioasă, Deborah Francois blondă de data asta, umple ecranul cu alura sa, cu faţa deschisă şi părul în coadă de cal, amintind des de Audrey Hepburn. O Audrey blondă în splendide rochiţe subţiri, înfoiate ale anilor '50. Cea din stofă - de luat acasă.
Încă de la genericul de început animat, cu colaje, colorat şi alert, filmul te introduce în povestea sa pe tipar al comediilor cu, să zicem, Doris Day, o potolită, decentă bătălie între sexe, plus una între oraş şi provincie. Dacă v-a plăcut filmul Down with Love cu Renée Zellweger şi Ewan McGregor, aşa exagerat şi apăsat cum era, veţi fi încântaţi de lejeritatea celui european, de tonul care merge în mare parte în vârful picioarelor şi se înăspreşte spre final, cu străluciri de flash dramatic.
Populara din titlu, înainte să fie persoana, este o maşină de bătut. Cea care o propulsează pe eroină spre deschiderea internaţională. Şi e frumos să descoperi în detalii de scris rapid pe taste că un obiect atât de smerit poate să fie personaj principal în poveste, fix încă de la primul cadru al filmului, când stă cocoţată într-o vitrină.
Un pic de My Fair Lady, un strop de rezolvări de cuplu ca în vechile, coloratele filme ale lui Jacques Demy (necântat aici), filmul, aşa previzibil cum e, te păcăleşte, binedispune, te ia cu el. Tinerii realizatori aflaţi la început de drum ştiu să ocolească melodrama, să reproducă epoca cu rochiile şi maşinile ei, anii burghezi şi cuminţi, dar şi să presare puţină emancipare, să ofere basmul clasic aşteptat, cu şablonul bărbatului mai în vârstă, bogat, de familie, care "creşte" femeia de top, abia atunci bună de iubit, de acceptat.
Ea, dezlănţuită la obiectul ei de scris - de la scena de angajare ca o scenă de sex la aceea din crispata ambiţie competitivă - urmează un traseu cu destule detalii credibile de familie, emoţionante. Secretara perfectă, partenera perfectă, soţia ideală. Toate cu instrucţiuni de îmbunătăţire.
O scenă de dans cu cei doi, memorabilă, câteva zâmbete, o masă în familie, ceva antrenamente pentru concurs - mici scene plăcute care compun o poveste simplă, de dragoste timidă, de discrete tatonări erotice. Îi reuşeşte filmului un aer Disney din filmele cu actori ale studioului.
Un film-omagiu unui anumit tip de mentalitate, acum desuetă, tocmai de aceea plăcut de privit cu un mereu zâmbet pe faţă, un gen anume de film, de cinema, cu un personaj masculin care seamănă cu Jacques Brel (ca să fie epoca şi mai bine respectată) şi protagonistul cu un mix interesant de Rock Hudson, Ewan McGregor şi Daniel Day Lewis. Reuşit, cu discreţie şi umor temperat, filmul-speranţă necesar, ca să mergem cu toţii mai departe, înainte. Dragostea pierdută şi regăsită - un joc de-a şoarecele şi pisica mereu nou, mereu atrăgător. Cu ritm şi emoţie.