Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Fabulamundi, 2013

Patru, trei, doi, unu... Start! - Fabulamundi, 2013


Oana Cristea Grigorescu

Observator Cultural, decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Patru zile, trei spectacole pe texte noi şi trei ateliere de scriere dramatică susţinute de dramaturgii Letizia Russo, Esteve Soler şi Rajiv Joseph; două lecturi scenice, cu piesele Prima iubire de Letizia Russo şi Contra progresului de Esteve Soler; o premieră absolută, cu piesa Camera 701 de Elise Wilk. Dacă numărătoarea inversă precede deschiderea sticlei de şampanie la evenimentele importante, numărătoarea noastră inversă dă semnalul debutului proiectului Fabulamundi. Jocuri dramatice europene în România, ediţia a II-a. Proiect în cadrul programului "Cultura 2007-2013", Fabulamundi va derula 40 de ateliere de scriere dramatică susţinute de o parte dintre cei 51 de dramaturgi selectaţi de cele 14 teatre şi festivaluri din cinci ţări participante (Italia, Germania, Spania, Franţa şi România). Pînă în decembrie 2014, Fabulamundi le oferă autorilor dramatici şi traducătorilor contextul întîlnirii şi cunoaşterii reciproce, dar mai ales accesul dramaturgiilor naţionale la scenele europene. Letizia Russo (Italia) şi Esteve Soler (Spania) sînt primii dramaturgi selectaţi de Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş pentru cele două lecturi şi ateliere de scriere dramatică incluse în microstagiunea Connect2act, o microstagiune programată între 22 şi 25 noiembrie 2013 la Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş.
 
Lor li se alătură un dramaturg american celebru azi, descoperit de Teatrul Ariel în anul 2005, Rajiv Joseph, care a susţinut şi el un atelier de scriere dramatică.
 
Prima iubire, o monodramă scrisă la comandă de Letizia Russo (în 2005, pentru un festival gay de la Roma), joacă pe ambiguitatea relaţiei dintr-un cuplu de adolescenţi aflaţi la prima iubire. Descoperirea iubirii ilicite rupe relaţia şi îi marchează ireversibil pe cei doi băieţi. Unul înfruntă renegarea familiei, celălalt îşi neagă identitatea sexuală. Textul Letiziei Russo recuperează emoţia şi fragilitatea primei iubiri, încarnate de interpretarea actorului Nicu Mihoc, în lectura scenică condusă de Alina Nelega. Furia refulată a personajului explodează la distanţă de cincisprezece ani şi ne avertizează că refuzul societăţii de a recunoaşte diferenţa are efecte pe termen lung. Textul Letiziei Russo sugerează doar cuplul homosexual, şi pune accentul pe relevarea emoţiei pure şi naive a primelor impulsuri erotice, general umane. Ambiguitatea relaţiei amoroase e şi tema piesei Elisei Wilk, care în Camera 701 decupează poveştile aparent fără legătură ale celor ce au trecut prin aceeaşi cameră de hotel. Comună tuturor acestor poveşti e bascularea neaşteptată a relaţiei în afara normelor social acceptate ca normalitate. Situaţii de viaţă comune, noaptea nunţii, un chef la firmă, o despărţire aduc în prim-plan personaje confruntate cu o identitate sexuală problematică. Spectacolul, în premieră absolută, regizat de Rareş Budileanu (care a pus în scenă toate textele Elisei Wilk de pînă acum), propune o cheie de joc realistă, care dublează situaţiile scenice şi nu împlineşte potenţialul piesei. Totuşi, notabilă scena de striptease cu Ion Vîntu şi Luchian Pantea sau scena fotografului şi a cameristei sinucigaşe (Raisa Ané şi Csaba Ciugulitu). Poate o scenografie (Ioan Bocoş) mai puţin ilustrativă ar fi obligat actorii să interiorizeze trăirile şi să ajungă la tensiunea indirectă a textului, care caută imaginea din umbră a relaţiilor umane şi dezvăluie sub umorul situaţiilor izolarea şi suferinţa autentică a personajelor.
 
Esteve Soler a asistat la montările a două din cele trei piese ale trilogiei sale. Contra progresului în spectacol-lectură (regia Ovidiu Caiţa) şi Contra iubirii montat de Radu Alexandru Nica, la Teatrul Naţional, Compania Liviu Rebreanu, în iunie 2013. Ambele texte, compuse din scene scurte, independente, au o accentuată notă polemică. Contra progresului denunţă raportul invers proporţional dintre progresul tehnologic şi cel socio-uman. Text angajat, polemic la adresa artificializării relaţiilor interumane, conceptual în scriitură, a atins în lectură emoţia indusă de absurdul la care conduce refuzul gesturilor fireşti faţă de semeni. Sub grotesc şi ironie descoperim că rătăcirea valorilor umanităţii naşte monştri. Contra iubirii, cel mai puţin politic din trilogie, e un spectacol doar aparent nihilist, construit din scenografie (excelentă soluţia Cristinei Milea). Spaţii celulare insule individualizate pentru fiecare scenă, ne plasează într-un nelocalizat viitor (sau prezent hi-tec), consonant cu cheia abstractă de joc, excelent urmată de întreaga distribuţie. Iubirea scapă convenţiilor şi artificiilor impuse de normele sociale, spun toate cele şapte scene ale spectacolului, într-o manieră sarcastică, ce cultivă grotescul, absurdul. Soţia de sticlă, spartă în cioburi în camera de hotel, triunghiul amoros multiplicat în cascadă sau cuplul reglat să obţină plăcerea doar pe cale sintetică, consumînd pilula fericirii, constată artificialul vieţii reglate pe excesul regulilor şi al raţiunii. În scena finală, cuplul steril al pămîntenilor, salvaţi de la extincţie pe o altă planetă, se autocondamnă la dispariţie cînd dispare iubirea. Textul redat de magnetofon, în buclă închisă, explică inevitabila dispariţie a speciei, şi face să vibreze o notă poetic melancolică. Spectacolul refuză melodrama sau tragedia explicită şi propune un final paradoxal luminos: chiar dacă e perisabilă, supusă uzurii, învinsă prin moarte, iubirea e valoarea care justifică existenţa umană.
 
În carne vie de Rajiv Joseph (premiera din martie 2013 inaugura Sala Parking) este o piesă tradusă special pentru acest spectacol, gîndit de Alina Nelega în termenii convenţiei scenice tip Dogville. Pe podiumul negru de lemn, actorii delimitează cu creta spaţiile de joc şi îşi desenează recuzita. Cuierul cu costumele la vedere expun explicit convenţia şi permit actorilor să intre şi să iasă brusc din structura fracturată temporal a scenariului, dar şi să taie vîrfurile de tensiune emoţională. Sub crusta rănilor fizice şi sufleteşti descoperim fragilitatea şi umanitatea personajelor Kayleene şi Dug, interpretaţi cu simplitate şi adevăr de Raisa Ané şi Andrei Chiran. Viaţa e un joc periculos, iar povestea celor doi prieteni care nu recunosc iubirea profundă care îi leagă este expresia fracturii lor sufleteşti. Deşi ajung la final două epave umane, carnea lor jupuită mai e capabilă de iubire. Alina Nelega creează imagini care revelează, în spatele durităţii cuvintelor nevoia de iubire ca motor al existenţei umane.
 
Punct triplu de Bogdan Georgescu, spectacol coprodus de Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş şi ColectivA, face parte din categoria textelor care se dezvoltă organic cu imaginile scenice. Textul şi regia semnate de Bogdan Georgescu pleacă de la documentarea unui caz real, pentru a surprinde tipurile de intoleranţe specificce societăţii româneşti. Revăzut acum la sediu, după reprezentaţia de la Cluj, de la Fabrica de Pensule (despre care am scris în articolul dedicat Festivalului Temps d'Images), se confirmă performanţa actoricească (Ion Vîntu, Katalin Berekmèri, Elena Purea, Mihaela Mihai, Csaba Ciugulitu, Andrei Chiran) şi justeţea soluţiei regizorale. La Tîrgu-Mureş spectacolul se joacă la Sala Parking, unde adună publicul într-o nişă şi lasă impresia unui spaţiu prea mare, util în scena căutării urmelor pe gheaţă, defavorabil ritmului de înlănţuire a scenelor şi acoperit, pe alocuri, cu greutate de actori (faţă de spaţiul mai restrîns de la Cluj).
 
Dramaturgia nouă este vedeta anului 2013 la Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, Compania "Liviu Rebreanu". O privire asupra titlurilor din repertoriul curent dă cîştig de cauză textului nou: şapte texte noi se joacă în această stagiune (Cloaca de Maria Goos, Efectul Genovese, Alina Nelega, Medeea de Roxana Marian, Contra iubirii de Esteve Soler, În carne vie de Rajiv Joseph, Camera 701 de Elise Wilk şi Punct triplu de Bogdan Georgescu), fără a pune la socoteală două texet deja consacrate de un deceniu (Portughezul de Zoltan Egreszy, Forma lucrurilor de Neil La Bute). Directorul artistic al teatrului, autorul dramatic Alina Nelega, continuă cu consecvenţă programul de promovare a dramaturgiei noi, început cu aproape două decenii în urmă, cînd organiza, în România, primul festival dedicat dramaturgiei noi, Dramafest. Caracteristica pieselor prezentate sînt structura fragmentată, formată din scene scurte, tăiate cinematografic, care cer o montare mai degrabă abstractă decît realistă, şi capacitatea actorilor de a schimba brusc stările, de a construi şi părăsi convenţia teatrală. Căile de a induce emoţia în spectator diferă de la un spectol la altul, dar paleta aparent restrînsă a mijloacelor regizorale se dezvăluie bogată atunci cînd serveşte la explorarea textului nou. La Teatrul Naţional Tîrgu-Mureş, textul nou face parte din strategia repertorială a instituţiei şi dă, la finalul anului 2013, startul reprezentării dramaturgiei noi în proiectul Fabulamundi.



 Toate articolele despre Fabulamundi, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Oana Cristea Grigorescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer