Filmul de faţă, American Hustle, le oferă actorilor şansa să îşi schimbe aspectul, să pluseze, să fie mai degajaţi decât de obicei, cu toate exagerările pe care le impune de obicei comedia. Veţi vedea, veţi râde mult şi bine, veţi sta atenţi până la ultimul cadru şi veţi aprecia jocul actorilor, performant.
Încă de când a apărut trailerul, filmul acesta promitea o poveste pe cinste. În primul rând, o distribuţie uimitoare, cu patru actori total transformaţi, cu roluri delicioase pe contre-emploi, cum nu aţi mai văzut.
Şi filmul are grijă să înceapă chiar aşa - cu încercarea lui Christian Bale de a ascunde în oglindă chelia personajului său cu cele mai ilare meşe pe care le-aţi văzut în cinema. Prefigurând, desigur, ce va urma să vină în poveste. Meşe, măşti, fard, abur, minciuni, falsuri. O nebunie. Anii '70 sunt bine redaţi cu toate exagerările lor, regizorul David O. Russell fiind foarte atent (şi ironic) la detaliile de coafură, costume, interioare sau maşini.
Amy Adams cu dans la bară sau în rochii cu decolteu adânc, Bradley Cooper cu părul creţ, barbă şi bigudiuri, Jennifer Lawrence blondă, cu unghii lungi şi voce stridentă. Plus, convingători în rol, Jeremy Renner cu freza lui de Elvis (care mai şi cântă) şi Robert De Niro cu chelie. O expoziţie de portrete care umplu cadrul şi te binedispun. Montajul alert şi muzica bună contribuie şi ele din plin.
Filmele cu hold-up-uri sau escrocherii plac întotdeauna şi prind la public divers. Hoţi ataşanţi, cu şarm şi carismă, te iau de partea lor. Însă aici, dincolo de acest excelent toping al chipurilor, contează povestea. Şi, mai mult, replicile. Acestea înfloresc cu pocnet ca floricelele calde, sar de la un personaj la altul ca în vechile comedii sofisticate. Scenele în doi (sau trei, după caz), de intimitate, de cuplu, sunt foarte reuşite, te ţin în priză. Multe răsturnări de situaţie, o poveste "care pe care", cu umor la greu şi scene emoţionante. În ciuda lungimii, filmul se urmăreşte cu plăcere, fără plictiseală.
Jennifer Lawrence a luat de curând un Glob de Aur şi a fost pe merit, căci este incandescentă. Aproape că o ia pe Sharon Stone în Casino. Ea cântând şi dansând pe "Live and Let Die" - Wings - de neuitat, foarte, foarte amuzantă.
Filmul e dens, e plin de scene reuşite, mai ales pe măsură ce se apropie de final. Are ritm, o poveste bună, bine scrisă şi spusă în imagini, montaj paralel funcţional.
În plasa FBI-ului trebuiau să intre patru peştişori, dar operaţiunea o ia razna, îşi ia avânt şi apar rechinii, Mafia, politicieni. Pe măsură ce gluma se îngroaşă, iar Irving Rosenfeld (personajul-creier al lui Christian Bale) se dă de ceasul morţii să scape cu bine (foarte comice reacţiile lui), tonul filmului variază de la hohot la strângere de inimă. Un balans care nu îi face însă rău deloc. Veţi vedea, într-o spălătorie, printre hainele agăţate în pungile de plastic, te poţi îndrăgosti sau înţelege, după caz, că pericolul este mai mare decât credeai.
Multe gesturi frumoase, calde, originale, neaşteptate adaugă sare şi piper acestei poveşti cu sufletul la gură.