Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Pescăruşul

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Farmecul morţii - Pescăruşul


Alin Vara

martie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La mii de ani după dispariţia vieţii pe pământ, e frig şi pustiu în univers, luminile sunt apariţii false, iar "sufletul lumii", care cuprinde în sine toate vieţile care au existat vreodată, de la viermi până la oameni, îşi cântă lugubru singurătatea, pregătindu-se de lupta cu diavolul, stăpânul materiei. El aşteaptă vremea în care materia şi spiritul se vor contopi armonios şi peste toate va domni voinţa universală, dar numai atunci când "Luna, Pământul şi chiar luminosul Sirius vor fi deja praf şi pulbere." E un amestec straniu de gnosticism, Schopenhauer, materialism, panteism, nihilism (interşanjabile, în fond) în această "piesă-în-piesă" imaginată de Cehov în Pescăruşul. Dar deşi e învăluită într-un context ironic-amuzant - tânărul Treplev îşi prezintă creaţia "nouă" în faţa mamei sale, Irina Arkadievna şi a amantului acesteia, scriitorul de succes Trigorin, trezind doar şoc, râsete şi uluială - ea nu are cum să nu-ţi dea fiori. Citate din nou de aceeaşi actriţă după câţiva ani în care s-a distrus sufleteşte, în pragul dispariţiei - imaginate de regizorul Claudiu Goga ca o moarte fizică, dar spiritul piesei oricum mergea către moartea ei sufletească - cuvintele ei sunt printre ultimele ecouri ale unei poveşti pe care umbra morţii o urmăreşte atent, feroce, până când se înstăpâneşte asupra ei. Cehov, dialogând de la distanţă cu Hamlet-ul lui Shakespeare, cu acelaşi motiv al piesei-în-piesă, ştie câtă forţă evocatoare au teatrul, povestea, splendoarea estetică şi imaginează această scenă ca semn al unor vieţi, al unei epoci, ca prevestire. Ca un clown care, printre multe lucruri bizare şi incoerente, îţi spune ceva care te zguduie, ca cerşetorul bătrân care, scoţându-şi pălăria şi salutându-l politicos pe Nicolae Steinhardt, îl face pe acesta din urmă să izbucnească în plâns "ca nebunul, în plină stradă", această piesă a personajului Treplev scoate la iveală adevăruri neliniştitoare.
 
Apoi aflăm despre motivul pescăruşului, despre Nina, tânăra entuziastă, visătoare, îndrăgostită de frământatul Treplev, ce aspiră la o carieră de actriţă şi simte o atracţie misterioasă faţă de lacul lângă care are loc toată acţiunea. "Dar pe mine mă atrage lacul acesta ca pe un pescăruş..." Şi adaugă, adresându-se lui Treplev: "Sufletul mi-e plin de tine." Tragicul cehovian e pus în mişcare, rotiţele devenirii se mişcă implacabil. Motivul pescăruşului apare astfel ca unul dintre cele mai înduioşătoare strigăte ale culturii europene, amestecând în sine nobleţea şi mizeria, luminile şi umbrele condiţiei umane. Nina e atrasă de un loc ce se va dovedi a fi mormântul său sufletesc; e un sentiment complex în care iubirea firavă faţă de Treplev, fascinaţia faţă de misterul minţii sale creative şi ambiţia egolatră a carierei şi gloriei alcătuiesc o fatalitate pe care doar un discernământ atent o poate descoperi.
 
Oscilaţia permanentă cer-pământ a pescăruşului, caracterul său nici sedentar, nici migrator, frumuseţea penajului şi isteţimea sa oportunistă - ce anume din acestea să-l fi inspirat pe Cehov? Astrofizicienii vorbesc despre singularităţi, fenomene spaţio-temporale în care legile universului nu par a se aplica, zone ale imprevizibilului şi misterului. Avem în faţă o veritabilă singularitate artistică, un simplu motiv de o adâncime abisală şi care se deschide mereu către noi sensuri. Nina se îndrăgosteşte de Trigorin, scriitorul de succes, amantul mamei lui Treplev: el este nu doar un bărbat seducător, "un artist" ci şi promisiunea unei cariere strălucite, "în luminile rampei". Pescăruşul, un simplu animal ghidat de instinct, e acum figura atracţiei erotice, dorinţei de putere şi faimă.
 
Dar el este şi figura victimei. Treplev omoară unul şi îl pune la picioarele Ninei, spunând că aşa se va omorî şi el într-o zi. Aflând despre aceasta, Trigorin are intuiţia unei posibile povestiri: despre o fată ca Nina, atrasă de lac ca un pescăruş, fericită şi pe care într-o zi cineva o nimiceşte "din lipsă de altceva", ca pe acel pescăruş. Răul care loveşte fără explicaţii, fără discriminare e probabil una dintre marile intuiţii cehoviene în această piesă şi încă un fior care traversează creaţia artistică europeană înainte de catastrofa secolului XX.
 
Pescăruşul devine în final simbolul asumării fataliste, otrăvite a propriilor limite, capitularea în faţa viciului, deliciul secret al ratării şi privirea disperată către o moarte văzută ca izbăvire. Epilogul Ninei este astfel marcat de repetarea obsesivă a declaraţiei: "Eu sunt un pescăruş". Întâi, ea înseamnă starea sa de permanentă migraţie, lipsa acelei case pe care o exaltă Turgheniev ("Ferice de‐acela care‐n astfel de nopţi are un acoperiş şi‐un colţişor cald"), neliniştea. Povestea Ninei apare astfel ca trecerea de la căutarea unui infinit bun - iubirea şi arta - la cea a unui infinit rău, care se maschează abil cu succesul şi pasiunea erotică dar care ascunde, de fapt, moartea, deci negarea infinitului. Ea întruchipează astfel o stare căzută, în care neliniştea augustiniană care defineşte aspiraţia creştinului către un infinit nu doar bun, ci şi frumos, se transformă în ceva cu semn opus, o imagine în care culorile s-au inversat: ea este acum un mort-viu care cutreieră acest pământ fără a găsi o casă, suflet distrus care nu mai crede în iubire, frumos, bine; mai important, ea e cineva care nu se mai lasă iubit, neacceptând nici căinţa, nici iertarea. Regizorul Claudiu Goga are probabil intuiţia corectă văzând în cuvintele ei despre faptul că importantă nu e strălucirea carierei, ci "puterea noastră de a îndura" şi "să ştii să-ţi porţi crucea" doar un ecou fals, iar actriţa Anca Dumitra le rosteşte cu o înverşunare stranie, ca scoasă din minţi.
 
E prea târziu în lumea lui Cehov. Peste greşelile pescăruşului-Nina, atras de cer şi lacul minunat dar găsind, tocmai în această atracţie, moarte, se ridică umbra unui rău feroce, care o ucide fără explicaţii şi pustieşte interior şi celelalte personaje. Pe un plan mai larg se ridică verdictul din piesa stângace a lui Treplev: totul se îndreaptă spre moarte, într-un duel cosmic în care doi fraţi gemeni, diavolul şi spiritul universal, joacă teatru, se prefac că se luptă până la un moment în care se vor contopi. La mii de ani după ce toate se vor fi terminat, e atât de frig în lumea populată doar de această stranie Voinţă. Lumea deschisă de sfârşitul creştinismului european, spune, precum diavolul în piesa celor de la Rolling Stones: Pleased to meet you, I hope you get my name. Şi care este numele? După gust, în funcţie de gradul secetei spirituale şi intelectuale: imperativul categoric, Lucrul-în-sine, Spiritul, Conştiinţa absolută, Voinţa universală, "zeii", materia. Vraja necesităţii, promisiunea unui epilog impersonal, o forţă vagă în care ne vom pierde cu toţii şi care va înghiţi cu indiferenţă măreţia şi păcatul, şoptesc în urechea celui care încă nu s-a lămurit ce este lumea: eşti doar un pescăruş. Repetă-ţi acest lucru, bucură-te de el, cântă-ţi condiţia limitată în opere de artă, iubiri disperate şi conferinţe de filosofie: sunt doar un pescăruş... ce pot să fac? Repetă mult, cu voluptate, acest lucru, căci tare bine mai e să n-ai nici libertate, nici speranţă. Iar apoi vei muri.
 
Pescăruşul, de A. P. Cehov,
regia: Claudiu Goga,
Teatrul de Comedie, Bucureşti.
Cu: Emilia Popescu, Ştefan Bănică, Vladimir Găitan, Florin Dobrovici, Carmen Tănase, Mirela Oprişor, Dragoş Huluba, Anca Dumitra,  Alexandru Pavel, Gheorghe Dănilă, George Grigore, Rădiţa Roşu.




 Toate articolele despre Pescăruşul


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Alin Vara


Alte articole

 Un alt Cehov, dar acelaşi - Pescăruşul, Mădălina Dumitrache


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer