Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2014

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Violonistul Vlad Stănculeasa în concertul de Sibelius


Marcel Frandeş

februarie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Concertul Orchestrei simfonice şi a Corului Filarmonicii George Enescu din 7 februarie 2014 a fost dirijat de Iosif Ion Prunner, solist fiind violonistul Vlad Stănculeasa. Programul serii muzicale de la sala Ateneului Român a cuprins Uvertura Rosamunde de Franz Schubert, Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor, op. 47 de Jean Sibelius şi Oratoriul pentru soprană, tenor şi bas, cor mixt şi orchestră «Christos pe Muntele măslinilor», op. 85 de Ludwig van Beethoven, solişti soprana Elena Moşuc, tenorul Ionuţ Popescu şi basul Valentin Vasiliu. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.

Prima lucrare a serii simfonice a fost Uvertura Rosamunde de Franz Schubert. Interpretarea ei a adus aerul muzicii în stil italian. În realitate, Schubert a folosit muzica uverturii la opera Alfonso şi Estrella [1], compusă în anul 1823. Aşa se face că uvertura ilustrează sonor dragostea plină de patos romantic dintre cei doi - Alfonso, fiul regelui Froila al Léonului şi Estrella, fiica regelui Mauregato - fără a avea nici o legătură cu subiectul din opera Rosamunde, prinţesa Ciprului. Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Iosif Ion Prunner a redat cu multă vivacitate aspectul dansant al acestei muzici cu teme plăcute, uşor de reţinut, cu aluzii la stilul operelor lui Giacchino Rossini.


A urmat Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor de Jean Sibelius, avându-l ca solist pe violonistul Vlad Stănculeasa. La cei 30 de ani ai săi, el uimeşte publicul prin maturitatea gândirii sale muzicale, pe care o revarsă într-un discurs sonor de o mare frumuseţe, în care se percepe o mare limpezime, precum şi o pulsaţie interioară foarte bine personalizată. Îmi amintesc interpretarea pe care ne-a oferit-o, acum aproape doi ani, tot la sala Ateneului, cântând dificilul Concert de vioară de Carl Nielsen, în care tehnicitatea etalată se alătura dezlănţuirii temperamentului vulcanic. De astă dată, ascultându-l în Concertul în re minor de Jean Sibelius am fost surprins de o altă faţetă a capacităţii sale expresive. Melodia desprinsă din vioara Sanctus Serafin conţinea ceva păciuit. Stăpânirea arcuşului său, ce se deplasa uneori cu o viteză incredibil de mică - degajând sunete aurite cu un vibrato dens, rotund, totodată blajin - avea ca efect răspândirea emoţiei trăite de el până în adâncul sufletului ascultătorului. Acest unic concert de vioară al lui Sibelius solicită intens solistul. Jascha Heifetz, cel care a realizat prima înregistrare a acestui opus, îl considera a fi unul dintre cele mai mari concerte romantice din repertoriul violonistic. Într-adevăr, Vlad Stănculeasa alterna pasaje de mare virtuozitate cu minunate cantilene, trecând cu o maleabilitate cerebrală admirabilă de la o stare tensională la una de tihnă şi apoi revenind, în alt mod, la una de încordare psihică. În Cadenţa primei mişcări, Allegro moderato, violonistul grada stringendo-ul cu o mare răbdare. Astfel, intenţia aproape că înlocuia accelerarea concretă a tempo-ului. Arpegii sclipitoare pe toată tastiera viorii, game cromatice, octave frânte şi acorduri de septimă micşorată secvenţate, toate animau contururile tematice, reliefate prin mijloace intonaţionale de mare acurateţe. O specială finisare a pronunţării trilurilor genera acel filigran sonor atât de râvnit de instrumentiştii care încarcă firul melodic cu acest ornament. În partea mediană, Adagio di molto, după măsurile introductive ale clarinetului şi oboiului, vioara solistă susţinea cu nobleţe o idee muzicală destul de sumbră, intonată pe coarda sol. Toate detaliile de articulare diferenţiată - louré, portato ori legato - încântau prin estetica şi logica emisiei. Secţiunea în duble coarde, în care poliritmia presăra linia melodică, s-a auzit splendid. Vlad Stănculeasa exprima tragismul acestei muzici prin intermediul fiecărui interval disonant, redând mereu afectul de moment cu o mare sinceritate. Câtă graţie în succesiunea octavelor vălurite pe două coarde, în pianissimo, însoţind mersul contrar al vocii acompaniatoare! Încheierea părţii pe acordul desfăşurat ascendent al lui Si bemol major, unde triplele apogiaturi erau executate cu mare rafinament, într-un diminuendo morendo, a stins pe moment o muzică sublimă.

Finalul concertului, Allegro ma non tanto, a fost asemănat de multe ori cu o "poloneză pentru urşi polari" [2]. Tema viorii, cu ritmul ei belicos şi foarte insistent, a adus în prim plan tumultul romantic. Martellato-ul executat în zona de mijloc a arcuşului avea pregnanţă deosebită, precum şi o excelentă calitate timbrală. Acele accente amplasate metronomic pe fiecare dintre timpii măsurii ternare reuşeau prin ierarhizarea lor să dea sens arcuirii frazei. Pasajul ascendent în staccato, pe trăsătura în jos, cu terţe în duble coarde, rostite răspicat şi rapid, conferea virtuozitate maximă discursului, fără vreo abatere de la rigoarea tempo-ului. Astfel, misiunea dirijorului şi a ansamblului acompaniator devenea una mult simplificată. Acea temă valsantă, preluată de către vioara solistă de la orchestră, era sculptată sonor pe traiectorii rectangulare cu ajutorul unei succesiuni de acorduri triple placate cu fermitate. Câtă cursivitate în ascensiunea trioletelor de optimi legate! Acrobaţiile violonistice se succedau ameţitor. În pasajele de mare velocitate, aplicarea degetelor pe coarde şi etanşeitatea arcuşului se asemănau cu escaladarea unui perete montan de către un alpinist. Ca să nu cadă, acesta ştie exact cum şi unde să înfigă pioletul şi colţarii bocancilor săi în gheaţa ce formează peretele escaladat.

Coda, cu rostul ei concluziv, înteţea prin elanul interpreţilor desfăşurarea discursului muzical. În acea secţiune, ritmicitatea ferm ordonată prefigura reperul 'liniei de sosire' - bara finală - pe tonica lui re.

Aplauzele îndelungate au răsplătit sensibilitatea şi marea tehnicitate etalate de violonistul Vlad Stănculeasa, care a interpretat acest 'fiord concertant' la modul superlativ. La cererea publicului, artistul a cântat capriciul nr. 23, Il Laberinto armonico, de Pietro Locatelli. Violonistul îşi unduia arcuşul, scoţând sunete cristaline pe cele patru coarde ale viorii, picurând o melodie simplă printre armoniile ce alternau disonanţele şi consonanţele baroce. Tempo-ul rapid şi velocitatea lui Vlad Stănculeasa în execuţia acestui capriciu de dificultate transcendentală îmi aminteau de renumitul virtuoz american de origine italiană, violonistul Ruggiero Ricci.


În a doua parte a concertului simfonic, publicul a putut asculta o lucrare beethoveniană amplă, singurul oratoriu compus de 'titanul de la Bonn', Christos pe Muntele măslinilor (Christus am Ölberge). Monumentala lucrare, compusă în 1803 pe libretul lui Franz Xaver Huber, pentru soprană, tenor şi bas, cor mixt şi orchestră, portretizează criza emoţională a lui Iisus înainte de arestarea Lui. Alcătuit dintr-o Introducere urmată de 14 secţiuni, oratoriul durează 50 de minute, iar muzica lui prezintă reminiscenţe haydniene şi mozartiene, situându-se mai degrabă în sfera dramaticului, decât în cea a religioului. Lucrarea vocal-simfonică reflectă totodată, disperarea lui Beethoven care în aceea perioadă trăia drama agravării surzeniei, când a scris Testamentul de la Heiligenstadt. În această lucrare vocal simfonică vocile sunt văzute instrumental, solicitând capacitatea de acoperire a unor desfăşurări sonore de o mare varietate. Corurile reprezintă succesiv pe soldaţii romani şi gardienii Templului lui Irod, veniţi să-l aresteze pe Iisus şi pe apostolii Săi surprinşi de o asemenea împrejurare. Locul în care se desfăşoară acţiunea oratoriului este Grădina Ghetsimani. Deşi frumoasă, este cumplită această grădină. Este locul în care omul L-a trădat pe Dumnezeu, este locul în care omul L-a negat pe Dumnezeu. Cu toate acestea, Muntele Măslinilor [3] a fost locul preferat de rugăciune a lui Iisus.

În muzica oratoriului lui Beethoven, personajele sunt Iisus-voce de tenor, Petru-voce de bas şi un serafim-voce de soprană. Lipseşte însă naratorul, precum în Pasiunile lui Johann Sebastian Bach. Orchestraţia cuprinde alături de instrumentele de coarde - viori, viole, violoncele şi contrabasuri-două flaute, două oboaie, două clarinete, două fagoturi, două trompete, trei tromboane (alto, tenor şi bas) şi 3 timpane.

Din păcate, interpretarea oratoriului Christos pe Muntele măslinilor, în seara zilei de vineri 7 februarie 2014, nu m-a convins. Momente reuşite alternau cu altele în care decalajele dintre cor, orchestră şi solişti, afectau comprehensibilitatea discursului muzical. Tenorul Ionuţ Popescu s-a remarcat mai ales în Recitativul din partea Vesteşte-mi glas de serafim (Verkündet Seraph), precum şi în Trio-ul Mânia îmi cuprinde firea (In meinen Adern wühlen). De asemenea, în finalul oratoriului Cântaţi popoare (Welten singen) am perceput intenţia de a se crea o atmosferă înălţătoare. Totuşi, impresia generală de detensionare şi de diluare a dramatismului predomina. Colaborarea dintre cor şi soliştii vocali nu s-a realizat la parametrii ceruţi. Multă lume din sală a renunţat să asculte până la capăt lucrarea, probabil şi din cauza orei înaintate şi a condiţiilor meteorologice de afară.

Chiar dacă majoritatea muzicologilor consideră acest oratoriu compus de Beethoven în doar două săptămâni, ca fiind unul mai puţin reuşit, lucrarea are forţa de a transmite o mulţime de afecte umane răscolitoare, dacă abordarea ei este una profesionistă, iar pregătirea este suficient de îndelungată.

Note
[1] Opera Alfonso şi Estrella de Franz Schubert a fost compusă pe libretul lui Franz von Schober.
[2] Tovey, Donald Francis: Eseuri în analiza muzicală, 1935-1939.
[3] În Sfânta Evanghelie după Luca se spune că de aici Iisus "s-a înălţat la ceruri" (cap. 25; v.50, 51). De asemenea, pe Muntele Măslinilor (Mons Oliveture) s-au petrecut episoadele cu smochinul blestemat, învierea lui Lazăr, plângerea cetăţii Ierusalimului şi profeţia distrugerii Templului.




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2014


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Restituiri muzicale - Die Büchse der Pandora / Cutia Pandorei, Loredana Baltazar
 Festival de Cvartet la Filarmonica Moldova din Iaşi, Marcel Frandeş
 O lume de sentimente într-un concert..., Angela Şindeli
 Concert aniversar al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la Ateneul Român, Marcel Frandeş
 Liviu Prunaru şi Gregor Horsch în Concertul pentru vioară, violoncel şi orchestră de Johannes Brahms, la Ateneu, Marcel Frandeş
 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer