Ce înseamnă să înţelegi? - Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?

În ultimii ani, Alexandru Dabija s-a orientat (cu câteva notabile excepţii) spre punerea în scenă a textelor scrise de români, care au de-a face cu un aspect sau altul al vieţii tradiţionale. În cazul de faţă, textul este scris de un român "nou", Cătălin Ştefănescu, după un român vechi, dar actual, Marin Preda şi ai lui Moromeţi.
 
Timp de 75 minute, cât durează piesa, asistăm la o discuţie între Moromete (Marcel Iureş) şi Cocoşilă (George Mihăiţă). Prin "discuţie", înţeleg comunicarea absolută. De la nimicuri amintite se trece la licenţe poetice, tragedii de familie şi încercări de a cuprinde cu mintea de-necuprinsul, într-un dans continuu şi seducător. Ni se arată actorie cu tehnica la vedere, cu straturi clare (pretextul epic - tipicul personajului şi ceea ce îl chinuie - problema generală şi dureroasă). Momentul când decizi să te laşi condus de cei doi fără să-ţi mai pui întrebări este o simplă anecdotă. Când îţi dai seama că ai fost păcălit şi te trezeşti trecut, apoi, prin tenebrele angoaselor de neam, e mult prea târziu şi nu mai ai scăpare. În asta constă spiritul piesei.
 
Marcel Iureş a prins esenţa morometismului. Arată curiozitate şi pasiune naive, într-un cocktail minunat de înţelepciune, gândire simplă şi bun-simţ primordial.
George Mihăiţă îşi asumă un joc de modă veche, metodic şi complice cu publicul, care ocupă fără cusur pauzele vesele dintre momentele de abis.
 
Dacă până acum Alexandru Dabija a folosit lumea satului şi tradiţiile pomenilor ca pretext pentru piesele sale (ca în OO!, Capra cu trei iezi etc.), de data aceasta a tras aer în piept şi s-a aruncat direct în miezul nevrozei româneşti. A reuşit să ne facă să o simţim cu ajutorul a doi ţărani.
 
Regia, actoria, textul, toate îi fac cinste lui Marin Preda prin faptul că l-au înţeles, i-au captat esenţa şi au înviat veşnicia născută la sat. De data asta, a funcţionat perfect.
 
De aici încolo, însă, nu ştiu câte pomeni şi ştergare mai încap în piesele lui Dabija fără să înceapă să ne miroasă a manierism. Poate multe, pentru că până acum niciunul dintre spectacolele făcute în acest ton nu au dezamăgit.
 
Păi... despre ce vorbim noi aici, domnule?, de Cătălin Ştefănescu, după Marin Preda
5 martie 2014, Teatrul Act
R.: Alexandru Dabija
Cu: Marcel Iureş, George Mihăiţă