Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2014

La Grande Bellezza deschide cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti, 2014


Comunicat de presă

martie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cu ocazia celei de-a zecea ediţii, care va avea loc în perioada 26 martie - 2 aprilie 2014, Festivalul Internaţional de Film Bucureşti vine c-o nouă imagine de marcă, B-EST IFF devenind din acest an BIFF (Bucharest International Film Festival).
 
Proiecţiile BIFF vor avea loc la Cinema Studio, Sala Horia Bernea a Noului Cinematograf al Regizorului Român (MŢR), precum şi în Sala Cervantes a Institutului Cervantes.
 
De asemenea, cea de-a zecea ediţie aduce mai multe proiecţii, mai multe filme şi mai mulţi invitaţi de marcă. Pe lângă secţiunile tradiţionale - Competiţie, Panorama şi Filmele Copiilor - BIFF va inaugura secţiuni noi, la fel ca alte festivaluri europene, acestea fiind Focus (Chile în 2014) şi Giornate degli Autori (Venice Days). De asemenea, BIFF va puncta cu proiecţii speciale cîteva momente istorice importante: 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial şi 125 de ani de la naşterea lui Charlie Chaplin. Mai mult de atât, va fi inaugurată şi secţiunea de film documentar intitulată Film în Film, în cadrul căreia va fi prezentat filmul surpriză a festivalului.

 
Lungmetrajul care va deschide cea de-a zecea ediţie a BIFF (Bucharest International Film Festival), proiectat în avanpremieră, este La grande bellezza (2013) al lui Paolo Sorrentino, câştigătorul premiului Oscar 2014 pentru Cel mai bun film străin.
 
Jep Gambardella (jucat de Toni Servillo) - un bărbat chipeş în ciuda primelor semne de îmbătrânire - participă la viaţa socială a oraşului din plin. Merge la dineuri alese şi este sufletul petrecerilor mondene. Ziarist de succes şi seducător înveterat, Jep este autorul unei cărţi care, în tinereţe, i-a adus un premiu literar, dar şi reputaţia de scriitor frustrat. Acum îşi ascunde dezamăgirea sub o atitudine mereu cinică, ceea ce îl face să vadă lumea cu o amară luciditate.
 
Pe terasa apartamentului său din Roma, cu vedere la Colosseum, Jep este gazda unor petreceri la care "aparatul uman" - titlul romanului său: L'apparato umano - este complet dezbrăcat şi unde se joacă tot timpul comedia nimicniciei. Obosit de stilul său de viaţă, de multe ori Jep visează să scrie din nou, bântuit de amintirile unei iubiri din tinereţe de care încă se mai agaţă şi-acum.
 
Prezentat în premieră mondială în competiţia de la Cannes 2013, filmul lui Sorrentino a câştigat 20 de premii, printre care patru premii ale Academiei Europene de Film - pentru Cel mai bun Regizor, Cel mai bun actor, Cel mai bun film, Cel mai bun monteur - şi un Golden Globe pentru Cel mai bun film străin.
 
Despre La grande bellezza New York Post spune că "Există în acest film o tristeţe exuberantă, tristeţe care îl ridică la nivelul poeziei cinematice", iar publicaţia americană Variety punctează: "Sorentino continuă să abordeze subiecte importante folosindu-se de o combinaţie de tuşe groase şi detalii minuţioase. Pasiunea ce trece prin intelect a devenit semnul său distinctiv, adecvat acestui tip de disecţie de diversiuni lipsite de sens, care sunt obiectul activităţii unor Nero din zilele noastre, în timp ce Roma arde.
 
Filmul va fi distribuit pe ecranele româneşti de Independenţa Film începând cu 28 martie 2014.
 
Cea de-a zecea ediţie a BIFF, care va avea loc între 26 martie - 2 aprilie 2014, se desfăşoară cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) şi sub Înaltul Patronaj al Alteţei sale Regale Principele Radu al României.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Moştenire - Ida, Andrei Gorzo
 Festivalul Internaţional de Film Bucureşti sau o călătorie spre La grande bellezza, Doina Ioanid
 Premiile BIFF, 2014, Comunicat de presă
 Gala de închidere - BIFF, 2014, Comunicat de presă
 Orbitor - Stories We Tell la BIFF, 2014, Mihai Brezeanu
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer