Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ring 2

The Ring 2 - Samara vine după noi!


Iulia Blaga

România Liberă, iunie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Avertizarea 2 sau The Ring 2 este debutul american al cineastului japonez Hideo Nakata. După ce l-au pus pe unul de-al lor, pe Gore Verbinski, să preia al său Ringu din 1998, şi-au dat probabil seama că pentru partea a doua cel mai bine ar fi să-l convingă chiar pe autor să treacă Oceanul şi să pună umărul. Ce cîştigă horror-ul american la capitol mister şi idei pierde Hideo Nakata la partea de inventivitate. Unul dintre cele mai bune filme horror pe care le-am văzut vreodată era semnat de el şi se numea Dark Water, fiind realizat în 2002. Pe lîngă faptul că te ţinea încordat tot timpul, era plin de o atmosferă sinistră şi încărcată. Era prima oară cînd făceam cunoştinţă cu apa lui Nakata şi, pînă la şuvoaiele care să curgă printr-o uşă deschisă, era suficientă o pată de umezeală pe tavan ca să arunce în angoasă o mamă şi o sală întreagă. În plus, filmul se rezolva pînă la urmă într-o notă suprinzător de umană. Asta e şi una din calităţile/marotele japonezului. Fantomele sale nutresc sentimente umane. Sunt părăsite şi lipsite de afecţiune maternă. Deşi arată de-ţi vine s-o iei la goană, la un moment dat aproape că te înduioşează.

După ce a interpretat rolul principal şi în The Ring-ul lui Verbinski, australianca Naomi Watts l-a preluat şi pe cel din partea a doua, la fel cum acest Haley Joel Osment care este David Dorfman l-a preluat pe cel al fiului. Puştiul are o figură memorabilă şi un joc pe măsură. Nu-i este deloc greu să dea de înţeles că sinistra Samara îl stăpîneşte. Recomandat ca un autor de horror care evită efectele speciale pentru a prefera misterul şi atmosfera, Nakata pierde însă la trecerea Oceanului tocmai lucrurile care-i dădeau marca. America şi probabil producătorii i-au dăunat japonezului, care a început să se repete. În consecinţă, improvizează pe marginea elementului apă (se ştie că apa are o încărcătură periculoasă pentru japonezi, iar în seria cu pricina ea o înfricoşează cel mai mult pe Samara, care a sfîrşit înecată de mama ei adoptivă). Secvenţa în care apa face priză cu tavanul pentru a cădea apoi în franjuri groase e de mare impact, dar în ansamblu filmul nu te face să stai cu mîinile la ochi, nu îţi pătrunde prin ochi ocupîndu-ţi mintea şi se prezintă ca un avatar comercial, superficial al lui Dark Water.



 Toate articolele despre Ring 2


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE

Spacer Spacer