Cine-luptă si cine nu - Watchers of the Sky la One World, 2014

Documentarul porneşte de la cartea A Story from Hell a Samanthei Power, ambassador al SUA la ONU, care spune povestea avocatului polonez Raphael Lemkin, bărbatul care a inventat cuvântul genocid şi care a luptat toată viaţa pentru pedepsirea celor care prelungesc lanţul crimelor împotriva umanităţii. Lemkin a fost un vizionar şi un luptător, a fost un erou din umbră, rămas anonim până astăzi pentru majoritatea celor care folosesc cuvântul genocid, ignorând demersul necesar recunoaşterii acestei categorii de crime la nivel internaţional. Documentarul conţine fragmente originale din jurnalul lui Lemkin, transformate cu ajutorul unor animaţii inspirate de desenele pe care acesta le făcea în colţurile paginilor. Jocul de umbre care se desenează şi se şterg, cuvintele care apar neîncetat, citate din discursurile lui Lemkin sau din jurnalul său, devin metafore pentru cauza în care bărbatul a crezut până în momentul în care a murit într-o staţie de autobuz, pe drum spre sediu ONU, unde ar fi mers din nou şi din nou, pentru a-şi susţine demersul.

Watchers of the Sky defineşte conceptul de genocid prin analiza lui de la momentul apariţiei termenului, până în ziua de azi, prezentând concret situaţia din timpul Germaniei naziste (părinţii lui Lemkin au fost ucişi când Hitler a invadat Polonia), din Sudan, Rwanda, Armenia sau Kosovo. Încercările lui Lemkin au ecou în acţiunile câtorva persoane care îi continuă iniţiativa, din păcate întâlnind obstacole la fel de dificile ca acelea din trecut, din fericire având aceeaşi speranţă şi dedicaţie pentru cauză ca însuşi Lemkin. Fie că e denunţarea repetată pentru genocid şi crime împotriva umanităţii a preşedintelui Sudanului prin Curtea Penală Internaţională (Luis Moreno-Ocampo - procuror Curtea Penală internaţională), că e lobby pe lângă ambasadorii ONU (Benjamin Francz), că e conştientizare internaţională (Samantha Power) sau că este încercarea de protejare a refugiaţilor (Emmanuel Uwurukundo, supravieţuitor al genocidului din Rwanda, care se ocupă de peste 57.000 de refugiaţi în estul Chad-ului), toate aceste încercări sunt făcute în numele unei conştiinţe a umanităţii care încă are forţă să creadă că poate fi deasupra oricărei guvernări. Genocidul e crima împotriva unei naţiuni, dar în definitiv e eradicare umană, indiferent de rasă, religie, etnie. Şi continuă să se întâmple, pentru că emanciparea nu a trecut încă de prejudecăţi precum cea conform căreia viaţa unui vestic valorează cât zeci de mii de vieţi de africani.

Învăţăm despre război şi despre atrocităţi ca şi când ar fi fost ceva petrecut înaintea erei noastre. Vorbim adesea despre fantomele trecutului, dar ne rezumăm la a le menţine la rangul de fantome, ceea ce ne face să ne simţim, într-un fel, mai bine cu noi înşine, pentru ca astăzi, aşa ceva e imposibil. Ne-am obişnuit să ascultăm poveşti şi atât; să fim pasivi, cât timp problema, oricât de gravă ar fi, nu ne implică direct, ca naţiune sau ca indivizi. Într-o parte a lumii, naţiuni mor pentru că în cealaltă parte a lumii oamenii nu reacţionează. Nu e şi ăsta un fel de genocid? Prin complicitate? Prin indiferenţă.

Pe mulţi pereţi din Bucureşti cineva a scris "priveşte cerul". Nu ştiu exact care a fost scopul acelui cineva, dar tare mi-aş dori ca el să fi ştiut povestea Celor care privesc cerul şi să-şi fi dorit să o dea mai departe. Mergeţi la film, dacă vreţi să aflaţi de ce să priveşti cerul poate să fie cel mai uman şi mai nobil gest din univers.