Decupaj de revoluţie - Crop la One World, 2014

Prezentat în secţiunea Clinica mass media, documentarul despre revoluţia egipteană din 2011 mută focus-ul de pe reprezentarea vizuală a protestelor stradale violente pe imagini din interiorul sediului Al-Ahram (cel mai important ziar de stat din Egipt), imagini aproape statice, de rutină şi de mecanicitate, pe fundalul cărora se aude vocea unui jurnalist-fotograf, acesta relatând paradigma mass media de dinainte de revoluţie, desfăşurarea revoluţiei văzută de pe un pat de spital şi prin imagini captate de răniţii internaţi lângă el, precum şi situaţia ulterioară, încă vulnerabilă în faţa fostului regim.
 
Succesiunea imaginilor şi felul lent, sacadat, în care jurnalistul relatează evenimentele, ca pe o serie de constatări adunate din amintiri, contrastează cu conţinutul efectiv al celor spuse, şi creează un efect de distanţare pentru spectator, care poate ori să fie prins în angrenajul metaforic încercat de cei doi autori ai documentarului, ori să rămână scindat între partea sonoră şi cea vizuală a prezentării. De fapt, există un dublu nivel metaforic asociat celor două dimensiuni ale filmului. Pe de o parte spaţiile închise filmate la sediul ziarului, coordonarea precisă a activităţilor, sistemul de propagandă şi manipulare care funcţionează automatizat, neîncetat, şi prin care oamenii sunt reduşi la executanţi care şi-au pierdut încrederea în valoarea lor cetăţenească şi chiar umană, având impresia că dacă e ceva în neregulă în Egiptul, e, probabil, din cauza lor. Pe de altă parte, jurnalistul care relatează din perspectiva omului imobilizat fizic, corespondent al imobilizării populare, al anestezierii psihologice şi al neputinţei generale.
 
Proiectarea revoluţiei active asupra spectatorului se face printr-o reprezentare vizuală pasivă (a unui instrument de înăbuşire a ei) şi o poveste spusă molcom, care are ceva din poveştile de noapte-bună spuse copiilor, are acel apel la recompunerea imaginativă a vizualului după indiciile celor auzite, şi are acea greutate atemporală care rămâne impregnată în mintea ascultătorului. Diferenţa e că nu a fost odată, ca niciodată, ci a fost în 2011, şi că a furat cineva finalul. Ăla cu au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.