Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Al doilea joc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zoom - Al doilea joc la DaKINO, 2014


Mihai Brezeanu

martie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Un meci de fotbal, Dinamo - Steaua, jucat în decembrie 1988, pe o ninsoare teribilă şi pe un teren format din zăpadă şi noroi. Transmisiunea TV integrală (reprodusă doar la nivel de imagine) a acelui meci, realizată de televiziunea de stat a României comuniste, în condiţii tehnice very low definition. Doi oameni, tată şi fiu, Adrian (arbitrul de centru al acelui meci) şi Corneliu Porumboiu, comentând în familie înregistrarea acelui meci, la un pahar de vorbă şi la 25 de ani distanţă. Un reportofon înregistrându-le dialogul când vioi, când lent, adesea dezlânat, repetitiv, întrerupt de scurte convorbiri la telefonul mobil, dar şi de lungi tăceri. Un film de cinema, Al doilea joc, prezentând, preţ de 90 şi ceva de minute, cele de mai sus. De ce?

E drept, vorbim de două dintre cele mai bune echipe din istoria fotbalului românesc, dar meciul ales, un 0-0 înzăpezit, vorbeşte prea puţin despre valoarea acelor sportivi. Publicul românesc, mai ales cel masculin de peste 35 de ani, reacţionează emoţional în primele minute, recunoscând jucători, antrenori, stadion, rememorând acei ani de glorie ai fotbalului, dar emoţia păleşte şi tinde să vireze înspre plictis după jumătate de ceas. În plus, filmul şi-a avut premiera la Berlinala 2014, în secţiunea Forum. Pentru spectatorii de acolo, ca şi pentru cei mai mulţi dintre cei din România, pe ecran se înfruntă două echipe de necunoscuţi. Pe o vreme groaznică, cu decenii bune în urmă.

Discuţia dintre cei doi Porumboiu, în spatele căreia nu e de bănuit vreun scenariu pre-scris, oferă meciului un vag context sportiv, social şi politic. Aflăm despre presiunile pe care un arbitru era silit să le îndure, pe atunci, din partea clubului Armatei (Steaua) şi celui al Miliţiei (Dinamo), vedem reclame vetuste şi oameni în cojoace, fumând la doi paşi de gazon, ne amuzăm în faţa manevrelor regizorului de transmisiune TV de a evita momentele de îmbrânceală nervoasă dintre jucători care nu cadrau cu caracterul tv-idilic al RS România, presimţim ego-ul gonflat al fostului arbitru Porumboiu, ce-şi auto-schiţează portretul prin câteva replici delicioase, îi ascultăm pertinentul diagnostic privind perisabilitatea extremă a vedetelor fotbalului ("Pe cine crezi tu că interesează filmul asta?"; "Tu crezi că peste 5 ani un film despre Messi va mai interesa pe cineva?") şi cam atât. De la un anumit moment încolo, chiar şi dialogul oboseşte. Rămân imaginile din ce în ce mai neclare cu jucătorii din ce în ce mai murdăriţi de noroiul pe care sunt siliţi să plimbe mingea. Şi atunci, despre ce e filmul?

Pesemne că principala raţiune a lui Porumboiu e nevoie de a întreba: mai putem noi, oamenii din 2014, cei prin faţă cărora trec, în fiecare zi, mii şi mii de imagini, cei ale căror creiere s-au obişnuit să proceseze cvasi-simultan kilobiţi după kilobiţi de informaţie, cei care avem o nevoie teribilă de poveste, de acţiune, de poantă, mai putem noi, aşadar, să punem în paranteză, pentru o oră şi jumătate, ceea ce suntem şi să plonjăm în ritmurile altui timp? Dacă cineva ne-ar teleporta în urmă nu cu sute de ani, ci cu un amărât de sfert de secol, nu pentru a trăi un eveniment excepţional ori relevant pentru propriile noastre biografii, nu pentru a face mari descoperiri sau pentru a rezolva mari enigme, nu pentru a cunoaşte personalităţi ori pentru a re-modela trecutul, ci doar pentru a trăi banal, pentru a respira o vreme aerul altui timp, am putea noi evada din prezent, din acum, din noi?

Cât de prizonieri suntem culturii clipei, imaginii şi vitezei? Cât de empatici putem fi cu un alt spaţiu, cu un alt Cronos, cu o altă societate, poate chiar cu un alt om?

Pe un alt plan, ne-am putea întreba cât de mult din trecutul strict personal pe care ni se pare că-l stăpânim îl cunoaştem cu adevărat. Cât de multe ştim despre noi, cei din urmă cu, de pildă, 25 de ani? Din omul care am fost atunci, a mai rămas ceva în omul care sunt azi?

În cadru strict cinematografic, cât de înfometaţi suntem să citim realitatea pusă în poveşti de alţii şi cât de capabili suntem să citim singuri realitatea? Dacă un film ar fi identic cu 90 de minute de viaţă (fie ea un meci de fotbal), dacă n-am avea privilegiul de a-l derula înainte (pentru a preveni plictisul) sau înapoi (pentru a elucida, asemenea lui Porumboiu senior, misterul din jurul unui potenţial penalty), am ştii oare să-l privim, să-l interpretăm, să-l înţelegem? Şi dacă nu reuşim să înţelegem 90 de minute derulate pe un ecran, suntem oare capabili să ne înţelegem propriile vieţi?

În Blow-up, propunându-şi rezolvarea unui mister de policier, personajul lui Antonioni măreşte rezoluţia unor fotografii atât de mult, încât imaginile devin ilizibile. Ceea ce era un peisaj cu oameni într-un parc devine o colecţie anarhică de pixeli. Reproducând la nivelul unui ecran de cinema imaginea de slabă calitate, înregistrată pe o casetă VHS, a unui meci de fotbal jucat în condiţii meteo dificile, Porumboiu obţine fix acelaşi efect.

Zoom-ul lui Antonioni a pornit o dezbatere încă vie despre fotografie, despre cinema şi despre cât adevăr se ascunde într-o imagine. Cel al lui Porumboiu vorbeşte despre cât de departe e trecutul, fie el şi foarte apropiat, şi despre cât de capabil e omul (strict) contemporan să iasă din sine, din clipă, din loc.



 Toate articolele despre Al doilea joc
 Toate articolele despre Festivalul DaKINO 2014
 Toate articolele despre Festivalul de film Berlin, 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


Alte articole

 Astra Film Festival, 2014 - Al doilea joc, Cairo şi Caracas, Lucian Maier
 Al doilea joc, la Astra Film Festival, 2014, Florian-Rareş Tileagă
 Filmul, dincolo de un simplu act controlat - Al doilea joc, Andrei Rus
 Filmul ca happening - Al doilea joc, Andrei Rus
 Al doilea joc - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 24, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Al doilea joc


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer