Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici diverse

Artistul ca antropolog zen şi (contra)expert emoţional


Bogdan Ghiu

Observator Cultural, aprilie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cartea Emotional Architecture 4. The MinVROM Project este, în sens pozitiv, rezultatul, materializarea unui proiect "avortat", care nu a mai putut fi finalizat conform planului, al cărui cerc nu a mai putut fi închis aşa cum era programat.
 
Povestea acestui proiect este următoarea: în anul 2008, artistul Călin Dan a fost admis, pentru şase săptămîni, în "rezidenţă" în aşa-numita MinVROM din Haga, în acel moment sediul Ministerului Locuinţei, Planificării Teritoriale şi Mediului din Olanda, clădire experimentală construită între 1986 şi 1992, ca unul dintre primele exemple de arhitectură sustenabilă, după aşa-numitul "serre concept" al arhitectului Jan Hoogstad: clădire autosuficientă, programată a nu consuma multă energie şi a include în acelaşi timp, ca microcosm, natura şi societatea, înţeleasă ca spaţiul public. Practic, vreme de şase săptămîni, Călin Dan a avut posibilitatea rarissimă (inimaginabilă în România, de pildă, dar nu numai) de a funcţiona ca "artist inclus", ca "artist integrat" (am putea spune chiar: ca "artist instituţionalizat"), adică a avut un birou şi a putut să circule fără restricţii prin întinsa clădire, putînd să ia parte la toate activităţile ministeriale (şedinţe, reuniuni, întîlniri, agape).
 
În tot acest timp, a făcut o mulţime de fotografii, în care a încercat să surprindă ceea ce, odinioară, se numea "spiritul locului", adică interacţiunea dintre spaţiul construit pentru a funcţiona ca loc de muncă şi oamenii cărora acest loc, ca multitudine de spaţii, le e destinat. Proiectul ar fi trebuit să se finalizeze printr-o serie de intervenţii şi de proiecţii prin care artistul să le redea "locuitorilor" clădirii-insulă, adică utilizatorilor marii uzine sociale de transparenţă, propriile imagini, dar acest lucru nu a mai fost posibil pur şi simplu pentru că, Olanda schimbîndu-şi, în urma alegerilor, direcţia politică, ministerul cu pricina a fost desfiinţat, ambiţioasa clădire fiind în prezent neutilizată. Cercul simbolic al artei nu a mai putut fi închis şi din proiect nu a rămas decît această carte "de poze", Emotional Architecture 4. Mai trebuie spus că seria "arhitecturilor emoţionale" a demarat în 2003, episoadele precedente fiind consacrate unor clădiri din Tallinn (Linna Hall), Bucureşti (Casa Poporului) şi Herleen (Olanda), Călin Dan proiectînd o reîntoarcere masivă, "pe măsură", la clădirea-oraş (dacă nu chiar clădire- naţiune) a Casei Poporului-Palatul Parlamentului.
 
Ce face însă aici Călin Dan? Ce rol al artistului interpretează, figurează el? Ce urmăreşte el cu aceste proiecte, ce studiază el artistic, ce ipostază social-procedural-cognitivă atribuie el artei? Nu este oare emoţionalul un termen periculos, nu riscă el să fie interpretat ca sentimentalism anacronic?
 
Un început de răspuns l-ar putea oferi următorul citat din Deleuze: "Afectul ca evaluare imanentă, în locul judecăţii de valoare transcendente: «iubesc sau detest» în loc de «judec»" (Cinema 2. Imaginea-timp, traducere de Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu, Tact, 2013, p. 184). Necesitate, deci, a intervenţiei artistului ca o (contra) expertiză emoţională, arhitectura fiind proiect politic raţional de producere a emoţiilor, de raţionalizare a emoţiilor, de unde necesitatea de echilibrare a situaţiei, deci de re-"emoţionalizare" a perspectivei, de reumanizare, de resocializare a ei: emoţia, emoţionalul, este cunoaşterea comună, populară, de aici şi importantul potenţial politic. Emoţia nu este doar răspuns pasiv, determinat, afectare. Emoţional (nu emotiv), noi propunem şi opunem o contraarhitectură emoţională. Pe această interfaţă pozitiv-creativă, în acest interval, pe această marjă de joc intervine, prin urmare, artistul, cu proiectul lui de cercetare artistică, de artăcercetare "emoţională". Nu determinist, ci interactiv.
 
Există un anumit mister, o anumită aură a modului de a proceda, de a lucra al lui Călin Dan. E un mod inaparent, greu de surprins, plin de grijă, care nu violentează nici ca procese, nici ca produse mediul, care nu-l parazitează şi nu-l speculează. Modul procedural al lui Călin Dan presupune: 1. trăire-cu (convieţuire), locuire-în, pliere-pe, şi 2. rezultate care sînt adresate interiorului, mediului însuşi, nu exteriorului. Călin Dan vizează nu prelevarea şi obiectivarea datelor, ale analizelor (efecte de care nici azi, cu toate măsurile postcoloniale de precauţie şi cu toată "corectitudinea epistemologică", cercetarea antropologic-etnologică nu s-a putut dezbăra), ci uzul intern, adică faptul de a le reda beneficiarilor, de a-i înarma pe aceştia cu datele obţinute prin cercetarea lor "emoţional"-artistică. Artistul se insinuează nesubversiv (nu caută să destabilizeze o lume, ci s-o cunoască) şi vrea ca rezultatele procedurilor sale artistic-epistemice să joace un rol intern, înăuntru: sînt reprezentări interioare, reprezentări care nu obiectivează, prin care reprezentarea este, tocmai, disociată de obiectivare. Iar asta reprezintă ceea ce va trebui să numim proceduralism etic, deontologia "sectorială" a artei fiind însăşi (revenirea la) etica generală, nesectorială, desectorializată. Reprezentare pentru uz intern. Proceduralism (cognitiv) etic ca "etică a cercetării" artistice.

 

Ce rol şi ce loc ocupă artistul în (micro-)societate? În proiectul de faţă, rolul şi postura artistului sînt reinventate, jucate, manifestate, reprezentate ca fiind acelea ale unui observator inclus, observator-actor, observator-observat. Aceasta este latura self-performativă a artei lui Călin Dan, în care performat este tocmai rolul social al artistului, as himself.
 
Prin acest proiect, artistul se cercetează şi se descoperă şi pe el însuşi, relaţionat însă, în societate. În cele mai interesante fotografii din această carte-album, artistul se reprezintă şi pe el însuşi, alături, dar de cele mai multe ori doar cu jumătate de faţă, pentru a se descoperi, dar nu în sine, singur, ci corelat, prin interacţiune, în acţiune, alături de cei pe care îi investighează: "subiectul" şi "obiectul" cercetării, pe care doar arta, iată, ca o contraştiinţă şi contraexpertiză populară, îi pune pe picior (etic) de egalitate, expunîndu-i deopotrivă privirii.
 
Procedura lui epistemică, cercetarea lui artistică trebuie, prin urmare, apropiate de antropologia şi etnologia organizaţională: o astfel de clădire (experiment arhitectural vizînd vechiul ideal utopic al autosuficienţei) şi o astfel de organizaţie (un minister care se ocupă, tocmai, de locuinţă şi teritoriu) sînt în sine nişte convenţii, nişte experimente: trebuie să li se descopere tocmai latura ludică şi potenţialul experimental, "artistic", de laborator, care expun astfel de situaţii, deja artificiale, tocmai cercetării şi experimentării artistice, ca reaccesibilizare socială.
 
Ce fel de triburi sînt organizaţiile, ministerele? Ce fel de antropolog-etnolog poate fi artistul? Ce perspectivă asupra muncii, a activităţii cognitiv-decizionale şi a colectivelor, a agregărilor umane oferă cercertarea artistică a lui Călin Dan?
 
Este vorba, în primul rînd, de o invenţie la nivelul cadrului, la nivel procedural: arta ca mod de a proceda, de a cerceta, de a te raporta la obiect, arta ca o contraproceduralitate discretă, ca negociere continuă, intuitivă şi emoţională, tactilă, "feminină" - etică.
 
Artistul este ochiul interior. Artistul e străinul, oaspetele care nu violentează. În cele mai interesante fotografii, aşa cum spuneam, apare masca, imaginea (de sine, dar alături de ceilalţi) a artistului. De cele mai multe ori, tăiată de cadru, incompletă: pură figurare etică. În alte fotografii, în sfîrşit, artistul Călin Dan se reprezintă pe sine dormind, acolo unde toţi ceilalţi, în jurul lui, muncesc. Nimic provocator, însă, în această postură, aparentul somn, masca somnului reprezentînd tocmai potenţarea capacităţii de cercetare "emoţională". Artistul, şi el, munceşte, supunîndu-se, alături de semenii săi (obiectul artei: relaţia), cunoaşterii "emoţional"-alter-raţionale, adică unei expertize moderat, reţinut, echilibrat, controlat "nocturne".




0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Bogdan Ghiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer