Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2014

Evenimente speciale la TIFF 2014: Bălănescu Quartet, cine-concert Faust şi Crucişătorul Potiomkin


Comunicat de presă

aprilie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cinci evenimente speciale, care aduc muzica în cinematografe şi filmul în spaţii neconvenţionale, îi vor încânta pe spectatorii celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (30 mai - 8 iunie 2014). Faust proiectat în biserică, Crucişătorul Potiomkin acompaniat de ritmurile îndrăzneţe ale unei trupe de turbo-polka-ska, o reinterpretare a ecranizării romanului 1984, o istorie vizuală a filmului 3D şi un spectacol vizual fascinant inspirat de Maria Tănase sunt câteva experienţe de neratat la TIFF 2014.


Un spectacol de neuitat va fi Maria T, al Bălănescu Quartet, luni, 2 iunie 2014, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj. Inspirat de melodiile Mariei Tănase, Alexander Bălănescu a creat noi compoziţii, filtrând spiritul est-european al cântecelor originale prin experienţa sa occidentală. Recitalul este însoţit de un spectacol vizual, o combinaţie de imagini din arhiva de filme a Mariei Tănase şi vizualuri semnate de renumitul media artist şi coregraf Klaus Obermaier


Alexander Bălănescu, considerat unul dintre cei mai vizionari violonişti contemporani, dar şi un prolific compozitor, a crescut în România, şi-a făcut studiile la Ierusalim, New York şi Londra şi a concertat în întreaga lume, în anii 80, ca lider al Michael Nyman Ensemble. A înregistrat şi cântat, printre altele, cu Pet Shop Boys şi Grace Jones şi a compus coloana sonoră pentru numeroase filme. Printre acestea, Angels & Insects (r. Philip Haas), Il Partigiano Johnny (r. Guido Chiesa), Eisenstein (r. Renny Bartlett). Artistul poate fi văzut şi ascultat şi marţi, 3 iunie 2014, de la 22.00, la Casa TIFF

Reunindu-i pe fanii de heavy-metal cu iubitorii de polka, jazz şi rock, trupa austriacă Russkaja vine la Cluj cu un show energic: acompaniament live pe capodopera lui Sergei Eisenstein, Crucişătorul Potiomkin (1925). Trupa fondată în Viena, în 2005, de muzicieni de diverse naţionalităţi, a avut deja peste 300 de concerte în toată lumea. Marţi, 3 iunie 2014, de la 20.30, spectatorilor de la Casa de Cultură a Studenţilor le va fi greu să rămână pe scaune: muzica lor, o variantă postmodernă la folclorul rusesc - cazacioc & metal -, strigă din toate puterile "Dansează!". Russkaja înseamnă: Georgij Makazaria (vocal), Dimitrij Miller (bass), Engel Mayr (chitară), Ulrike Müllner (vioară), Rainer Gutternigg (trompetă), H-G. Gutternigg (potete), Mario Stübler (tobe). Trupa va susţine un al doilea concert la Casa TIFF, miercuri, 4 iunie 2014, de la 22.00. Evenimentul are loc cu sprijinul Austriakult.

Inedit va fi şi spectacolul The Last Man, al britanicilor de la Teeth of the Sea, care vor cânta live o reinterpretare originală a capodoperei lui George Orwell, 1984. Miercuri, 4 iunie 2014, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenţilor, coşmarul totalitarismului va fi chestionat în contextul zilei de astăzi, al lumii globalizate şi digitalizate. Împreună cu artistul vizual Benjamin Barfoot, Teeth of the Sea redă, prin compoziţii originale şi imagini inspirate de ecranizarea cu John Hurt şi Richard Burton, atmosfera austeră şi absurdă din "1984". Din 2006 încoace,Teeth of the Sea şi-a câştigat reputaţia de cea mai aventuroasă trupă de rock psihedelic din Marea Britanie. Extrem de apreciate au fost şi alte două reinterpretări vizuale, cu muzică originală, pentru Doomsday, al lui Neil Marshall, şi 2001. O odisee spaţială, al lui Stanley Kubrick. 


Biserica Evanghelică-Luterană din Cluj va fi gazda unui eveniment unic miercuri, 4 iunie 2014, de la 22.00: unul dintre cei mai apreciaţi şi influenţi cântăreţi la orgă, Martin Schmeding, va acompania live la orga bisericii, pentru prima dată, filmul mut Faust (1926), de F.W. Murnau. Câştigător a numeroase premii internaţionale, Martin Schmeding a concertat în întreaga lume, a predat la Hanovra, Leipzig sau Dresden şi este unul dintre marii artişti care continuă tradiţia acestui instrument complex. Artistul a compus muzică special pentru acest eveniment şi o va interpreta în premieră la Cluj. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Centrul Cultural German din Cluj.  Preţul unui bilet este 30 de lei.

O fascinantă prezentare a istoriei 3D-ului, susţinută de Stefan Droessler, directorul Munich Filmmuseum şi unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în evoluţia imaginii stereoscopice, îi va purta pe spectatori de la începuturile cinematografiei până înn era lui Steven Spielberg sâmbătă, 7 iunie 2014, de la ora 15.00, la Cinema Florin Piersic. The Short Story of 3D Film, prezentat la TIFF cu sprijinul Institutului Goethe, va cuprinde exemple şi imagini puţin cunoscute până acum, inclusiv din creaţia lui Max Skladanowsky, a lui Georges Méliès sau a fraţilor Lumière, însoţite de explicaţii despre  tehnologia în sine şi provocările ei de-a lungul timpului. Preţul unui bilet este 10 lei în avans şi 12 lei în ziua evenimentului. Pentru studenţi şi pensionari, intrarea va costa 8 lei. 

Preţul unui bilet la evenimentele speciale de la Casa de Cultură a Studenţilor este 30 de lei. La cele de la Casa TIFF, biletul costă 15 lei.

Tichetele pot fi achiziţionate în avans de pe www.biletmaster.ro, începând de luni, 7 aprilie 2014. 

Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Fiinţa contra nefiinţă sau povestea blândeţii irosite - Still Life, Maria Ruxandra Burcescu
 Eternul tango între un el şi o ea - Stockholm, Maria Ruxandra Burcescu
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Târziu, despre TIFF, 2014, Adrian Mureşan
 Caravana TIFF, 2014 - 11 oraşe, peste 30.000 de spectatori, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer