Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Ştiri  Sageata  Festivalul TIFF 2014

Palmares TIFF, 2014 / Stockholm câştigă Trofeul Transilvania!


Comunicat de presă

iunie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul spaniol Stockholm, în regia lui Rodrigo Sorogoyen, a câştigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Naţional Cluj, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Premiul în valoare de 15.000 de euro, oferit de Silva, i-a fost înmânat cineastului de către actriţa americană Debra Winger. "Sunt foarte emoţionat, am rămas fără cuvinte. E primul premiu internaţional pe care îl primeşte acest film. De fapt, al doilea, pentru că pe primul l-au luat actorii din film", a spus Rodrigo Sorogoyen pe scenă.


Cel de-al doilea film al său, Stockholm, le-a adus premii de interpretare actorilor Aura Garrido şi Javier Pereira, în rolurile unor tineri care se întâlnesc într-o noapte, una care îi va lega pentru totdeauna. Premiul în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising, a fost înmânat de Cristina Flutur, membră a juriului competiţiei, şi realizatorul TV Lucian Mândruţă.

Sute de invitaţi, spectatori şi jurnalişti au urmărit ceremonia prezentată de Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF. Pe covorul roşu - actriţa Debra Winger şi cineastul Krzysztof Zanussi, distinşi cu Premiul pentru întreaga carieră, actorul Florin Zamfirescu, recompensat cu Premiul de Excelenţă, producătorul Nik Powell, directorul Festivalului Internaţional de Film de la Chicago, Michael Kutza, regizorii Peter Webber, János Szász, Alexandru Solomon, cântăreaţa Angela Similea, actriţele Anamaria Marinca, Cristina Flutur, Ana Ularu, Ioana Blaj, actorii Bogdan Dumitrache, Vlad Ivanov, Mihai Călin, preşedintele festivalului Making Waves: New Romanian Cinema - Corina Şuteu, producătoarea Ada Solomon, prezentatorii TV Andi Moisescu, Amalia Enache şi Lucian Mândruţă.


Debra Winger, distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră, a fost introdusă pe scenă de Anamaria Marinca. Actriţa a mărturisit că, fiind superstiţioasă, a devenit anxioasă din cauza titlului premiului şi ceea ce ar putea prevesti, motiv pentru care l-a redenumit, ataşând pe trofeu un sticker roşu cu campania "Salvaţi Marele Ecran!". "O să vă ajut cât de mult pot cu această iniţiativă şi sper să reuşiţi să salvaţi marele ecran în România", a spus Winger.


Renumitul regizor Krzysztof Zanussi, distins la rândul său cu Premiul pentru întreaga carieră, a declarat că "premiile pentru cei în vârstă nu sunt o risipă, pentru că au nevoie de ele". "După ce-am văzut scenele din montajul vostru, mă întreb dacă chiar am făcut atâtea filme. Mă tot întreb dacă mi s-a terminat cariera. Oricum, am primit premiul acesta de la Michael Kutza, la Chicago, la 40 şi ceva de ani, şi atunci chiar a fost neaşteptat. Abia aştept să vă arăt noul meu film şi vă mulţumesc că le-aţi văzut pe celelalte" a adăugat cineastul polonez.


"Socotesc acest premiu un punct de la care putem începe", a declarat şi Florin Zamfirescu, onorat cu Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz.

Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro, i-a revenit lui Tomasz Wasilewski pentru Plynace wiezowce / Zgârie-nori suspendaţi / Floating Skyscrapers (Polonia). Cu Premiul Special al Juriului a fost recompensată o coproducţie Bulgaria-România, Viktoria, regizată de Maya Vitkova, despre un "copil al deceniului" din Bulgaria comunistă care se trezeşte în capitalism fără privilegiile de altădată. Premiul valorează 1.500 de euro şi este oferit de HBO.

Juriul format din Cristina Flutur, Nik Powell, Michael Kutza, János Szász şi Giora Bejach, a decis să acorde două Menţiuni Speciale unor filme "extrem de curajoase": Paat / Câinele, semnat de iranianul Amir Toodehroosta, şi White Shadow, în regia lui Noaz Deshe, o producţie Italia-Germania-Tanzania despre drama albinoşilor din Africa.

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film, i-a fost acordat comediei negre Calvary / Calvarul, regizată de irlandezul John Michael McDonagh. "În 2014, juriul FIPRESCI a fost martirizat cu 12 filme, unul mai violent ca altul, în secţiunea Ochi pentru Ochi. Noi am purtat crucea cu bucurie. Aşa că nu e de mirare că, la ediţia a 13-a, câştigătorul este Calvary", a glumit Oleksii Pershko, membru al juriului.

De cele mai multe voturi din partea spectatorilor a avut parte Still Life / Natură moartă, de Uberto Pasolini, câştigătorul Premiului Publicului, oferit de MasterCard. În topul celor mai populare filme din competiţie, pe locul al doilea şi al treilea, se află Quod Erat Demonstrandum (r. Andrei Gruzsniczki), respectiv Everything We Loved (r. Max Currie). Cel mai popular film din întreaga selecţie a fost Cinema Paradiso, clasicul film al lui Giuseppe Tornatore.

Cu experimentul Al doilea joc, Corneliu Porumboiu şi-a adjudecat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro - constând în servicii de post-producţie oferite de Cinelabs Cel mai bun scurtmetraj în secţiunea dedicată filmului autohton este Să mori de dragoste rănită, de Iulia Rugină, film inspirat de melodia Angelei Similea. Premiul constă în 1.500 de euro, oferiţi de Jameson, şi o zi de filmare la Studiourile MediaPRO. O menţiune a juriului de scurtmetraje i-a fost dedicată actriţei Sofia Nicolaescu, din Trece şi prin perete, (r. Radu Jude)

Ana Ularu i-a înmânat lui Tudor Cristian Jurgiu, regizorul filmului Câinele japonez, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre, oferit de Shorts TV, i-a revenit filmului Prizonieră / Yardbird, de Michael Spiccia.

Prima ediţie a celor două noi programe TIFF a adus pe scenă câţiva tineri regizori români cu proiecte în dezvoltare, premiaţi în urma sesiunilor de prezentare în faţa producătorilor şi cineaştilor români şi străini. În cadrul Transilvania Pitch Stop (TPS), dedicat regizorilor aflaţi la debut sau la al doilea film, au fost acordate două premii: Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2.000 euro (numerar), oferit de TIFF, a fost câştigat de Father Moves Mountains (r. Daniel Sandu), iar Transilvania Pitch Stop Post Production Award, în valoare de 5.000 euro (servicii de postproducţie), oferit de Abis Studio & ColorGrade - de Mariţa, regizat de Cristi Iftime.

În ideea de a dezvolta producţia de film în regiune,Transilvania Film Festival Fund (TFFF) sprijină filmele scurte şi documentarele unor cineaşti locali: Fifteen Zero Thirty Three (r. Iulia Matei), cu un grant în numerar în valoare de 3.000 de euro; Opening (r. Cristina Groşan), cu un grant în valoare de 3.000 de euro (servicii de postproducţie) oferite de Digital Cube, şi Compatibilităţi (r. Alexandru Căpătoiu), grant în valoare de 3.000 de euro (servicii de postproducţie) oferit de Cinelab Romania.

Cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenţi Let's Go Digital!, oferit de UPC, a fost desemnat Arta este..., de Naomi Nadaban, Teodora Modoi şi Antonela Bob.

Ţinutele actorilor din programul 10 pentru FILM, prezentaţi pe scenă la gala de închidere, ale lui Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF, şi Cristian Hordilă, managerul festivalului, au fost asigurate de Tudor. Personal Tailor.


(film de prezentare 10 pentru FILM)

Toate cele 12 filme din competiţia TIFF, inclusiv cele câştigătoare, pot fi vizionate la Retrospectiva TIFF la Bucureşti, la Cinema Studio şi Elvira Popescu, între 10 şi 19 iunie 2014.

Premiile celei de-a 13-a ediţii TIFF, 2014

Trofeul Transilvania, în valoare de 15.000 de euro, oferit de SILVA
Stockholm, regia Rodrigo Sorogoyen (Spania)

Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 5.000 de euro
Tomasz Wasilewski pentru Plynace wiezowce / Zgârie-nori suspendaţi / Floating Skyscrapers (Polonia)

Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO
Viktoria, regia Maya Vitkova (Bulgaria-România)

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Vitrina Advertising
Javier Pereira şi Aura Garrido, Stockholm

Menţiunea Specială a Juriului
Paat / Câinele, regia Amir Toodehroosta (Iran)
White Shadow, regia Noaz Deshe (Italia-Germania-Tanzania)

Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film unui film din secţiunea Ochi pentru Ochi
Calvary / Calvarul, regia John Michael McDonagh (Irlanda)

Premiul Publicului, oferit de MasterCard
Still Life / Natură moartă, regia Uberto Pasolini (Marea Britanie-Italia)

Premiul de Excelenţă, oferit de Mercedes-Benz
actorul Florin Zamfirescu

Premiul pentru întreaga carieră
regizorul şi producătorul Krzysztof Zanussi

Premiul pentru întreaga carieră
actriţa Debra Winger

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Lungmetraj, în valoare de 6.000 de euro (servicii de post-producţie) oferit de Cinelabs
Al doilea joc, regia Corneliu Porumboiu

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea Scurtmetraj, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Jameson, şi o zi de filmare oferită de Studiourile MediaPRO
Să mori de dragoste rănită, regia Iulia Rugină

Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Raiffeisen Bank
Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre, în valoare de 500 de euro, oferit de Shorts TV
Prizonieră/ Yardbird, regia Michael Spiccia (Australia)

Menţiune specială a juriului de scurtmetraje din Zilele Filmului Românesc
actriţa Sofia Nicolaescu, pentru rolul din Trece şi prin perete, regia Radu Jude

Premii în cadrul programelor TIFF

Premiul Let's Go Digital!, pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului de film pentru adolescenţi, oferit de UPC
Arta este..., de Naomi Nadaban, Teodora Modoi şi Antonela Bob

Premiile Transilvania Pitch Stop (TPS)

Transilvania Pitch Stop Development Award, în valoare de 2.000 euro (numerar), oferit de TIFF
Father Moves Mountains, regia Daniel Sandu

Transilvania Pitch Stop Post Production Award, în valoare de 5.000 euro (servicii de postproducţie) oferit de Abis Studio & ColorGrade
Mariţa, regizat de Cristi Iftime şi produs de Ada Solomon (HiFilm)

Premiile Transilvania Film Festival Fund (TFFF):

Fifteen Zero Thirty Three, regia Iulia Matei - grant în numerar în valoare de 3.000 de euro

Opening, regia Cristina Groşan - grant în valoare de 3.000 de euro (servicii de postproducţie) oferite de Digital Cube

Compatibilităţi, regia Alexandru Căpătoiu, grant în valoare de 3.000 de euro (servicii de postproducţie) oferit de Cinelab Romania

Premiul Competiţiei Locale, în valoare de 3.000 de euro (servicii de post-producţie), oferit de Digital Cube
Adidaşi mărimea 36, regia Gábor Loránd

Menţiune Specială în cadrul Competiţiei Locale, în valoare de 300 de euro, oferit de Fabrica de Pensule
Veghe, regia Cristina Haneş

Premiul Juriului Tinerilor Francofoni
L'écume de jours / Spuma zilelor, regia Michel Gondry

Festivalul Internaţional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană. TIFF Bucureşti va avea loc între 10 şi 19 iunie 2014, iar TIFF Sibiu, între 25 şi 29 iunie 2014.
Cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român şi Uniunii Cineaştilor din România
Prezentat de: Silva
Sponsor principal: Raiffeisen Bank
Maşina oficială: Mercedes-Benz
Sponsori: MasterCard, HBO, MOL Romania, EuroGSM, E-ON, Compania de Apă Someş, Aeroportul Internaţional Avram Iancu, Allianz-Ţiriac, TenarisSilcotub, Energobit, Jameson, TNT, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, PMA Invest, Tudor. Personal Tailor, Farmec, Naturlich, Lecom, Kara, Agressione, PrintCard, Cleandex
Restaurant oficial: McDonald's
Croitor oficial: Tudor. Personal Tailor
Partener tehnic: BenQ
Partener Tehnologic: PcMadd
Cu sprijinul: Trend Communication
Partener de promovare: Vitrina Advertising
Co-producător: TVR, TVR Cluj
Parteneri media: TV5 Monde, ShortsTV, Digi24, Europa FM, Zile şi nopţi, Agenţia de presă Mediafax, Adevărul, Gandul.info, Radio România Cultural, OK!, Dilema Veche, Marie Claire, Esquire, Harper's Bazaar, Beau Monde, Story, Decât o Revistă, Cinemagia, CinemaRx, Observator Cultural, Filmneweurope.com, Cineuropa.org, Altcine.com
Parteneri media locali: TVR Cluj, Radio Cluj, Radio Paprika, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Transilvania Reporter, Filmtett, Transindex, Stiridecluj.ro, Cluj.com, Clujulcultural.ro, Infotrafic.ro, Vocea Transilvaniei
Partener de monitorizare: Mediafax Monitorizare


Descarcă sinopsisurile filmelor, TIFF 2014 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Comunicat de presă


Alte articole

 Fiinţa contra nefiinţă sau povestea blândeţii irosite - Still Life, Maria Ruxandra Burcescu
 Eternul tango între un el şi o ea - Stockholm, Maria Ruxandra Burcescu
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Târziu, despre TIFF, 2014, Adrian Mureşan
 Caravana TIFF, 2014 - 11 oraşe, peste 30.000 de spectatori, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer