Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Paat / Câinele

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Martor mut - Paat / Câinele la TIFF, 2014


Adrian Ţion

iunie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Opţiunea tânărului regizor Amir Toodehroosta, din Iran, pentru structura narativă a primului său lungmetraj exprimă, din start, o atitudine uşor iconoclastă pentru lumea islamică. Liderii religioşi din această ţară interzic ataşamentul prea mare faţă de câini din motive de igienă corporală şi morală. Câinii sunt murdari, purtători de viruşi, deci n-au ce căuta în locuinţe, odăi sau în maşini personale. Interdicţia aceasta este văzută în opoziţie cu dragostea exagerată a occidentalilor pentru animale. Incriminarea are un temei real. Unii occidentali iubesc animalele (în speţă câinii) mai mult decât pe semenii lor. Ignorând aceste tabuuri, Amir Toodehroosta îşi alege drept protagonist un ciobănesc german care rătăceşte pe străzile Teheranului, dar ajunge şi în locuinţe sau maşini personale.

Cu tot titlul derutant, Câinele / Paat nu este povestea unui câine. ci a unor oameni întâlniţi de acesta în plimbările sale prin lume. Cu alte cuvinte, câinele leagă aparent aleatoriu câteva secvenţe narative desprinse din cotidian. Regizorul se fixează asupra unor aspecte general umane. Modalitatea de asamblare a secvenţelor mi-a amintit, nu se putea să nu-mi amintească, de celebrul film al lui Akira Kurosawa din 1970 Dodes'ka-den. În loc de copilul care se credea tramvai, aici avem un câine care se crede narator sau pare investit cu această funcţie ca liant al povestirii în ramă. În proză, am mai întâlnit câine care, mergând în urma căruţei, gândeşte, vede şi parcurge drumul iniţiatic al stăpânului său. Dar ce vede câinele lui Amir Toodehroosta umblând dintr-un loc în altul?

Vede mai întâi curtea pustie în care este închis până la întoarcerea stăpânului. Vede picioarele unei femei ce se apropie de picioarele stăpânului, vede sângele curgând din trupul bărbatului în urma înjunghierii lui de către aceasta, deoarece (ni se sugerează într-o lapidară convorbire telefonică anterioară) el i-a dat SIDA. Ataşat stăpânului, câinele nu-l părăseşte mai multe zile. Apoi ajunge în locul unde se negociază amorul, pe trotuar, dar aflăm că se negociază şi organe pentru supravieţuire. Intră într-o casă mai luxoasă, unde este spălat şi dat cu föhn-ul, dar când proprietara unghiilor date cu ojă primeşte clientul, câinele latră şi este alungat. Se ataşează de doi consumatori de droguri ce scurmă de zor prin gunoaie. La un control poliţienesc în autobuz, cei doi scapă ascunzând drogurile în intestinele câinelui. Scena mi se pare puţin forţată cu toate că transportatori de droguri umani, care înghit zeci de capsule, am mai întâlnit în filme cu acest subiect (cel mai impresionant rămâne Maria Full of Grace al lui Joshua Marston). În cele din urmă, câinele e tot la discreţia întâmplării, pe locul lui, pe trotuar, unde orice e posibil.

Secvenţele sunt filmate în marea lor majoritate din perspectiva patrupedului, cu camera fixată la nivelul picioarelor personajelor. De aceea, contribuţia actorilor e uşor ocultată în ansamblu, mai puţin episodul cu cei doi vagabonzi beckettieni ce vieţuiesc în medii sordide. Interpreţii acestor falşi eroi episodici (de fapt) descriu caractere de oameni obişnuiţi, confruntaţi cu dificultatea de a trăi decent şi normal. Ei merită aplaudaţi oricum deoarece par chiar de acolo, desprinşi din mediul respectiv, respirând autenticitatea. Ei sunt: Mostafa Sasani, Saed Soheili, Sonia Sanjari, Negar Hasanzade. Camera e de multe ori nemişcată, martoră obiectivă, rece, imperturbabilă, neparticipativă la drama celor ce apar prin faţa ei. Scenariul are în vedere veridicitatea situaţiilor. Uneori am avut impresia că asist la felii de viaţă desprinse dintr-un documentar abil închegat. Tăietura în corpul imaginii, alternarea fondului luminat cu întunericul total al ecranului (de câteva secunde), ritmicitatea acestor întreruperi succesive dovedeşte o tehnică narativă bine gândită şi eficient utilizată pentru sporirea tensiunii dramatice. Decriptarea firului epic se face lent, cu parcimonie studiată, marcând sugestivitatea dobândită de expresivitatea imaginii. Ca atare, Menţiunea Specială a Juriului obţinută la TIFF 2014 dovedeşte că filmul Paat al lui Amir Toodehroosta n-a trecut neobservat pe la Cluj.

Dar să ne întoarcem la frumosul patruped care ne-a purtat prin aceste medii şi fapte de viaţă. Oare ce gândeşte el despre toate cele văzute?




 Toate articolele despre Paat / Câinele
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Adrian Ţion


Alte articole

 CatasTIFF 2014 (3) - Paat / Câinele şi La voz de los silenciados / Vocea celor neauziţi, Florian-Rareş Tileagă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer