Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Amor Amores

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Neputinţa de a fi altfel: dacă mergi contra naturii tale strici tot - Amor Amores


Aura Poenar, un interviu cu Gigi Căciuleanu

iunie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pregătind premiera spectacolului Amor Amores (6 iunie 2014, ora 18,30, Opera din Cluj), coregraful Gigi Căciuleanu ne oferă o întâlnire privilegiată cu lumea dansului şi cu universul său: "Fac spectacole pentru că am nevoie să spun ceva tot timpul, am foarte multe de spus, dar la fiecare spectacol încerc să fac ca şi cum ar fi primul spectacol din viaţa mea..."

Aura Poenar: Cum a intrat dansul în viaţa dvs?
Gigi Căciuleanu: Întâi prin NEASTÂMPĂR, adică prin energia foarte puternică pe care o aveam copil fiind şi pe care voiau s-o canalizeze ai mei. Aşa am ajuns la dans, la un curs privat al doamnei Nuţi Dona, dacă nu mă înşel, fostă Miss România. Când am ajuns acolo m-am speriat, aveam patru ani şi primul lucru pe care l-am auzit a fost cuvântul: assemblé. M-am panicat. Doamna Dona m-a luat în braţe să mă liniştească, iar eu... am cerut-o de nevastă. Prin AMOR, deci: al doilea motor al intrării mele în dans!... Şi apoi a fost LIBERTATEA. Cum nu reuşeam să fac figurile pe care fetele le făceau (eram singurul "bărbat" din curs) doamna Dona m-a lăsat să improvizez, să fiu liber, chiar şi pe scenă... Ca rezultat imediat: mare succes de public! Mi se pare semnificativ că ani după aceea am trăit exact acelaşi drum cu Miriam Răducanu la Şcoala de coregrafie, unde am avut-o de la 14 ani profesoară de "Arta actorului" (sic!). Dânsa însă ne învăţa dans contemporan (termen de neînchipuit în acel tip de şcoală). Încetul cu încetul mi-a dat şi cheile "improvizaţiei", canalizată însă de astă dată, cu nişte "sarcini" foarte precise (aşa cum o fac muzicienii de jazz). Ceea ce făceam la şcoală nu părea să mă îndrepte înspre ceea ce aş fi visat eu. Deci iarăşi: Neastâmpăr. Dar şi Amor: am fost imediat sedus de arta dumneaei. Mi se păruse extraordinară acea doamnă pe care am şi văzut-o dansând! Un şoc artistic şi chiar aş putea spune: existenţial! Miriam Răducanu m-a învăţat Libertatea artistului de a fi el însuşi.
Neastâmpăr, Amor, Libertate!!!

A.P.: Aţi descoperit dansul de avangardă la o vârstă foarte fragedă, la care practic vă formaţi. Cum s-a produs această formare în relaţie cu tradiţia, pentru că în şcoală şi mai apoi la Operă se punea accent pe dansul clasic, pe o abordare clasică şi chiar pe o altă tehnică...?
G.C.:Prin descoperirea, datorită lui Miriam, a unui alt tip de tehnică, nu numai a corpului, ci şi a minţii... Şi a faptului că Libertatea fără o disciplină personală nu este decât anarhie. Structură şi nebunie (creatoare) este şi ideea unei cărţi pe care am scris-o mult mai târziu: "Vânt, Volume, Vectori. (Vânt - pentru energie sau mai bine zis: energii, Volume - pentru corpuri şi spaţii, Vectori - pentru întrepătrunderea acestora).
Atunci când am fost angajat la Operă la Bucureşti trebuia să dansez repertoriul acesteia, dar în acelaşi timp dansam în Nocturnele lui Miriam Răducanu. Întotdeauna, chiar de atunci, am fost "cu un picior" în arta oficială şi cu "celălalt" în arta independentă, cea care continuă să însemne pentru mine: Neastâmpăr, Amor şi Libertate.
Proaspăt ajuns în Franţa, de exemplu, am devenit directorul trupei de Dans a Operei din Nancy, dar, în acelaşi timp, am înfiinţat cu zece dintre membrii acesteia o trupă independentă pentru care am luat imediat premiul I la Concursul de la Paris-Bagnolet şi care a devenit apoi Centrul Coregrafic Francez din Rennes. Unul dintre primele, dacă nu chiar primul.

A.P.: Dvs. conceptualizaţi foarte mult, există concept şi conţinut în tot ceea ce faceţi, totul izvorăşte dintr-o concepţie asupra lumii, asupra energiei lumii.
G.C.: Da, dar mai este o formă de energie a cărei explorare mă pasionează: energia poetică. Cea a metaforei, nu numai ca libertate de expresie, dar şi ca "ducere" la esenţe. Ca şi în poezie, unde alăturarea deseori neaşteptată a două cuvinte capătă un efect care merge mult mai departe decât semnificaţia imediată a cuvintelor, adresându-se lumii din partea cealaltă a oglinzii...

A.P.: Care sunt locurile în care căutaţi inspiraţie?
G.C.: Foarte des prin muzee. Dar imaginaţia mi-e "hrănită" adesea de citirea poemelor, de piesele de teatru, de filme, de muzică bineînţeles.

A.P.: Arte care, practic, vorbesc despre aceleaşi lucruri, vorbesc despre experienţă, despre viaţă, despre relaţia cu realul, cu celălalt... Vă percepeţi spectacolele în termenii unei desfaceri şi a unei refaceri a elementelor, mişcării, dansului?
G.C.: Pentru mine corpul se declină iar mişcările se conjugă. Mă pasionează această gramatică a corpului, iar mecanismele mişcării, care sunt foarte simple, dacă le desfaci, descoperi că, până la urmă, lucrurile complicate sunt făcute din lucruri simple. Trebuie ajuns la acele esenţe, ca să poţi apoi să dezvolţi, să "ramifici" din nou.
Multă lume crede că dansul este doar forţă... Dar dansul este şi fragilitate, nu în sensul neputinţei, ci în sensul diafanului, al poeziei. O floare fragilă e parcă mai frumoasă decât o floare care e doar puternică. Acest joc între forţă şi fragilitate îmi dă posibilitatea să "îndrum" (ce cuvânt frumos!) dansatorul spre rezolvarea propunerii într-un alt fel decât prin execuţia în forţă. Ştiu că există tipuri de dans în care doar conceptul contează, altele în care doar forma contează. Eu cred că sunt importante ambele şi mi se pare interesant să transmit acest lucru interpretului, pentru ca el să-l poată transmite, la rândul său, spectatorului.
Dincolo de tehnică există un magnetism, există acel "peste poate" care este foarte important la un dansator. Şi dacă eu, ca şi creator, merg până peste poate, el se va duce la rândul său până peste poatele lui şi va face apel la peste poatele spectatorului. Un spectacol te arde, te consumă... peste poate!

A.P.: Modul în care vă preocupaţi de elementul fragil al dansului şi al corpului care dansează, al golurilor şi al momentelor suspendate, al mişcării frânte şi al lipsei de mişcare creează acest magnetism.
G.C.: Mă pasionează câmpurile energetice, magnetice, poetice care se creează în procesul dansului în interiorul corpurilor, între ele şi în afara lor. Pământul când se roteşte o face împreună cu atmosfera sa. Un dansator când dansează face apel la tot felul de spaţii invizibile, adiacente şi complementare corpului, care dansează o dată cu el. La o sculptură de Henry Moore, părţile de gol din bronz sau din piatră devin o sculptură în sine, impalpabilă şi invizibilă, dar care este de fapt foarte prezentă. Aşa şi atunci când dansezi poate ceea ce nu vezi este tot atât de important, ba poate deveni câteodată chiar mai important decât ceea ce se vede.
Pe de altă parte mă interesează să spun ce am de spus într-un mod foarte gândit, dar în acelaşi timp cât mai pe înţelesul tuturor.

A.P.: Bănuiesc că inclusiv dansatorul vă surprinde câteodată prin modul în care "vă" interpretează...
G.C.: Chiar foarte des. Felul în care re-creează mişcarea e foarte interesant. El face mişcarea indicată, numai că în mod sigur gândeşte altceva decât mine şi acest lucru se vede şi se simte. Şi este chiar de dorit! El interpretează acea indicaţie! Atunci când am nevoie ca mişcarea să spună exact ceea ce vreau eu, îi ofer nişte subtexte care să-l ghideze. De două feluri: stabilizatoare (asemenea unor "cârje" care să-l ajute la "mers") şi altele destabilizatoare, care îl pun în faţa prăpastiei şi atunci el, ca să nu cadă în ea, descoperă mişcarea aşa cum, de fapt, o imaginasem.
O pisică în momentul în care cade de la etaj îşi organizează corpuşorul astfel încât să cadă în picioare. Ea nu are coregrafi care s-o înveţe ce să facă în aer. În "dansul" ei aerian, în timpul căzăturii, întreaga fiinţă îi este solicitată. Pe ea o învaţă pericolul, o învaţă viaţa... Deci dacă plecăm de la o idee foarte simplă, că dansul ar fi arta vieţii, chiar cea a supravieţuirii, în care tu trebuie la fiecare moment să faci faţă unui pericol, unui obstacol, care poate să fie câteodată chiar şi propriu-ţi corp, atunci vorbim despre o artă totală, care te "ia" peste tot. Nu poţi să dansezi numai cu o bucăţică din corp...

A.P.: Gândiţi că fiecare artist vine cu limbajul lui, are modalitatea lui de expresie...
G.C.: Fiecare artist are arderile lui şi nevoile lui... la mine le-aş defini prin: NEPUTINŢA DE A FI ALTFEL. Dacă mergi contra naturii tale strici tot.

A.P.: Zonele de necunoscut în care se nasc naraţiuni, în care se suprapun timpuri, poveşti, personaje, spaţii sunt cele la care reveniţi mereu... Până la urmă cum se naşte ideea unui spectacol?
G.C.: Un spectacol mi se poate naşte din foarte multe lucruri şi în mai multe feluri. Dar întotdeauna în gând. Consider arta dansului (a nu se confunda cu dănţuiala!) ca pe o fabrică a minţii, un fel de alchimie internă, înainte de a deveni o expresie exterioară a corpului.

A.P.: Care ar fi locul, rolul spectatorului în spectacolele dvs.? Cum ar trebui să-şi asume spectatorul actul artistic, ceea ce se petrece pe scenă?
G.C.: Ca partener. Aşa cum doi trapezişti depind unul de celălat în aer şi trebuie să se prindă în felul potrivit la sutimea de clipă potrivită (în "momentul adevărului", cum se spune la Corridă), aşa mi-ar plăcea să mi se întâmple cu spectatorul. Să-l fac să gândească, să-l fac, privindu-ne, să se identifice cu nişte tânjeli ale mele şi ale interpreţilor... şi probabil chiar cu ale sale proprii. Cred că dacă spectatorul mă înţelege pe tărâmul pe care îl înţeleg şi eu, atunci avem cu toţii de câştigat.
Cel mai mult mă bucur când cineva, ieşind de la un spectacol al meu, îmi spune că a ieşit încărcat de energie.

A.P.: Arta rămâne o experienţă spirituală...
G.C.: Şi cât se poate de emoţională! Da, te poate duce de foarte multe ori pe nişte tărâmuri pe care nu le intuieşte nici creatorul, nici interpretul...
De la o creaţie la alta rămâne un dialog deschis cu spectatorul, dialog care sper să nu se încheie niciodată.



 Toate articolele despre Amor Amores


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Aura Poenar
 Alte articole de Gigi Căciuleanu


Alte articole

 Galerie foto - Amor Amores, Nicu Cherciu
 Galerie foto - Amor Amores, Mircea Albuţiu
 O istorie fără sfârşit a emoţiilor şi a iubirii - Amor Amores, Aura Poenar
 Galerie foto - Amor Amores, Edi Enache
 Frumosul care taie răsuflarea - o repetiţie-şnur la Amor Amores, Răzvan Penescu
 Toate articolele despre Amor Amores


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer