iulie 2014
Aveţi nevoie de o sumă de bani pentru a realiza proiectul vostru creativ? Aveţi o comunitate de oameni care crede în proiectul vostru şi ar fi dispusă la donaţii pentru a îl susţine? Consideraţi că ideea şi propunerea voastră interesează un public potenţial şi e motivantă şi interesantă pentru cei care o citesc? Înseamnă că puteţi construi o campanie de crowdfunding!

Noile tehnologii şi explozia social media permit astăzi existenţa unor noi instrumente de strângere de fonduri, numeroase platforme online - de la Kickstarter şi Indiegogo, până la cele locale, mai recente, precum Creştemidei sau Potşieu - facilitând mobilizarea a numeroşi donatori mici în favoarea unor proiecte creative inovatoare. Crowdfunding-ul înseamnă însă mai mult decât a atrage fondurile necesare unei iniţiative; el este un instrument unic de crowdsourcing pentru a vă testa proiectul, a-l promova, a construi şi interacţiona cu publicul vostru poţential.

În spatele unei campanii de crowdfunding se ascunde o pregătire extrem de minuţioasă, dar cu cât această pregătire e realizată cu mai mare grijă, cu reală inventivitate şi rigoare, cu atât şansele de a obţine fondurile necesare sînt mai mari. Bazată pe îndelungata expertiză de formare şi dezvoltare culturală şi instituţională a expertului internaţional Corina Şuteu şi pe experienţa directă a două campanii de crowdfunding a căror arhitectură a fost concepută de Oana Radu şi Elvira Lupşa, sesiunea de faţă, organizată în colaborare cu cea mai importantă platformă online dedicată artelor vizuale, vă propune o introducere detaliată în ceea ce presupune arhitectura unei campanii reuşite de crowdfunding şi o discuţie aplicată, sub formă de feedback şi studii de caz legate de proiecte prezentate de participanţi.

 Joi, 17 iulie 2014, ora 11:00, la Librăria Bastilia
Cafeneaua din mansardă (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti)
Durata formării:
6 ore (11:00-14:00 & 15:30-18:30)
Număr maxim de participanţi: 15
Cost: Taxa de participare este de 500 RON / participant
Aceasta se achită prin transfer bancar în contul Asociaţiei Film ETC.: 
IBAN: RO37 RNCB 0082 1297 5887 0001, deschis la Banca Comercială Română - Bucureşti.  Dacă doriţi să platiţi numerar, vă rugăm să luaţi legătura cu noi. Veţi fi contactaţi telefonic după ce completaţi formularul de înscriere legat de finalizarea plăţii.
Înscriere: Cei interesaţi să participe sunt rugaţi să completeze formularul de înscriere. Numărul de locuri este limitat (maxim 15 participanţi); participarea se va face în ordinea înscrierii, care este asigurată doar după plata taxei. Participarea poate fi anulată şi taxa restituită cu maxim 3 zile înaintea derulării sesiunii.
Pregătire: Pentru a permite un feedback specific şi eficient, solicităm participanţilor să completeze în prealabil un chestionar care să schiţeze proiectul dumneavoastră şi parametrii unei posibile campanii de crowdfunding pentru acesta. Chestionarul vă va fi transmis în momentul înscrierii. Vă rugăm să ne transmiteţi chestionarul completat până cel târziu în data de 13 iulie 2014 la [email protected]. Pentru detalii şi informaţii: Andra Stoica - [email protected]; 0758-904-522.

Formatori: 
 Corina Şuteu este preşedinte al Asociaţiei Film ETC. şi al Festivalului de film Making Waves de la New York. Între 2006-2012 a fost director al Institutului Cultural Român din New York. În perioada 1991 - 1993 a fost director al Uniunii Teatrale din România şi ulterior director al "Theatrum Mundi". Între 1995-2001 a fost director al Mastere Specialisee Europeen en Management des entreprises culturelles (Dijon, Franţa). A iniţiat şi implementat programul de Masterat ECUMEST pentru Europa Centrală şi de Est în 1995 şi a înfiinţat Asociaţia ECUMEST. A co-iniţiat programul Policies for Culture, în colaborare cu European Cultural Foundation, Amsterdam, în 2000. Corina Şuteu a fost preşedinte al Forumului Reţelelor Europene şi membră în comitetul de conducere al IETM - Informal European Theatre Meeting, al ENCATC - European Network of Cultural Administration Training Centers. Este expert şi trainer în management cultural, politici culturale europene şi cooperare culturală şi autor a numeroase studii, articole şi o carte pe aceste teme. 

[email protected]
 Oana Radu este co-fondator al Romanian Film Initiative şi al Asociaţiei Film ETC. (Bucureşti) şi manager al Festivalului MAKING WAVES: New Romanian Cinema (New York). Între 2006-2012 a fost director adjunct al Institutului Cultural Român din New York, participînd activ la implementarea unei noi viziuni şi abordări instituţionale a diplomaţiei culturale sub conducerea Corinei Şuteu. Între 2000-2006, Oana Radu a fost director de programe al Asociaţiei ECUMEST din Bucureşti, coordonînd o serie de programe în domeniul politicilor culturale şi cooperării culturale în Estul Europei. A fost coordonator regional pentru Europa de sud-est al programului Policies for Culture, dezvoltat în parteneriat de Asociaţia ECUMEST şi Fundaţia Culturală Europeană din Amsterdam. A contribuit, de asemenea, la o serie de studii şi cercetări în domeniul politicilor culturale în Europa de sud-est. Absolventă a Masteratului European în Management Cultural al Şcolii de Comerţ din Dijon, Franţa.
[email protected]
 Elvira Lupşa este development associate şi community manager al Romanian Film Initiative. Este designer-ul şi dezvoltatorul website-ului filmetc.org. A lansat prima campanie de crowdfunding de succes pentru un proiect major din România : ediţia 2012 a festivalului de film românesc Making Waves de la New York, care a fost finanţat în totalitate din fonduri private. În 2013, a coordonat şi a doua campanie de strângere de fonduri care a inclus campania de Kickstarter şi o gală de licitaţie live. În prezent, Elvira Lupşa dezvoltă o platformă online pentru comercializarea artei contemporane din România şi continuă să fie implicată în organizarea festivalului Making Waves 2014. Elvira Lupşa a trăit şi studiat în Franţa, iar ulterior a obţinut diploma de licenţă în istoria artei, filosofie şi film în New York. De curând s-a mutat în România.
[email protected]

 

Asociaţia Film ETC. este o organizaţie non-profit ce şi-a propus sprijinirea dezvoltării şi promovării industriilor culturale, a acompanierii profesionalizării sectorului cultural şi dezvoltarea unor abordări mai antreprenoriale în arte şi cultură. Asociaţia Film ETC. şi platforma sa informală Romanian Film Initiative (RFI) au fost lansate în toamna anului 2012 de Corina Şuteu, Mihai Chirilov şi Oana Radu, echipa care a iniţiat şi organizat Festivalul de film românesc din New York începând cu anul 2006, pentru a asigura continuarea şi dezvoltarea acestuia şi a parteneriatului cheie cu Film Society of Lincoln Center. În 2012 şi 2013 RFI a derulat cu success două ample campanii de crowdfunding prin Kickstarter pentru susţinerea festivalului. Alături de continuarea şi extinderea festivalului Making Waves, proiectele Asociaţiei Film ETC. includ participarea la Festivalul de film european din New York Panorama Europe, Reţeaua de distribuţie Alternative Distribution Network (ADN), Biblioteca de management şi politici culturale, precum şi multiple ateliere adresate specialiştilor din industrie, proiecte de consultanţă în industria de film şi în sectorul cultural din România.
www.filmetc.org

Formare Culturală este un program de traininguri şi consultanţă în domeniile managementului cultural şi comunicării culturale. Misiunea programului de training este oferirea de oportunităţi de învăţare continuă (life-long learning) în domeniul creativ şi cultural, prin mijloace de educaţie nonformală, tuturor celor interesaţi. Programul are ca invitaţi formatori care sunt manageri cu experienţă relevantă în domeniul creativ şi cultural din România. Programul de consultanţă oferă servicii specializate în domeniul creativ şi cultural, prin construirea de strategii de dezvoltare culturală, aplicarea acestora pe o piaţă atipică, cea românească, şi integrarea firească într-un context european. Formare Culturală este iniţiativa asociată Modernism.ro, platforma de promovare a artelor contemporane româneşti, producător şi partener de proiecte naţionale şi internaţionale de artă contemporană. 
www.FormareCulturala.rowww.modernism.ro

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus