Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Ida

Moştenire - Ida


Andrei Gorzo

Dilema Veche, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În road movie-ul de mare ţinută festivalieră Ida, plasat în Polonia anului 1962, o tînără evreică orfană (Agata Trzebuchowska), crescută într-o mănăstire catolică şi urmînd a fi primită în rîndurile maicilor, e luată de mătuşa ei (Agata Kulesza), o magistrată cu nişte procese staliniste pe conştiinţă, într-o investigaţie-pelerinaj pe urmele părinţilor care i-au murit în Holocaust. Acest duet feminin e compus în termeni nu atît individualizanţi, cît arhetipali / alegorici - inocenţă vs. experienţă, identitate evreiască vs. identitate catolică vs. credinţă comunistă (apostaziată). Conform unei tradiţii venerabile a cinema-ului "de artă" (care poate fi privit ca un gen - cu norme, convenţii etc.), evoluţia relaţiei dintre cele două femei e subdramatizată - între ele nu sar prea multe scîntei de conflict şi nici măcar nu se schimbă prea multe vorbe. Totuşi, există o evoluţie - urme de contaminări şi transmisiuni: de pildă, spre final vine un moment nu tocmai neaşteptat (dintre posibilităţile de evoluţie care i se prezentau unui asemenea cuplu, puţine erau atît de evidente), cînd nepoata îşi eliberează pletele de sub scufia de călugăriţă, îşi pune nişte pantofi cu toc şi iese în noapte, ca să testeze un pic, înainte de a intra sau nu la mănăstire, plăcerile lumeşti ale mătuşii ei, singurul paradis pe care aceasta din urmă - o băutoare, fumătoare şi copulatoare călită - pare să-l mai creadă accesibil, pe lumea asta sau pe cealaltă. Dar fata trece prin această experienţă aşa cum trece prin toate celelalte - fără să-şi piardă opacitatea de sfinx cu care a echipat-o regizorul filmului, Pawel Pawlikowski. Cum anume îşi va administra ea complexa şi traumatizanta moştenire de familie, reprezentativă simbolic pentru greaua moştenire a Poloniei postbelice - în care se amestecă antisemitism popular, comunismul la implementarea căruia a contribuit mătuşa ei cea cîndva justiţiară şi catolicismul sub a cărui protecţie a crescut ea însăşi -, cum anume procesează fata toată această experienţă rămîne un mister. Pawlikowski poate fi lăudat că-şi lasă spectatorii polonezi să sorteze singuri toată experienţa asta, care nu e alta decît experienţa lor istorică; după cum, dintr-o perspectivă mai sceptică, se poate obiecta că dexteritatea atingătoare-doar-din-vîrfurile-degetelor cu care Pawlikowski adună laolaltă Holocaustul (cu tot cu antisemitismul polonez), comunismul (cu tot cu participarea evreiască la instalarea lui) şi catolicismul, invitîndu-şi compatrioţii să extragă ce morală vor din încîlceala lor, e genul de dexteritate care nici nu-i solicită artistului vreo reflecţie serioasă asupra acestor teme (artistul doar le evocă, le "efleurează", boxează graţios cu umbrele lor, reflecţia fiind lăsată în întregime pe seama spectatorului), nici nu-i încurajează pe spectatori la altceva decît la proiectarea şi culegerea din film a propriilor convingeri aduse de acasă. Astfel, Vladimir Tismăneanu o găseşte "doar jalnică" pe mătuşa cea "cîndva înfiorătoare", pentru care "utopia s-a spulberat", rămînînd "ţigările, amanţii de-o noapte şi vodca"; în timp ce intelectuali evrei-americani de stînga, precum Stuart Klawans (de la The Nation) sau J. Hoberman (scriind în Tablet), o văd mai puţin moralizator, evidenţiind autoritatea cu care conduce investigaţia (şi astfel vectorizează filmul de una singură), familiaritatea ei reţinut-furioasă cu antisemitismul ţărănesc (anchetaţii o tratează la rîndul lor cu ostilitate reţinută, în timp ce cu fata în haine de măicuţă sînt respectuoşi) şi beneficiile educaţionale oferite unei viitoare călugăriţe de contactul cu libertinajul şi ateismul ei.

Născut la Varşovia în 1957, Pawlikowski a trăit în Occident de la vîrsta de 14 ani (Ida e primul lui film care poate fi considerat polonez, precedentele fiind - fie integral, fie parţial - britanice.) În reconstruirea Poloniei şaizeciste, el s-a raportat atît (conform interviurilor) la propriile amintiri de copil, cît şi (asta în orice caz) la tradiţia ei cinematografică. Deşi formatul imaginilor lui alb-negru este unul "de epocă" (4:3 sau "cutie de scrisori"), pentru care rareori mai optează vreun regizor de azi, ar fi inexact să se spună despre filmul lui că e o pastişă - fie şi numai din cauză că, dintre lucrările de Wajda, Kawalerowicz şi alţii, cu care i se pot găsi puncte comune, niciuna nu e filmată în acest format. Mai degrabă, melancolia fotogenică pe care o cultivă extrem de meticulos, prin scenografie, mizanscenă şi ecleraj, e o melancolie de film generic-est-european-şaizecist, o mohoreală care e în acelaşi timp de iarnă, de provincie şi de dincoace de Cortina de Fier, cu mult spaţiu vacant în cadre (şi siluetele umane împinse spre colţurile de jos), multă jerpeleală (becuri chioare, ghirlande sărăcăcioase de lumini pentru Crăciun - lucruri de genul ăsta, în cantităţi mai mari decît erau permise în cadre de film est-european din anii '60), multă umezeală de noiembrie pe geamuri şi în aer, mult jazz etc. Atmosfera e evocatoare şi umed-impregnantă, deşi insistenţa cu care filmul se cere recunoscut ca un obiect plăcut ochiului rafinat (ca de altfel şi urechii - tratate cu Mozart şi John Coltrane), în condiţiile în care povesteşte despre căutarea rămăşiţelor unor evrei dispăruţi în Holocaust, nu e de natură să dezamorseze cu totul o eventuală suspiciune de estetizare frivol-somptuoasă.




 Toate articolele despre Ida
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Bucureşti, BIFF, 2014
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2014
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Psihanaliză şi Film, 2014


2 comentarii

  • Bineinteles
    Adrian, 23.07.2015, 15:24

    Bineinteles ca Gorzo, vazand orice film care poate fi un asa zis "rival" al noului val romanesc, ii trage o palma dupa ceafa la sfarsit de comentariu. Adica, oi fi tu film bun, oi fi luat Oscarul si alte 70 de premii internationale, dar sa nu crezi cumva ca te-ai putea apropia macar de arta lui Cristi Puiu sau Porumboiu. Asa ca te acuz de o "estetizare frivol-somptuoasa", ca nu cumva sa crezi ca te poti masura cu perfectele Aurora sau Politist, Adjectiv.
    Pentru mine Ida a fost revelatia anului intr-un peisaj cinematografic in care nu m-a miscat absolut nimic, un film perfect, fara cusur, magnific. El singur face cat jumate din noul val romanesc, si , pentru ca tot au in comun niste scene la manastire, nici nu pot sa spun cat de mult mai mult mi-a placut ACEST film decat indescifrabilul Dupa Dealuri. Totul aici a fost exprimat cristalin, limpede, adanc, tulburator. In Dupa Dealuri totul a fost incriptat, scartait, jupuit si nu am ramas cu nimic. Aici am vazut o opera a unui regizor care isi stie treaba, subiectul, stie despre ce vorbeste si atinge exact clapele potrivite,pentru ca subiectele acestea si tragicul lor sunt implantate adanc in mentalul polonez, din generatie in generatie. in Dupa Dealuri am vazut un regizor care face si el ce stie, despre lesbianism, intoleranta etc, adica foarte putin, pentru ca subiectele acestea si atitudinea sociala in Romania fatza de ele sunt un teritoriu complet necunoscut.

    • RE: Bineinteles
      Andrei Bangu [membru], 02.09.2015, 15:58

      Draga Adrian,

      Te sfatuiesc sa nu mai scrii la nervi si repezeala, facand procese de intentie autorului (cum ca ar judeca acest film, daca nu chiar orice film de orice fel, prin comparatie sau opozitie cu estetica - radical diferita pentru orice cinefil atent - a noului cinema romanesc, ceea ce nu reiese de absolut nicaieri din aceasta cronica), aruncand cu subiectivisme palide ('mi-a placut', 'pentru mine...' etc), elogii scolaresti ('cristalin, limpede, adanc, tulburator'), judecati hiper-frivole (vezi in 'Dupa dealuri' un film despre 'lesbianism, intoleranta' si un generic 'etc') si concluzii dubioase (sustii ca 'atitudinea sociala in Romania' fata de mentionatele teme ale lui 'Dupa dealuri' 'sunt un teritoriu complet necunoscut' - de unde si pana unde?!).

      Asa, interventia ta arata foarte urat. Recomand sa inspiri adanc inainte sa scrii (nu de alta dar, daca decizi sa postezi, stangaciile astea raman).

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Şi apoi? - Ida, Mihai Brezeanu
 Vînt de libertate - Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014, Mihai Fulger
 Filme despre libertate - Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014 , Comunicat de presă
 Gânduri pe marginea unui anumit tip de film - Ida, Marian Rădulescu
 Zilele Filmului Polonez CinePOLSKA, 2014, la Bucureşti!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Ida


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer