Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Dream Theater

Între vis şi stare de veghe - Dream Theater, 2014


Cristian Geambaşu

Gazeta Sporturilor, iulie 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
S-au întors în România după 12 ani. O viaţă de rocker! Între timp, Portnoy s-a îmbarcat pe un Transatlantic unde codul este bătut de Morse. Tot între timp, chiar înainte şi imediat după plecarea lui Portnoy, instituţia Dream Theater a continuat să producă şi să creeze muzică. Greu de spus în ce ordine. Dar momentul scindării nucleului originar Petrucci-Portnoy-Myung trebuie marcat cum se cuvine. Concertul DT de la Bucureşti, parte a Along for a ride tour a arătat cum şi în ce fel şi-a continuat existenţa una dintre cele mai marcante trupe de progressive rock din lume. Aş exagera nepermis să zic chiar din toate timpurile? Poate.

Puţini, dar în temă
Dream Theater s-a întors în România după 12 ani. Merita, fără îndoială, un public mai numeros. Aici apare o întrebare incomodă şi foarte directă. Cît de numeros este, de fapt, publicul de rock progresiv din România? Publicul acela dedicat, participativ, nu cel ocazional, cîştigat cu un solo de chitară al lui Petrucci. Nu cumva sîntem mult mai puţini cei care mai prizăm genul ăsta de muzică decît ne închipuiam noi? Fiindcă nu cred deloc în teoria absenteismului de la concert provocată de tandemul vară-concedii. Cine ştia şi voia să vadă / audă live DT, după o pauză de mai bine de un deceniu, nu îşi programa vacanţa peste data venirii lor pe asfaltul de la Romexpo. Bilete au fost din belşug, chiar şi luni seara erai îmbiat cu tichete mai ieftine decît la casă, preţurile acestora nu au fost descurajante, data evenimentului se ştia de acum 5 luni. Nici un alibi, aşadar. Doar ceva decepţie vizuală. Era trist să vezi că la întîlnirea cu LaBrie, Petrucci, Myung, Rudess şi Mangini s-au strîns cu chiu, cu vai 3.000-4.000 de oameni.

Recuperarea timpului pierdut
OK, înghiţim hapul amar. Sîntem sau am rămas destul de puţini. Tipi de toate vîrstele, dar parcă mai mulţi cei peste 30-35 de ani. Este şi ăsta un semn. Alte întrebări. Am fost, noi cei prezenţi, la înălţimea momentului? Dar ei, ei au fost la altitudinea aşteptărilor noastre? Ale noastre, cei puţini şi al naibii de exigenţi. Ne întoarcem la ideea revenirii după 12 ani şi a schimbării lui Mike cu Mike, Portnoy cu Mangini. Studiem un pic şi set listul şi obţinem cîteva răspunsuri. Nu definitive, dar foarte posibile.

Artişti şi meşteşugari
Strict statistic, şi-au promovat consistent ultimul album, Dream Theater, de pe care au prezentat 5 piese. Logic, deşi ultima lucrare nu mi se pare cea mai reuşită întreprindere muzicală a lor. Au mai fost încă 5 piese de pe Awake (toate incluse în partea a doua a concertului) şi 4 de pe Metropolis. De altfel, bonusul (bis-ul) a fost integral Metropolis, începînd cu Ouverture 1928 şi încheind cu Finally free. Dincolo de statistică, muzical vorbind asta înseamnă că nimic nu a fost lăsat la voia întîmplării. De la punctualitatea exemplară (au intrat pe scenă şi au început să cînte la ora 20:00), pînă la structura ideatică a concertului. Recuperarea absenţei de 12 ani s-a făcut prin materialul din Awake şi Metropolis. Saltul în prezentul imediat s-a materializat în cele 5 melodii din albumul apărut acum cîteva luni. On the back of angels şi Breaking all illusions" de pe Dramatic turn of events sau The shattered fortress (Black clouds and silver linings) au presărat condimentul necesar peste o evoluţie sclipitoare din punct de vedere tehnic. Totul a sunat impecabil. Rotund, compact, cu forţă. Cu maximă seriozitate în execuţie. Nişte artişti care nu se sfiesc să fie şi meşteşugari în acelaşi timp.


Uzură sau oboseală trecătoare
Dacă există o problemă - bineînţeles, la nivelul lor foarte înalt -, asta este de natură componistică. De inspiraţie, de filon emoţional. Şi cred că, alarmant, a apărut după finalizarea muncii la Dramatic turn of events, o lucrare "legendară", vorba unui bun prieten. Întreprindere la care participase şi Mike Portnoy, dar care a părăsit corabia înainte de înregistrarea albumului. Anunţat cu surle, trîmbiţe şi numeroase postări pe site-ul oficial, Dream Theater, proiect în care ni s-a spus că s-a implicat nemijlocit în procesul de creaţie şi Mike Mangini, ultimul album străluceşte în virtuozitate şi suferă vizibil în respiraţie artistică. Poate a fost compus în pripă, poate este un simptom trecător al uzurii. Vom afla ascultîndu-i în continuare. Nu avem competenţa de a-i judeca, dar avem dreptul de fani cu state vechi să ne punem întrebări.

Altfel de omagiu
A fost un concert foarte bun, dar nu pentru toată lumea. Nici măcar pentru toată lumea care ascultă DT. Au lipsit "şlagărele" sau hit-urile din repertoriu. Programatic. Nimic facil, nici un cadou sub forma mărgelelor de sticlă colorată. A fost un spectacol nu pentru amatori, ci pentru fundamentaliştii muzicii Dream Theater. Pentru cunoscătorii profunzi, cu urechi şi minte antrenate. De aceea, îmi permit să aduc un omagiu celor prezenţi, care au reacţionat exemplar la întîmplările de pe scenă. Nu mai zic că este o performanţă să rezişti trei ore de concert în picioare (minus sectorul VIP). Despre efortul lor, care în timpul ăsta au lucrat la cel mai înalt nivel, ce să mai spun! Poate Strange deja vu?




 Toate articolele despre Concert Dream Theater


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristian Geambaşu


Alte articole

 În sfîrşit, Dream Theater, 2014!, Cristian Geambaşu
 Heavy, latin, devastating - Dream Theater, 2012, Cristian Geambaşu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer