Bineînţeles că veţi vedea acest film. Pentru că, în primul rând, este regizat de Luc Besson şi sunteţi curioşi ce aduce nou. Şi toată lumea îl iubeşte pe cineastul francez. Toţi vom merge până la capătul vieţii preţuind filmele lui de început, chiar dacă (să sperăm că nu) se vor data între timp.
Îl ştim pe fostul cineast-minune al cinematografiei franceze încă de la Le metro, filmul lui ciudăţel din 1985. şi îl vom purta în suflet pentru extraordinarele, emoţionantele, perfectele Le Grand Bleu, Atlantis, Leon, The 5th element. Regizorul a încercat multe şi toate i-au reuşit. Filme poliţiste, documentar şi animaţie, SF, film istoric epic, film biografic şi scenarii pentru filme de acţiune cu sufletul la gură.
Îi plac în mod deosebit regizorului filmele americane, urmăririle şi efectele speciale, vedetele feminine, chipurile asiatice, muzica cu inflexiuni magrebite în mix cu beat de world jazz (muzica iar de Eric Serra, cu minim două momente de forţă, ample). Şi acum, reîntors iar la regie, Besson (ne) îşi face un cadou de suflet, înglobând toate acestea într-o poveste despre esenţa lumii, despre putere şi extinderea conştiinţei. O poveste despre tehnologia fără limite. În stilul lui modern, agresiv, cu pistoale. Acest John Woo francez ştie să meargă în crescendo într-o poveste de actualitate despre corupţie şi droguri. Şi să ajungă la frumuseţea lumii, de la cea a unei simple celule la aceea a universului, miraculoase, splendide şi făr' de sfârşit amândouă.
În afară de muzică şi montaj, el obţine bizar tensiunea de data aceasta, de la începutul static, explicativ, şi până la explozia finală şi prin intarsierea în discurs a unor scene tip Animal Planet despre legea junglei şi selecţia naturală, vânat şi vânător. Iar metafora, deloc subtilă, dar de impact şi funcţională, îţi intră bine în ochi datorită efectelor (frumoase, plastice) digitale.
El apelează iar la o supereroină (rolurile feminine - cu sau fără superputeri - sunt rare în cinema), cum a făcut în Nikita (Anne Parillaud), The 5th element şi Ioana d'Arc (Milla Jovovich), Angel-A (Rie Rasmussen). Ca în trecut, are şi acum o actriţă frumoasă şi sexy, care să convingă în rol alert de acţiune, iar Scarlett Johansson, cu toată înţepeneala de robot, face asta cu uşurinţă, trecând rapid de la vulgaritatea personajului de la început la siguranţa împietrită a celui posedat de un computer în extindere a memoriei. Iar o inteligenţă artificială ca în Her, fără partea poetică de acolo, dar cu aceeaşi putere de accesare a oricărei date.
La fel de derutante ca imaginile din natură sunt şi inserturile de la început. Însă, pe măsură ce povestea se explică în imagini şi cuvinte, suspansul creşte în acelaşi fel ca procentul de pe ecran. De la 10% cât e folosit de obicei creierul uman aştepţi să vezi ce se întâmplă cu cineva care ajunge să-şi folosească puterea cognitivă 100%. Şi, până la acel punct final, critic, Besson condimentează à l'américaine traseul cu înfruntări pirotehnice între banda asiatică şi poliţişti (împărţiţi în clişee). Îi alătură eroinei iar un partener năsos şi cu carismă. După Tcheky Karyo şi Jean Reno îl avem acum în cadru pe egipteanul Amr Waked cu figura lui insolită, de boxer cu ochi frumoşi. E timpul după asta ca actorul să iasă la rampă, pentru că sigur vor urma alte roluri pentru alte aplauze. Lucy, până la a ajunge să oprească şi să stăpânească spaţiul şi timpul, să vadă departe în trecutul planetei şi al propriei fiinţe, ca şi în viitor, trebuie să rămână cât mai mult în viaţă. 24 de ore nu sunt de ajuns.
Dragostea regizorului pentru tot ce este american va aduce multe elemente din această cultură. Oraşele pe care îi place să le dezvăluie în detalii grafice, cu reclamele lor şi autostrăzi numai bune pentru curse-urmărire sunt şi aici prezente din plin, colorat, frumos, inclusiv Parisul, cu o urmărire interesantă pe străduţele din jurul Place de la Concorde.
Nu este un film didactic despre adevărurile esenţiale, nici unul teologic, despre creaţie şi sfârşitul lumii. Este un film poliţist de acţiune şi, în ciuda finalului abrupt, ştie cum să te manipuleze, să te amuze cu neaşteptate accente de umor, să-ţi dea de gândit, să te ţină în priză. Multe scene originale (cea a firelor magnetice de la telefoanele mobile îţi va da de gândit), violente, un tip anume de absurditate vizuală care lui Besson îi iese mereu. Filmul reuşeşte să surclaseze mult mai ambiţiosul film american Transcendence, cu efecte mai puţine, mai strâns şi mesaj mai clar.
Dincolo de povestea personajului care trece dincolo de percepţia normală, Besson ştie (şi vrea) să strecoare şi pe aceea a femeii ca marfă, carne de tun, cărăuş pe drumurile planetei, prea uşor de sacrificat de interlopi veroşi. Şi, accentele sunt atât de ascuţite în prima parte, încât ajungi să doreşti ca protagonista să îşi ia revanşa în lumea bărbaţilor. Ceea ce, ştii din start, (amuzant) se şi întâmplă.