Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Zeul măcelului

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Incongruenţe în Zeul măcelului


Adrian Ţion

august 2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
La sfârşit de stagiune 2013-2014, Teatrul Naţional din Cluj a propus Le Dieu du carnage / Zeul măcelului de Yasmina Reza în regia lui Cristian Hadji-Culea. Deşi a mai comis o montare cu această piesă pe scena Teatrului Naţional din Iaşi, regizorul spune că varianta clujeană e diferită, întrucât "ambele montări au depins de personalitatea actorilor". Mărturisirea trădează din start o lejeritate în mânuirea actorilor. Interesant de urmărit ce "carieră" va avea spectacolul începând din toamnă, deoarece el este conceput ca o comedie cu accente dramatice pentru uzul marelui public.

 

Scenografia lui Valentin Codoiu are în vedere două aspecte. Cel strict realist - salonul familiei Houllié cu o bibliotecă înţesată cu cărţi şi albume de artă - şi cel expresiv simbolic, sugerat prin măşti, drăcuşori, forme abstracte contorsionate neliniştitor, agăţate sau ieşind din verticala pereţilor, situate deasupra planului realist într-un fel de complementaritate scenografică la îndemâna înţelegerii spectatorului. Dar ce să înţeleagă el când cele două planuri nu se prea leagă? Raportul bine gândit este între fizic şi metafizic, între aparenţă şi esenţă, feţe ale antonimiilor existenţei cotidiene astfel revelate vizual. Planul simbolic planează pe deasupra capetelor personajelor pe tot parcursul spectacolului, cu trimitere directă spre titlul piesei care ar da adâncime conflictului. Sunt reprezentări enigmatice ale unui virtual zeu al violenţei şi măcelului ce stă la pândă, gata să se avânte în miezul dezbaterii.


Este de fapt o punere în gardă a spectatorului, imediat după ridicarea cortinei. La începutul filmului lui Polanski după această piesă - Carnage - sunetele tobei avertizează asupra gravităţii celor ce se vor întâmpla. Acestor sunete grave de percuţie de pe banda sonoră a filmului le corespund pe scenă  protuberanţele hidoase înălţate în metalimbaj. Dacă ar exista o corelare mai strânsă între avertismentele vizuale şi tonalitatea de ansamblu a derulării acţiunii, spectacolul ar fi împlinit. Dar regia insistă mai puţin pe posibilitatea unei mise en abyme, exploatând cu precădere comicul în variantele oferite de text şi chiar mai mult decât atât. Astfel că spectacolul devine, din punctul meu de vedere, o comicăreală drăguţă, fără miză, antrenantă şi deconectantă în ansamblu.
 
E drept că la această impresie contribuie în mare măsură jocul actorilor, poate prea puţin strunit, îndeplinind funcţia de distribuitor de divertisment rezultat din "războiul" dintre cele două familii. Acest "război" poate fi tragic (Romeo şi Julieta) sau uşurel (Zeul măcelului), dar cred că atribui prea mare importanţă unui dialog anodin, e drept, oscilând între civilitate şi răbufniri sălbatice. Poate că varianta aleasă de Cristian Hadji-Culea e până la urmă cea amiabilă. Nici să marşezi prea tare pe latura "serioasă" a dialogului n-ar fi fost o soluţie pentru reprezentarea pe scenă. În filmul lui Polanski e altceva. Sunt prea legat în vârtejul comparaţiilor cu filmul? Poate. Odată îndepărtată această prejudecată, lucrurile s-ar aşeza altfel. Cum? Iată cum!

 

În spectacolul clujean, se ţese o pânză subţire între realul contondent şi metafizicul virulent, aflat în stare latentă. Se insinuează o îngrijorare comună celor două familii prinse în conflict privind modul de viaţă impus de reguli severe care aşteaptă să fie încălcate. Primul care dă semne că va ieşi din cercul convenienţelor e Marian Râlea prin felul în care abordează personajul interpretat. Departe de a fi convenţional, el e pivotul care marchează puncte importante în contul satirei. El este capul de afiş al distribuţiei,  invitatul îndrăgit de public şi din alte colaborări, aşteptat să încânte şi să stârnească aplauze, ceea ce se şi întâmplă, evident. Michel Houllié creat de el se mişcă dezinvolt pe scenă şi muşcă aplicat din replicile condimentate, provocând, nu de puţine ori, ilaritate şi bună dispoziţie. Actorul reuşeşte să-şi pună în evidenţă calităţile de comedian exersat la şcoala rafinamentului. Din frustrările vieţii de cuplu răzbat adevăruri rostite cu un anume ştaif de Marian Râlea, precum acest of îndelung reprimat al lui Michel: "Căsătoria e cel mai naşpa chin lăsat de Dumnezeu omului". Tandemul Marian Râlea - Irina Wintze funcţionează perfect. Soţia lui Michel, Véronique Hullié, primeşte în interpretarea Irinei Wintze convingătoare atribute de intelectuală sensibilă, ajunsă la capătul răbdării din cauza discuţiei despre vinovăţia lui Ferdinand, băiatul soţilor Reille, care într-o încăierare i-a rupt doi dinţi din faţă lui Bruno, băiatul ei.


Formele disperării ating apogeul în ieşiri furibunde, evidenţiate concludent în jocul actriţei până la atingerea semnelor isteriei. Aluzia la Jane Fonda, "isterică (la un moment dat) pentru că este marea eroină a mişcării sociale" vine să extindă arealul simptomatologiei caracterologice al personajelor. Michel recunoaşte: "Sunt un ticălos isteric." Alain conchide: "Toţi suntem la fel." Accentele grave din căderea în isteria generalizată sunt subţiate în comic. Tandemul Diana Buluga - Miron Maxim nu funcţionează la fel de bine. Cred că cei doi actori nu reuşesc să se desprindă de clişeele filmului. Aceleaşi mişcări, aceeaşi agitaţie continuă, aceleaşi dezbrăcări şi îmbrăcări repetate, dar mai puţin fireşti, adică de-a dreptul forţate. Anette Reille în interpretarea Dianei Buluga e, de la început până la sfârşit, acră şi recalcitrantă, cu prea puţine excepţii. Alain Reille în conturarea lui Miron Maxim e rigid (în ciuda neastâmpărului exteriorizat), colţuros şi arid ca structură comportamentală. Replica lui "Istoria e plină de masacre" e aruncată la întâmplare nereuşind să atingă rezonanţa scontată, ca şi îndemnul pus în gura Anettei Reille "Să plecăm. Ăştia sunt nişte monştri!" Din motive de acest fel luminarea subtextuală rămâne ocultată de amprentarea pe comic facil. Dar, vorba unui reputat critic de teatru: "Trebuie şi aşa ceva."  
 



 Toate articolele despre Zeul măcelului


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Adrian Ţion


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer