Avanpremieră bucureşteană. Moartea domnului Lăzărescu

Institutul Cultural Român a avut fericita iniţiativă de a prezenta filmul regizorului Cristi Puiu Moartea domnului Lăzărescu la cinematograful Studio al Uniunii Cineaştilor unui public-ţintă capabil să facă o bună propagandă unei importante opere cinematografice pentru istoria artei a şaptea în România. Un merit deosebit în succesul filmului lui Cristi Puiu îi revine coscenaristului său, Răzvan Rădulescu, care a ştiut să extragă din desenul întîmplărilor nefericite prin care trece domnul Lăzărescu acele detalii revelatoare pentru o psihologie naţională, menţinînd tonusul epic la o altitudine ce nu incriminează, ci constată cu obiectivitate.

În nici un moment al filmului nu se coboară în vulgaritate, deşi nu se ocoleşte realismul crud care sprijină esenţa dramatică a întîmplărilor evocate. Dincolo de călătoria iniţiatică a domnului Lăzărescu se întrevăd tragedii personale, conflicte profesionale şi realităţi generalizatoare pentru criza unei societăţi încă debusolate. Este normal ca un cineast critic să deranjeze. Dar mai puţin normal mi se pare faptul că unii colegi de breaslă au judecat acest proiect fără a încerca să pronosticheze o autentică victorie artistică obţinută la prestigioase festivaluri. Reamintesc faptul că filmul Moartea domnului Lăzărescu a obţinut pînă acum premiul la secţiunea Un certain regard de la Festivalul de la Cannes, Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul internaţional de film Alba Regia de la Székesféhérvár, precum şi Premiul pentru regie, Premiul FIPRESCI, Premiul publicului şi premiile de interpretare pentru actorii din rolurile principale, Luminiţa Gheorghiu şi Ion Fiscuteanu, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

Certitudinea artei lui Cristi Puiu vine şi din coerenţa stilistică ce uneşte Moartea domnului Lăzărescu cu filmele sale anterioare, Marfa şi banii şi Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea. Interpretarea aparenţelor "faptului divers" (generalizator, critic, din varii perspective, sine ira et studio), acumularea tensiunii într-un suspans bine dozat, o excelentă exploatare a resurselor interpreţilor aleşi (Luminiţa Gheorghiu, Ion Fiscuteanu, Florin Zamfirescu etc.), dar şi a capacităţilor unui operator de excepţie - Oleg Mutu -, care a ştiut să se plieze unui stil lipsit de găunoase edulcorări, sunt cîteva dintre numeroasele atribute ale unui film despre care se va vorbi multă vreme.

Filmul trebuie privit nuanţat (asta afirmă şi autorii lui, Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu, care au participat la o discuţie la sediul Institutului Cultural Român după proiecţia filmului). Dacă l-am reduce la o viziune critică asupra sistemului medical românesc, este ca şi cum am afirma că aceeaşi temă o regăsim în Mere roşii de Alexandru Tatos sau Balanţa de Pintilie.

Miza autorilor merge spre statutul indiferenţei, care anulează, anihilează relaţiile interumane, spre lipsa de înţelegere, care doar întîmplător este surprinsă în contextul poveştii legate de domnul Lăzărescu. Este frumos că regizorul a mulţumit public fostului ministru al Culturii pentru intrarea în producţie a filmului său. Dar şi mai fru-mos era dacă şi colegii de breaslă ar fi notat cu obiectivitate proiectul său, făcînd inoperant un gest pentru care astăzi trebuie să mulţumească toţi iubitorii filmului românesc.

Întîlnirea lui Cristi Puiu şi a echipei sale de la Institutul Cultural Român este prima dintr-o serie ce va deveni începînd din toamnă un sezon de promovare a tinerilor creatori români la ei acasă şi peste hotare.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.