Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Dragoş Pâslaru

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Am întâlnit şi actori fericiţi: Dragoş Pâslaru


Marian Rădulescu

ianuarie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prin 1993-1994, pe când eram student la Litere, domnul profesor de literatura exilului, Cornel Ungureanu, m-a recomandat pentru rubrica de cinema de la Radio Timişoara, pe care o realizase câţiva ani. Am început atunci colaborarea cu Radio TM. Prima oară când am fost on air am nimerit la o ediţie coordonată de doamna Adelina Elena Pâslaru (redactor la secţia culturală). După emisiune, mi-a vorbit despre Dragoş, fratele dumneaei, pe care-l ştiam din filme şi-l văzusem live, cu puţină vreme în urmă, într-o montare teatrală şocantă, fabuloasă: ... au pus cătuşe florilor (regia: Alexander Hausvater). Prezentam, în acea emisiune ("Radio Cocktail" se chema) filmul care mă tulburase şi încântase cel mai tare, până la acea vreme (din cinematografia românească): Concurs, de Dan Piţa. Nu văzusem încă Meandre şi 100 lei de Mircea Săucan, şi nici filmele lui Mungiu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile şi După dealuri. Peste ani, aveam să descopăr că şi Monahul Nicolae Steinhardt, monah fiind, a iubit şi a scris la superlativ despre filmul lui Piţa, în volumul Critică la persoana întâi, în capitolul "Fiul echipei".

Dragoş Pâslaru, Florin Zamfirescu, Dan Bădărău în ... au pus cătuşe florilor

Nu am dat atunci curs invitaţiei adresate de doamna Adelina de a-l întâlni pe fratele dumneaei, actorul Dragoş Pâslaru, care se afla, pentru câteva zile, în oraşul meu.

Dar soarta a vrut altfel, şi ne-am întâlnit - întâmplător, cum se spune - în holul Universităţii de Vest. Era cu nepotul său de soră, care-mi era amic şi venea la proiecţiile de cinematecă pe care le organizam. Nu pot uita prima întrebare cu care mi s-a adresat: "Eşti ortodox?" I-am răspuns, nu foarte convingător, că da. Ghicindu-mi şovăiala, a adăugat: "Practicant sau ... nominal?" Întrebarea sa - care, înţeleg acum, ascunde un tâlc nebănuit - m-a ajutat enorm să încep să desluşesc taina botezului, rostul zilei de duminică şi, de fapt, rostul fiecărei clipe. Iar actualitatea acestei întrebări n-are cum să nu fie - indiferent de gradul de înduhovnicire la care cel întrebat va fi ajuns - evergreen. Tot astfel, răspunsul ce i se cuvine, este - pentru fiecare în parte - un work in progress. Am păstrat apoi legătura cu cel pe care - providenţial, gândesc acum - l-am întâlnit în holul UVT. L-am vizitat când s-a retras la mănăstire (aproape de Valea Oltului), când a revenit (pentru câţiva ani) la Bucureşti, am corespondat (prin scrisori şi telefon) când am fost plecat, câţiva ani, din ţară. Ne-am revăzut prin 2006, după care am început să-l cercetez (cum îi place să se exprime) la aşezămintele monahale de la Frăsinei şi Pătrunsa. În tot acest timp a fost - pentru mine, aşa cum ştiu că e pentru mulţi - o călăuză şi-un volant nepreţuit în babilonia acestui veac.


Dragoş Pâslaru, Mirela Gorea, Traian Stănescu în Patima fără sfârşit

După 20 de ani, l-am reîntâlnit pe Dragoş Pâslaru (care, la începutul mileniului trei, a devenit Monahul Valerian) şi în ziua în care a fost hirotonit preot (2 august 2014), la catedrala episcopală din Râmnicu Vâlcea. După slujba de preoţire, am stat câteva clipe alături, pe treptele bisericii. Lângă noi se aflau doamna Adelina Elena şi actorul Claudiu Bleonţ (Puştiul din Concursul lui Piţa). Ne-am împărtăşit cu toţii din bucuria sa. Mi-am amintit atunci o replică pe care Dragoş Pâslaru o rostea în adaptarea TV a piesei lui Horia Lovinescu, Patima fără sfârşit: "Nu ţi s-a întâmplat niciodată să ai senzaţia că tot ce faci e provizoriu, că te laşi amăgit, şi că, de undeva, cândva, trebuie să răsune o chemare la care să răspunzi PREZENT?" Şi tot atunci mi-am amintit şi de o replică rostită furios de Claudiu Bleonţ în Pas în doi (regia Dan Piţa, 1985): "Spune-mi care din ăştia crezi tu că sunt fericiţi? Ăia de colo? Sau bătrânele astea? Sau ăştia trei crezi că sunt fericiţi?" Întrebarea - retorică - e adresată unei fete, dar gravitatea neliniştii sale trecea de ecran. Mă uitam la Puştiul din Concurs (care, pentru Nicolae Steinhardt, este chiar Hristos) şi-mi venea să-i spun: Uite un om fericit. Fericit în sensul în care a scris Steinhardt despre fericire, fericit în sensul în care vorbea despre fericire Hristos însuşi...


Claudiu Bleonţ şi Ieromonahul Valerian Dragoş Pâslaru

Pe la sfârşitul anilor '90, cu filmul lui Alexandru Maftei, Fii cu ochii pe fericire - Dragoş Pâslaru şi-a luat adio (adică à Dieu) de la platourile de filmare şi de la scenă, pentru a răscumpăra timpul prin rugăciune. Într-un fel, a aplicat soluţia lui Soljeniţân (citat de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) pentru ieşirea dintr-un spaţiu totalitar: individul se salvează prin "moartea consimţită", prin "luarea unei hotărâri ce implică ruperea definitivă cu trecutul". Dar şi prin felul în care îşi gestionează suferinţa. Pentru Dragoş Pâslaru, ea a fost şi este "prilejul chemat să-nalţe mersul, cunoştinţa", imboldul ce "schimbă la faţă argila, o schimbă în duh ce poate fi pipăit, duios, cu ştiinţă" (Lucian Blaga). Vieţuirea sa din clipa în care va fi ales să pună un nou hotar vieţii este foarte asemenea poemului blagian Laudă suferinţei:
Tată, carele eşti şi vei fi, nu ne despoia, nu ne sărăci,
nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.
Alungă pe aceea doar care destramă,
dar nu pe-aceea care întăreşte
fiinţa întru fiinţă.
Fă ca semenii noştri,
de la oameni la albine,
de la-nvingători la biruiţi,
de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia aminte
că există pretutindeni şi această suferinţă,
până astăzi şi de-acum înainte

singura legătură între noi şi Tine.

Din când în când, vieţuirea unui pustnic devine subiect de tabloid. Cei care se grăbesc să-i comenteze devenirea uită însă un detaliu esenţial: anume, că acela care-şi asumă identitatea de monah caută a-şi desfăşura viaţa numai în prezent, netulburat nici de amintirea trecutului, nici de grijile pentru viitor. De altfel, o mare parte din breaslă (şi nu numai) îi priveşte cu destulă circumspecţie devenirea lui Dragoş Pâslaru. La unii, circumspecţia este amestecată cu un soi de compătimire pentru împrejurările de suferinţă şi disperare prin care actorul va fi trecut în timpul mineriadei din 1990. Este, pentru mulţi, o "nebunie" ce nu poate fi nici explicată, nici lămurită. Tot astfel cum "nebunia" convertirii evreului Nicolae Steinhardt nu putea fi decât pricină de sminteală pentru toate de rudele de sânge ale acestuia, după îmbisericirea sa. Steinhardt: "Ce-aş fi fost fără nebunia mea? Aş fi înnebunit!"

Dragoş Pâslaru în Karamazovii

Puţini pot ori sunt pregătiţi să înţeleagă fericita întristare şi transformarea lăuntrică a celui căruia i se descoperă vieţuirea cea după Hristos, prin ascultarea - evident, de bună voie şi nesilit de nimeni - de un părinte duhovnicesc. Pentru Dragoş Pâslaru, plecarea din lumea teatrului (şi din lumea laică) a însemnat nu o fugă, ci o treptată regăsire de sine: împlinirea unei meniri pe care, poate, a întrezărit-o când a fost Alioşa (în Karamazovii) sau Culi (în Ochi de urs) sau Veanu (în Umbrele soarelui). Pentru ieromonahul de acum, fiecare clipă din zi este dedicată rugăciunii, adică existenţei "pe verticală", în care orice ieşire din ritm şi orice distracţie (abatere de la calea monahală aleasă) poate fi fatală. Numai aşa, călăuzit de exemplul personal al unui avvă (un părinte duhovnic sporit în viaţa duhovnicească), a putut - asemenea lui Nicolae Steinhardt şi atâtor alţi cuvioşi de-a lungul vremii - să ierte violenţa, barbaria şi sălbăticia pe care le-a cunoscut pe propria piele, în zilele fierbinţi de la mijlocul lui iunie 1990.


Dragoş Pâslaru în Fii cu ochii pe fericire (foto: Dinu Lazăr)

Şi încă ceva. Puţini ştiu că Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, cel "de credinţă elin şi cu meşteşugul comediant", la iniţiativa lui Dragoş Pâslaru, pe când era frate de mănăstire la Frăsinei. Datorita meseriei pe care a îmbrăţişat-o, Sfântul Filimon a fost ales ocrotitorul actorilor şi al creatorilor de spectacole. Slujba de recunoaştere a Sfântului Mucenic Filimon ca ocrotitor al celor care se îndeletnicesc cu teatrul a fost săvârşită la 25 iunie 1995.




 Toate articolele despre Portret Dragoş Pâslaru


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Metamorfozele unui actor - Dragoş Pâslaru, Marian Rădulescu
 Dragoş Pâslaru sau Monahul Valerian, Marian Rădulescu
 Dragoş Pâslaru aka Monahul Valerian - Drumeţ în calea lupilor, Marian Rădulescu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer