Un film avându-i în rolurile principale pe Nicole Kidman şi Sean Penn reprezintă fără îndoială un eveniment cinematografic, mai ales dacă este semnat de un regizor versat ca Sydney Pollack; interesant, fiecare din ei deţine câte un Oscar. The Interpreter, filmul care marchează întâlnirea cineastului (care deţine aici şi un rol secundar) cu cei doi actori, ne aruncă, încă de la primele sale cadre, în plină acţiune.
Vom înţelege în scurt timp de ce: fiecare dintre cei doi eroi are câte ceva de ascuns, iar misterele lor ne sunt oferite cu linguriţa de către scenarişti.
În sediul ONU, traducătoarea Silvia Broome (Nicole Kidman) aude, aparent întâmplător, un fragment de conversaţie în dialectul african Ku (cunoscut în America doar de o mână de oameni). Cuvintele "Profesorul nu va părăsi această sală viu" îi atrag în mod special atenţia, pentru că le asociază cu sosirea dictatorului Zuwani din Matobo, ţara natală a eroinei; el urmează să ţină un discurs de disculpare în faţa Adunării Generale a ONU. Tobin Keller (Sean Penn), agent al Serviciilor Secrete americane, primeşte iniţial însărcinarea să-l protejeze pe preşedintele african, dar va ajunge să o apere mai mult pe Silvia, ameninţată de forţe necunoscute. În plus, se dovedeşte că nici Silvia nu ar regreta foarte mult eventuala asasinare a lui Zuwani. Cei doi eroi se simt atraşi unul de altul, mai ales că fiecare a suferit o mare pierdere, dar se ascund după cuvinte/tăceri şi... dacă ne gândim bine, Nicole Kidman şi Sean Penn nu sunt făcuţi să joace în poveşti de dragoste fericite.
Principala problemă a filmului este scenariul care lasă impresia de încropeală sau improvizaţie (nu degeaba subiectul a trecut prin zece mâini – nemaisocotindu-l pe regizor – până a ajunge pe ecrane), combinând locuri comune cu lacune şi incoerenţe; povestea Silviei, care formează nucleul narativ, este prea întortocheată pentru a fi credibilă. The Interpreter ar fi trebuit să fie un thriller politic, dar se dovedeşte mai degrabă o (melo)dramă psihologică, dominată de dialoguri nesfârşite între protagonişti (din fericire, şarmul actorilor salvează situaţia). În schimb, secvenţele de thriller – puţine, dar intense – sunt excelent realizate, montajul în paralel sporindu-le suspansul.
Dacă The Interpreter va rămâne în istoria cinematografului, aceasta se va întâmpla numai pentru că este primul film turnat vreodată (şi) în interiorul cartierului general al ONU din New York. Sydney Pollack poate fi mândru că a primit acordul care îi fusese refuzat lui Alfred Hitchcock în 1959, atunci când turna La nord prin nord-vest. În rest, se poate observa că Africa a redevenit o sursă de inspiraţie pentru cineaşti (vezi şi cutremurătorul Hotel Rwanda de anul trecut); din păcate, "Continentul Negru" este perceput în filmele recente aproape exclusiv ca un tărâm al violenţei.