Ziua 3 la Gala Tânărului Actor HOP, 2014

Dragă mamă,
Nici azi n-am reuşit să ajung la micul dejun. M-a trezit alarma la opt, ca şi ieri, dar am zis să mai stau un pic, ca şi ieri, şi m-am mai trezit peste două ore. Dar nu te îngrijora. Sunt bine. Mi-am cumpărat covrigi. Sunt bine, pe bune. Promit că mâine mă trezesc şi mă duc, orice-ar fi.
Am apucat să stau, în schimb, la soare. Nu mult, o să mă întorc acasă exact la fel de nebronzată. Nu era mai nimeni la plajă. Pescăruşi pe deasupra, nisip dedesubt, marea în faţă, arta în spate. Ce să şi vreau mai mult? Poate ceva bun înăuntru. O îngheţată. Mi-am luat două. Prima era stricată. Nu m-am gândit niciodată că o îngheţată poate să se strice. Iaca, am aflat. Aşa-i cum zici tu, cât trăieşti, înveţi.
Apa e super bună, vremea e super bună. Nu mai am loc să scriu pe vederea asta, am umplut-o pe toată.
PS Trimite-mi nişte bani. Covrigii sunt scumpi la Vox Maris.
PPS Îţi place imaginea de pe vedere? E cu oameni care se uită la mare şi câini şi crabi şi un copil în cărucior. Nu că e faină?

Lu,
mi-e dor de tine. Ar fi fost fain să fii aici. Da' lasă că e bine unde eşti.
Să-ţi zic de azi. La individual a fost destul de mişto. Două fete cu texte faine după fotografia Penitent daughter, a lui Gregory Crewdson - s-o cauţi, e super faină: o maşină în stradă trasă pe diagonală înspre trotuar, faruri aprinse, în faţa maşinii o fată în chiloţi şi sutien şi cu capul în pământ şi cu tot corpul spune că îi pare rău, că îi e ruşine. Portiera şoferului e deschisă, o femeie stă în picioare lângă ea, o pungă de cumpărături pe capotă, una răsturnată pe jos lângă femeie. În maşină stă cuminte o altă fată. E spre înserat şi poza e făcută din stradă sau poate de pe trotuarul celălalt, oricum, pe fata vinovată o vedem cu spatele şi celorlalte două le vedem feţele.

Pe fotografia asta, Iulia Verdeş şi-a imaginat (pe textul lui Gabriel Pintilei) povestea fetei în lenjerie. Au răpit-o extratereştri şi au dus-o pe o planetă unde timpul se dilată şi are alte coordonate, unde a făcut un copil cu un alien pe care-l cheamă Tom Sawyer. O poveste destul de fabuloasă pe care şi-a fabricat-o, ca să nu fie nevoită să accepte ideea unui abuz sexual din partea tatălui. E bună Iulia, e frumoasă, cu ochii mari şi textul e bun. La proba obligatorie o face pe Margareta Pâslaru în Veronica şi îmi aduc aminte de Camelia Pintilie din 2013, a avut tot momentul ăsta din Veronica şi tot un text despre abuz, mai ţii minte?


Celălalt text pe fotografia asta e a lui Székely Csaba, care îşi imaginează un scenariu şi mai fabulos, cu răsturnări peste răsturnări peste răsturnări de situaţie. Personajul lui Szász Réka se îndrăgosteşte de un anume Ahmed, pleacă cu el să se facă şeică, Ahmed se dovedeşte a fi un terorist kamikaze care se detonează în mijlocul Cairo-ului (în versiunea naivă a personajului, Carioca), vrea să se întoarcă acasă, e răpită şi vârâtă într-un camion unde mai sunt alte fete, camionul cade într-o prăpastie, ea scapă şi i se mai întâmplă tot felul de minunăţii care nu-s adevărate. Singurul scop pentru care le inventează e ca să-i demonstreze maică-sii să sunt şi alte lucruri, mai groaznice, care i se pot întâmpla unei fete decât să se facă actriţă. Smart, nu? Emoţionantă Réka, frumoasă de rupe (o ştii, nu?), textul l-a dat destul de simplu, deşi poţi să faci o grămadă de chestii cu el, e plin de surprize şi de întorsături. A, şi la final o roagă pe maică-sa (i se adresează doamnei Mariana Mihuţ) să meargă cu ea la un casting şi doamna Mariana Mihuţ dă din cap că da, vine, şi mie îmi vine să plâng ca o toantă, şi doamna Mariana Mihuţ spune da, dar mama ei spune nu şi atunci ea face autostopul, face sacrificiul ăsta ca să vină la HOP, drăguţ, emoţionant, nu? Réka e faină şi ca Edith Piaf, mai înaltă decât originalul cu vreun cap jumate, dar cu voce faină şi cu atitudine bună.

Ceilalţi doi băieţi şi-au făcut scenarii după o altă fotografie, Crabs Skinningrove, cu oameni care se uită la mare şi câini şi crabi şi un copil în cărucior, foarte faină şi asta. Daniel Chirilă şi-a imaginat că e unul dintre câinii de-acolo şi pledează pentru existenţa de câine care e mult mai simplă, mai curată, mai liberă şi mai onestă decât cea de om (chiar bă Lu, să ştii că nu m-am gândit la asta niciodată, tu te-ai gândit?). Şi la individual face o chestie mişto, e Conchita Wurst care ţine un speech publicului de la Costineşti, dar se adresează tuturor românilor şi ideea speechului e că există probleme mult mai grave de care să ne ocupăm decât barba Conchitei sau dacă e sau nu Antichristul şi că ar trebui să ne cam vedem de treaba noastră.


Andrei Ciopec a scris despre Dorel, mecanic auto îndrăgostit de o actriţă care l-a părăsit, e perspectiva omului simplu pentru care existenţa actorului pare complicată inutil. Să ştii că nici la asta nu m-am prea gândit (da' la ce prostii mă gândesc eu, Lu? Mă gândesc la ceva vreodată?) Oricum, Andrei Ciopec face bine ce face în perspectiva asta de om simplu. La proba obligatorie îl face pe Nicolae Furdui Iancu (not my cup of tea, dar cântă bine).


Mai e Flavia Giurgiu care le face pe toate cele Trei surori (o altă posibilitate de abordare a temei "Joacă-te cu mine! Sunt om. Nu personaj." e să prezinte un personaj tragic / trist într-o lumină optimistă, să-i schimbe abordarea, să-l facă să râdă, fără să-i schimbe textul), dar nu le face mai vesele, cât mai relaxate, mai blazate, mai puţin melancolice, mai puţin prăpăstioase, mai şmechere (Maşa e mai golancă, aşa). Le scoate idealismul şi le lasă cu un fel de "asta e, asta-i viaţa, nimic nu-i grav". N-a avut, însă, un context clar în care erau Irina, Maşa şi Olga, mi-a fost destul de greu să le urmăresc şi nu ştiu dacă cineva care nu ştie textul ar fi înţeles mare lucru.


La proba obligatorie, de personificat staruri, au mai fost aşa: Irina Antonie - Reese Witherspoon în Walk the Line (cu ajutorul lui Alexandru Ştefănescu la chitară), Andrei Cătălin - Rowan Atkinson într-un mini sketch cu un umor sec, Iulia Ciochină - Kate Bush cântând fain Babooshka (să-i auzi pe toţi de anul ăsta cât de bine cântă!), Octavian Costin - Slava Polunin, Mădălina Craiu - Helena Bonham Carter într-un speech de mulţumire şi Ştefan Huluba - Răzvan Vasilescu în Terminus Paradis.


Te pup, Lu,
mi-e foame, mă duc să ronţăi nişte covrigei. Sper să pot să-ţi mai scriu şi poate facem un Skype săptămâna viitoare. Cum mai e Amsterdam? Ai început ceva la şcoală?
  Dragi Oana şi Doru,
Am văzut în seara asta la Gala Hop un spectacol foarte fain. Paravan. Două telefoane. E făcut de câştigătorii din 2013 de la gală, cei cu Pisica verde (Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Mădălina Craiu, Octavian Costin şi Ştefan Huluba - ultimii doi n-au fost în spectacolul de anul trecut). Situaţia e aşa: ultima repetiţie înainte de premieră a unui spectacol, actorii pe scenă, regizorul în sală. O masă, două scaune, două telefoane, un paravan care desparte culisele de scenă. Două actriţe, doi actori, care fac câte două personaje fiecare. Scenele sunt celebre: Veta-Chiriac din O noapte furtunoasă, Romeo-Julieta din, mă rog, Romeo şi Julieta, Domnul şi Doamna Smith din Cântăreaţa cheală şi Maşa-Medvedenko din Pescăruşul. Găselniţa e că fiecare vorbeşte la telefon cu celălalt şi pentru fiecare scenă asta creează situaţii şi încurcături diferite. O altă găselniţă e că din când în când actorii îşi ies din rol, pentru lămuriri, ca să propună ceva nou, ca să-şi caute lentila de contact pierdută, spre exasperarea regizorului şi a colegilor.
E un spectacol dinamic, viu, foarte comic şi ei sunt foarte buni. Vă trimit şi cîteva poze mai jos.
Vă zic în ideea că ar fi fain să-l joace şi la Reactor, dacă e, nu ştiu ce planuri au ei cu el, dar dacă e...
Vă povestesc mai multe când ne vedem.
Vă pup, mă pun la somn.
Oana